A avut loc la Pildeşti, la Liceul Tehnologic "Sfântul Ioan de la Salle" din Pildeşti, al Fraţilor Şcolilor Creştine, duminică, 18 martie 2018, ziua de reculegere a grupului de familii din Pildeşti, care de 20 de ani se întâlnesc pentru a continua formarea spirituală şi umană susţinut fiind de fraţi şi de misionarii verbiţi.

Pentru o pregătire mai profundă la solemnitatea Învierii Domnului şi în ciuda vremii nefavorabile ne-am adunat pentru ca, împreună şi sub îndrumarea pr. Claudiu Eva SVD să pătrundem mai bine darul consolării şi al fraternităţii. Ca exemplu de consolare şi fraternitate am străbătut în decursul dimineţii istoria lui Iosif din Vechiul Testament, meditând asupra textului recunoaşterii lui de către fraţii săi. A urmat un timp de reflecţie personală, colocvii şi spovezi.

Punctul central al zilei a fost sfânta Liturghie, prezidată de pr. Gheorghe Iordache SVD. După-amiaza a continuat cu o tematică actuală, trecând graniţele fraternităţii de sânge şi ajungând la "Familia misionară: o misiune imposibilă?". Pornind de la ceea ce sfântul Ioan Paul al II-lea, în FC 17, spunea despre familie că este o "expresie vie a iubirii lui Dumnezeu", ne-am reamintit ceea ce magisteriul actual subliniază în legătură cu misiunea şi rolul familiei în societatea de azi: formarea unei comunităţi de persoane, slujirea vieţii, participarea la dezvoltarea societăţii, participarea la viaţa şi misiunea Bisericii (FC 51), evanghelizarea vieţii sociale, evanghelizarea culturii şi înculturarea evangheliei (EE 58).

Am analizat împreună ceea ce se poate face în societatea şi în comunităţile noastre subliniind schimbările culturale, antropologice, economice care provoacă familia de azi să se deschidă spre o misiune dincolo de graniţele curţii sau a zidurilor proprii.

"Este necesară o confruntare critică clară cu actuala situaţie culturală a Europei, evaluând tendinţele care apar, faptele şi situaţiile de o mai mare relevanţă în timpul nostru în lumina centralităţii lui Cristos şi a antropologiei creştine" (EE 58).

Educarea tinerilor la credinţă, atenţia faţă de mass-media, misiunea ad gentes (EE 61-64) au fost alte tematici subliniate în întâlnirea de după-amiază. Provocarea a venit la finalul zilei: am fi dispuşi, noi familiile, după o atentă pregătire şi îndrumare, de a da din timpul nostru câteva luni pe an şi de a merge în misiune într-o altă ţară, o altă cultură?

Fraternitatea lărgită are nevoie de semne concrete azi: proiecte de ajutor social, economic, strângeri de fonduri, dar credem că provocarea cea mai mare e de a merge şi a fi frate şi soră trăind, mâncând, vorbind şi simţindu-i pe cei pe care îi ajutăm material, aproape, faţă în faţă.

Ziua de reculegere s-a încheiat cu parcurgerea căii Sf. Cruci în capela liceului. Mulţumim celor care au făcut posibilă această zi: fraţilor care ne-au pus la dispoziţie locaţia, familiilor care au pregătit prânzul, misionarilor verbiţi care încearcă să fie întotdeauna aproape de noi şi să ne susţină spiritual şi uman.

În numele membrilor grupului de familii din Pildeşti vă dorim ca Învierea Domnului să vă aducă lumina care nu se stinge niciodată, pe Cristos în mijlocul nostru.

Grupul de familii din Pildeşti

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 18 martie: Pildeşti: Fraternitatea nu e posibilă fără consolare