Duminică, 12 decembrie 2021, mai multe familii din Pildeşti au participat la o zi de reculegere, predicator fiind pr. Marius Vătămănelu, OFMConv.

Cu dor am aşteptat această zi şi Domnul ne-a ajutat ca ea să se înfăptuiască! Am încercat să pregătim în detaliu fiecare moment al zilei ca să profităm din plin de această oportunitate, iar la finalul zilei am avut sentimentul că la noi a venit deja Crăciunul.

Noi ce trebuie să facem ca să trăim cum se cuvine această zi de reculegere?, l-am întrebat pe pr. Marius Vătămănelu, OFMConv., la începutul zilei. Iar el a zâmbit şi cu delicateţe ne-a condus pas cu pas prin Sfânta Scriptură şi ne-a captivat cu exemple concrete ca să ne dăm seama mai bine despre chemarea omului la fericire şi despre ceea ce ne face cu adevărat fericiţi. Aceasta a fost şi tematica primei meditaţii.

Şi dacă sămânţa a fost aruncată, reflecţia personală sau spovada s-au potrivit de minune după această meditaţie.

A urmat Sfânta Liturghie unde asemenea unei familii ne-am adunat în jurul altarului şi din infinita bunătate a lui Dumnezeu am pregustat puţin şi noi.

Noi ce trebuie să facem?, îl întrebau mulţimile, vameşii şi soldaţii pe Ioan Botezătorul. Cel care are două tunici să împartă cu cel care nu are, iar cine are de mâncare să facă la fel, spune Ioan. Evanghelia, atât de actuală şi astăzi! Nu este nevoie de prea mult!

După Sfânta Liturghie, a urmat o agapă frăţească, un moment potrivit de comuniune şi împărtăşire, după care ne-am continuat programul cu a doua meditaţie. Şi pentru că suntem foarte aproape de sărbătoarea Crăciunului, tematica celei de-a doua meditaţii a fost: "Magii, căutători autentici de Dumnezeu". Asemenea magilor care doreau să-l întâlnească pe Dumnezeu şi care s-au pregătit intens pentru întâlnirea cu el, la fel şi noi nu putem merge la întâlnirea cu Domnul din rutină, obligaţie sau pur şi simplu nepregătiţi. Întâlnirea cu Domnul trebuie pregătită, fie că mergem la Liturghie, în adoraţie sau rugăciune personală. Cu siguranţă aceasta ne va schimba viaţa dacă devine un obicei bun de fiecare zi. Dacă ştim să-l privim pe Isus şi dacă-l ascultăm atunci când el ne vorbeşte.

Spre finalul zilei de reculegere am avut bucuria să-l avem în mijlocul nostru pe păstorul comunităţii, părintele paroh Alois Farţadi, care întotdeauna sprijină şi încurajează activităţile pastorale din comunitatea noastră.

Ziua de reculegere nu se putea încheia mai bine decât vizionând filmul "The Nativity Story" (2006), care ne-a ajutat să înţelegem mai bine marele mister al Naşterii Mântuitorului.

Mulţumim Domnului pentru această zi binecuvântată şi părintelui Marius Vătămănelu pentru dăruire şi disponibilitate. Mulţumim Fraţilor Şcolilor Creştine pentru întreg cadrul şi tuturor celor care au răspuns invitaţiei noastre.

Grupul de familii din Pildeşti vă urează tuturor un Crăciun binecuvântat cu pace şi bucurie în inimi!

În numele grupului de familii,
Gabriela Martişcă

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 12 decembrie: Pildeşti: O zi de reculegere pentru familii