Marţi, 16 august 2022, de bâlcişor şi la 10 ani de la sfinţirea noii biserici din Parohia "Adormirea Maicii Domnului" din Pildeşti, comunitatea parohială a sărbătorit cu multă bucurie primirea sacramentului Sfântului Mir, când 200 de copii şi tineri l-au primit pe Sfântul Duh cu darurile sale, prin impunerea mâinilor Preasfinţitului Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi, ajutat de pr. Sebastian Bilboc, decan de Roman.
Am fost 200 de adolescenţi şi tineri nerăbdători să-l primim pe Duhul Sfânt cu darurile sale în inima noastră. 200 de suflete cu care nu a fost uşor de lucrat, dar datorită răbdării de care au dat dovadă părintele paroh Alois Farţadi şi părintele vicar Gabriel-Iulian Cocianga am reuşit să ne organizăm frumos şi să facem această sărbătoare mult mai specială. Le mulţumim pentru toată munca depusă, care doar ei ştiu cât de grea a fost, iar noi suntem mândri că avem asemenea păstori în parohia noastră, care fac tot posibilul ca învăţăturile lui Cristos să ajungă la urechile şi în inimile tuturor oamenilor.
16 august. Ziua cea mare. Ziua aşteptată de noi toţi. Ziua pentru care ne-am pregătit cu atâta drag. Emoţiile se citeau pe chipurile noastre pentru că aveam să-l primim chiar pe Duhul Sfânt.
Cerul era senin, iar razele soarelui parcă se întindeau spre noi cu o lumină mai strălucitoare ca niciodată. Se auzeau glasuri vesele, clipele treceau şi se pierdeau în imensitatea bucuriei inimii în aşteptare. Sufletele noastre erau pregătite să confirme credinţa noastră în Dumnezeu-Tatăl şi în marea lui milostivire. Era momentul să acceptăm mandatul care, cu iubire şi bunătate, ne era oferit de Duhul Sfânt. Primind darurile sale să putem fi călăuziţi pe calea sacră a învăţăturilor divine, să îl cinstim şi să îl lăudăm cu toată fiinţa noastră pe Domnul; la fiecare răsărit şi apus de soare, să mergem pe cărări fără spini şi răutate, să vestim iubirea, pacea şi armonia.
Sfânta Liturghie a fost celebrată de episcopul nostru Iosif Păuleţ care ne-a bucurat sufletul cu ale lui cuvinte de învăţătură oferite la predică. Cuvinte care s-au întipărit în inimile noastre şi care au făcut această zi mai specială, zi pe care nu o vom putea uita niciodată. Va rămâne o amintire mereu vie această zi pentru că l-am primit pe Duhul Sfânt într-un suflet curat şi deschis. Suflet care dorim să-l păstrăm fără păcat cât mai mult timp ca să fie o locuinţă cât mai bună pentru cel care ne-a oferit darurile sale.
Sfântul Mir nu a însemnat doar pregătirea pentru un sacrament, ci şi dorinţa de a reaprinde în noi scânteia dragostei pentru Dumnezeu. Acest lucru l-am înţeles de la cateheţii noştri care timp de şapte luni ne-au purtat pe acest drum al cunoaşterii catehetice. Au dorit ca noi să înţelegem mai bine catehismul, să vedem dincolo de acele cuvinte şi noţiuni teoretice şi să intrăm în profunzimea iubirii lui Dumnezeu care a făcut şi face atât de multe pentru noi fiindcă ne iubeşte cu o iubire de Tată; fiindcă în Isus, fiul său, vedem cât de departe merge iubirea lui pentru oameni; fiindcă în Duhul său Sfânt el continuă să iubească şi astăzi. Iubire pe care o găsim în tot ce ne înconjoară pentru că a creat totul din iubire faţă de oameni. Iubire la care suntem chemaţi şi noi să avem aportul nostru trăind ca adevăraţi creştini maturi. Şi pe această cale mulţumim tuturor cateheţilor pentru tot efortul depus şi pentru toată disponibilitatea oferită ca să reaprindă scânteia credinţei în sufletul nostru, scânteie care dorim să rămână aprinsă mereu, făcând dragostea şi entuziasmul pentru Cristos tot mai mari.
Loredana Dumea
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 16 august: Pildeşti: Administrarea Mirului
