Există zile care rămân întipărite în inimă prin simplitatea şi frumuseţea lor. Zile în care Dumnezeu se lasă descoperit în rugăciune, în contemplaţie, în comuniunea fraternă şi în bucuria de a fi împreună. O astfel de zi au trăit sâmbătă, 20 iunie 2026, persoanele consacrate din zonele Bacău şi Roman, reunite pentru o zi de reculegere şi de fraternitate în aer liber.

Ziua a început la Institutul Teologic Franciscan din Roman, unde participanţii au fost întâmpinaţi de părintele Alexandru Olaru, OFMConv., guardianul comunităţii "Sfântul Francisc de Assisi", unde au ajuns atât persoanele consacrate din zona Bacău, cât şi cele din zona Roman. După acest prim moment de comuniune, ne-am îndreptat cu toţii spre Biserica "Sfinţii Apostoli Petru şi Paul" din Târgu Neamţ, unde am fost primiţi cu căldură de părintele Iosif Ghenţă, FIM, parohul acestei comunităţi parohiale, împreună cu părintele Fernando Manni, responsabilul comunităţii Congregaţiei "Fiii Iubirii Milostive", care ne-au adresat un cuvânt de bun venit tuturor, explicându-ne în câteva cuvinte activităţile lor pastorale din acest oraş.

A urmat imediat Sfânta Liturghie, centrul zilei, precum şi izvorul şi culmea vieţii creştine şi mai ales a persoanelor consacrate. În jurul altarului, inimile s-au unit într-o singură rugăciune printr-un singur cânt de laudă şi mulţumire adresat lui Dumnezeu pentru darul vocaţiei şi pentru frumuseţea slujirii sale în diferite forme, prin cei mici în grădiniţe, cât şi prin cei în vârstă şi bolnavi în aziluri ori spitale, după carisma fiecăruia.

În cadrul predicii, părintele Cristian Dumea, vicar episcopal şi responsabil cu secţiunea Viaţa Consacrată în Dieceza de Iaşi, a vorbit despre una dintre cele mai profunde chemări ale omului: aceea de a sluji un singur stăpân, pe Dumnezeu. Inspirându-se din Evanghelia zilei după Sfântul Matei, el a amintit că adevărata libertate se găseşte în încrederea deplină în Providenţa divină. "Nu vă îngrijoraţi pentru viaţa voastră...". Aceste cuvinte care răsună de veacuri ne îndeamnă şi astăzi pe toţi şi mai ales ating inimile celor care aleg să îl urmeze pe Cristos mai îndeaproape. Într-o lume preocupată de acumulare, siguranţă şi succes, Evanghelia ne invită să privim dincolo de ceea ce este trecător şi efemer, să descoperim valoarea incomparabilă a vieţii veşnice, răsplata promisă de Isus tuturor celor care îl iubesc pe el. Viaţa înseamnă mai mult decât hrana, iar sufletul valorează mai mult decât îmbrăcămintea şi decât orice bun pământesc. Dumnezeu, care îmbracă florile câmpului şi poartă de grijă păsărilor cerului, nu va înceta niciodată să se îngrijească de cei consacraţi prin profesiunea religioasă, dar şi de toţi cei care îşi pun încrederea în el, dar cu o condiţie: "Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi mamonei".

După ce s-a mulţumit lui Dumnezeu prin jertfa Sfintei Liturghii, a urmat un moment de agapă fraternă oferit de părinţii gazdă, Fiii Iubirii Milostive. Ziua a continuat cu pelerinajul la Mănăstirea ortodoxă "Petru Vodă" din judeţul Neamţ, cunoscută atât ca centru semnificativ de pelerinaj şi turism ecumenic din zona Neamţului, precum şi prin caracterul de memorial al martirilor din temniţele regimului comunist. Aici, în mijlocul peisajului liniştit al munţilor şi pădurilor nemţene, participanţii au fost primiţi cu multă ospitalitate de către călugării gazdă, primind fiecare chiar şi un blid de mâncare. Vizita aceasta ecumenică a oferit tuturor ocazia de a descoperi atât frumuseţea locului şi bogăţia spirituală a mănăstirii, cât şi aspectul comuniunii fraterne, precum şi acea linişte care îi apropie pe oameni de Dumnezeu.

Privind natura, frumuseţea creaţiei şi armonia locului, fiecare a putut contempla încă o dată cât de minunat lucrează Dumnezeu în lume prin slujitorii săi care ascultă de cuvântul său şi cât de prezent este el în toate lucrările sale minunate. Zâmbetele, dialogurile sincere şi momentele petrecute împreună au transformat această întâlnire ecumenică într-o adevărată sărbătoare a fraternităţii.

La finalul zilei, grupul a făcut un ultim popas la impresionantul baraj de acumulare Bicaz, o adevărată capodoperă inginerească a secolului trecut. Construit între anii 1950 şi 1960, barajul impresionează prin dimensiunile sale remarcabile: 127 de metri înălţime, 435 de metri lungime şi o lăţime maximă la bază de 119 metri, reprezentând o mărturie a ingeniozităţii şi perseverenţei umane.

Întorcându-ne spre casă, ne-am îndreptat apoi spre comunităţile noastre cu sufletele îmbogăţite, purtând în inimă recunoştinţa pentru timpul petrecut împreună, pentru harurile primite de la Dumnezeu şi pentru bucuria de a redescoperi, încă o dată, frumuseţea vocaţiei de a-i aparţine în întregime lui Cristos. Putem spune că a fost o zi în care Dumnezeu s-a făcut prezent în rugăciune, în cuvânt, în întâlnirea dintre oameni, precum şi în frumuseţea creaţiei sale. O zi care va rămâne, cu siguranţă, o amintire preţioasă pentru toate persoanele consacrate din aceste două zone care au avut bucuria de a o trăi.

Pr. Alexandru Olaru, OFMConv.,
secretar diecezan al Comisiei pentru Viaţa Consacrată

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 20 iunie: Persoanele consacrate din zona Roman şi Bacău, la sfârşit de an şcolar şi pastoral, în pelerinaj la mănăstirile din Neamţ