Duminică, 1 februarie 2026, în Parohia "Fericitul Ieremia" din Bacău a fost sărbătorită a XXX-a Zi Mondială a Persoanelor Consacrate. La eveniment au participat aproximativ 100 de persoane, membre şi membri ai diferitelor ordine, congregaţii şi institute care activează în zonă.
Evenimentul a început la ora 9.00 când participanţii s-au adunat la sala din subsolul bisericii parohiale pentru meditaţia iniţială. Aceasta a fost propusă de părintele Cătălin Farcaş, formator şi profesor la Institutul Teologic "Sfântul Iosif" din Iaşi, şi s-a concentrat pe figura şi textul profetului Miheia. Părintele predicator a început prin a-l prezenta pe profetul Miheia: cine era, în ce context a activat şi cum poate fi el un model pentru persoana consacrată de astăzi. În continuare, profetul a fost prezentat ca un "cultivator de ... întrebări", în sensul că din textul cărţii care îi poartă numele au fost alese cinci întrebări asupra cărora cei prezenţi au fost invitaţi să mediteze. Acestea sunt prezente în Mih 3,11; 6,3; 6,6; 7,10; 7,18 şi au fost alese pentru a vorbi despre anumite ispite şi realităţi cu care o persoană consacrată se poate confrunta chiar şi în ziua de astăzi.
Astfel, s-a vorbit despre ispita de a-l instrumentaliza pe Dumnezeu şi mai ales aceea de a cunoaşte atâtea despre el şi a-l cunoaşte mai puţin pe el. Apoi s-a vorbit despre ispita uitării: atât de uşor riscăm să uităm binefacerile lui Dumnezeu din viaţa noastră şi să căutăm să cerem mereu şi mereu mai mult. O a treia ispită abordată a fost cea a ritualismului: să "facem" o liturghie şi nu să "celebrăm" una; să "facem" breviarul şi nu să "ne rugăm" breviarul; să "mergem" la liturghie şi nu să "participăm la liturghie". Conduşi de întrebările alese, cei prezenţi au fost invitaţi să mediteze şi asupra ispitei de a lăsă prea puţin loc lui Dumnezeu în orarul fiecărei zile din motive diferite: prea multe activităţi, prea multă oboseală etc. În partea finală a meditaţiei sale, părintele Cătălin a invitat persoanele consacrate prezente la speranţă, aşa cum şi ultimul text ales din cartea Profetului Miheia este plin de speranţă: avem un Dumnezeu care este îndurător şi care continuă să-şi reverse harul binecuvântării sale în ciuda slăbiciunilor şi a limitelor noastre; şi suntem invitaţi să îl arătăm şi celorlalţi.
După meditaţie, persoanele consacrate prezente au fost invitate să participe la Sfânta Liturghie de la ora 10.30 împreună cu comunitatea parohială. Printre elementele liturgice care au subliniat importanţa şi frumuseţea acestei sărbători au fost reînnoirea voturilor de sărăcie, ascultare şi castitate (de după proclamarea Evangheliei), rugăciunea credincioşilor centrată pe invocaţii specifice, prezentarea în cadrul oferirii darurilor a unor semne caracteristice vieţii consacrate (Sfânta Scriptură, rozariul, cingulul ş.a.) şi predica. În cadrul acesteia, părintele Cătălin a vorbit despre fericirile pe care evanghelia zilei le-a proclamat, dar şi despre necesitatea de a trăi inversarea valorilor din viaţa noastră, la care aceste fericiri ne invită. Trăind această inversare îi vom pune pe cei din jurul nostru în criză, în sensul că îi vom determina să vadă că se poate trăi şi altfel, în mod demn, frumos, moral, creştinesc.
Comunitatea fraţilor salezieni a fost, mai apoi, gazda activităţilor care au continuat sărbătoarea. După prânz au fost momente de comuniune fraternă gândite pentru a favoriza mai buna cunoaştere a celor prezenţi, împărtăşirea diferitelor experienţe pe care le au în trăirea şi exercitarea misiunii lor specifice şi conştientizarea faptului că facem parte dintr-o comuniune de fraţi şi surori chemaţi la a ne consacra viaţa lui Dumnezeu şi Bisericii sale cu seninătate şi speranţă.
Îi mulţumim bunului Dumnezeu pentru această zi şi continuăm să-l rugăm să trimită şi alţi lucrători în acest mare seceriş care se numeşte Biserica.
Comisia zonală pentru viaţa consacrată
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 1 februarie: Bacău: Ziua Mondială a Persoanelor Consacrate celebrată în zona Bacău
