Cu ocazia celei de-a XXIV-a Zile Mondiale a Persoanelor Consacrate, duminică, 2 februarie 2020, aproximativ 130 de călugări şi călugăriţe din zona Bacău au răspuns afirmativ la invitaţia de a ne întâlni şi sărbători această frumoasă zi, împreună cu comunitatea parohială "Sfântul Nicolae" din Bacău.

Pr. Isidor Dâscă, decan de Bacău, împreună cu părinţii vicari, ne-a primit cu mare bucurie în parohia Sfinţiei Sale, pentru a trăi în comuniune cu credincioşii parohiei acest eveniment important din viaţa noastră de credinţă: "Prezentarea lui Isus la Templu" şi "Ziua mondială a Vieţii Consacrate".

După salutul de bun-venit şi prezentare a programului, din partea pr. Alexandru Olaru, OFMConv. şi al sr. Clementina Gîrlianu OA., a urmat o scurtă reflecţie asupra "Sfintei Liturghii", temă propusă anul acesta spre meditare la iniţiativa păstorului nostru de Iaşi, Preasfinţitul Iosif Păuleţ. Pe această temă, pr. Augustin Patraşcu, OFMConv., ne-a proiectat câteva clipuri care ne-au ajutat să conştientizăm mai mult că, participând la sfânta Liturghie, nu participăm la un eveniment oarecare, ci la memorialul pătimirii, morţii şi învierii lui Isus Cristos, la ofranda vieţii sale prin care ne-a mântuit de păcat. Unul din aceste clipuri luat din filmul "Viaţa lui Isus" de Mel Gibson, cu momentul Patimii lui Isus, ne-a ajutat să facem o paralelă cu momentele importante ale sfintei Liturghii: să aprofundăm valoarea ofrandei vieţii lui Isus pentru ca noi să avem viaţă şi să putem trăi comuniunea cu el şi cu îngerii din ceruri; să aprofundăm valoarea acestui Memorial al Patimii şi morţii lui Isus la care participăm la orice sfântă Liturghie; să aprofundăm răspunsul nostru de iubire pe care putem să-l dăm zi de zi prin angajamentul nostru în urmarea lui Isus şi slujirea aproapelui nostru în viaţa consacrată.

A urmat sfânta Liturghie prezidată de pr. Isidor Dâscă, decan de Bacău, şi concelebrată de 15 preoţi. La omilie, pr. Cătălin Florea, AA, din Mărgineni, plecând de la sărbătoarea Prezentării la Templu a lui Isus Cristos, ne-a vorbit despre atitudinea de aşteptare activă a bătrânului Simeon şi a profetesei Ana care erau în templu şi-i slujeau lui Dumnezeu zi şi noapte. Ei au văzut cu ochii credinţei că Dumnezeu ducea la împlinire în pruncul Isus promisiunile sale. Părintele Cătălin ne-a vorbit şi despre această Zi mondială a Vieţii consacrate, instituită de sfântul papa Ioan Paul al II-lea şi ne-a reamintit tuturor celor prezenţi în biserică despre vocaţia noastră baptismală, dar mai ales nouă, consacraţilor, despre prezenţa şi misiunea noastră pe care o avem în Biserică şi în lume. În continuarea omiliei sale, părintele l-a citat pe papa Francisc care s-a adresat persoanelor consacrate cu aceste cuvinte: "Viaţa consacrată este viziune. Înseamnă a vedea ceea ce contează în viaţă. Înseamnă a primi darul Domnului cu braţe deschise, aşa cum a făcut Simeon". Sfântul Părinte papa Francisc ne-a îndemnat să ţinem privirea îndreptată spre el, să ne deschidem la iertarea care ne reînnoieşte şi suntem întăriţi de fidelitatea sa. Fiecare dintre noi putem să ne întrebăm: "Eu, spre cine orientez privirea: spre Domnul sau spre mine?" Imediat după predică, am reînnoit cu toţii voturile şi promisiunile călugăreşti pe care ni le-am asumat fiecare în institutul nostru, ca să le trăim cu sinceritate şi fidelitate în faţa lui Dumnezeu. La sfârşitul Liturghiei, părintele decan ne-a felicitat pentru darul pe care l-am primit de la Dumnezeu şi pe care îl trăim cu multă dăruire în serviciul lui Dumnezeu şi al Bisericii şi ne-a încurajat în trăirea cu entuziasm şi bucurie a carismei noastre proprii.

A urmat prânzul, moment de comuniune şi de împărtăşire a vieţii fraterne, dar şi a misiunii noastre cu bucuriile şi grijile ei. Întâlnirea a continuat cu trecerea în revistă a activităţilor anului precedent, prezentată în PPS de către sr. Clementina, membră a echipei de organizare. La sfârşitul acestui documentar i-au fost aduse câteva cuvinte de mulţumire însoţite de aplauze sr. Emanuela Bereşoaie, de la Surorile Borromite, care în ultimii patru ani s-a implicat atât de frumos în această misiune de animare zonală a persoanelor consacrate şi care acum ne susţine cu rugăciunea din ceruri de sus. Ne-am reamintit cu durere şi de trecerea la Domnul a sr. Marta Maria Salahoriu din Congregaţia "Surorile Sfintei Feţe a lui Isus" de la Măgura.

Întâlnirea noastră s-a încheiat cu un moment de adoraţie euharistică, animată de pr. Augustin Folner, OCam., responsabilul diecezan cu Oficiul pentru Viaţa Consacrată, ca semn de mulţumire şi recunoştinţă pentru darul vieţii consacrate şi al sărbătorii de astăzi. După aceste frumoase momente de adoraţie, pr. Augustin ne-a invitat să ne gândim şi să propunem numele unei persoane care ar putea să se asocieze comisiei zonale existente, ocupând locul vacant lăsat de sr. Emanuela Bereşoaie, trecută la cele veşnice. Au fost întrebate câteva persoane, dar au cerut un timp de gândire, astfel rămânând ca cei din comisie să se reunească, să discute şi să decidă ulterior.

Mulţumind Domnului pentru această frumoasă zi, mulţumim, totodată şi comisiei locale pentru toată organizarea, care chiar dacă au rămas în doi, au făcut faţă cu brio la toate aceste activităţi ale zilei pe care am petrecut-o în comuniune. Mulţumim, de asemenea, părintelui decan Isidor Dâscă, dar şi celorlalţi părinţi vicari din parohie, care au acceptat cu multă generozitate să ne găzduiască. Mulţumim tuturor pentru conferinţe, pentru prânzul gustos şi mai ales pentru faptul că am putut trăit împreună momentul culminant al sfintei Euharistii. Domnul să răsplătească însutit generozitatea, fraternitatea şi disponibilitatea tuturor!

Sr. Bernadetta Zediu, OA

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 2 februarie: Bacău: Ziua Persoanelor Consacrate