Pentru cei 60 de ani de preoţie

Biserica îl sărbătoreşte pe Benedict al XVI-lea

În toată lumea, în aceste ore se fac celebrări pentru a aminti 60 de ani de la hirotonirea preoţească a lui Benedict al XVI-lea. Aşadar, a fost primită invitaţia pe care Congregaţie pentru Cler, prin intermediul nunţiilor apostolici, a adresat-o la 13 mai episcopilor din toată lumea pentru a fi organizate 60 de ore de adoraţie euharistică în diferitele dieceze.

Încă ajung mesaje de urări de la prelaţi şi de la diferite organisme episcopale. Cardinalul Angelo Bagnasco, preşedinte al Conferinţei Episcopale Italiene (CEI), a trimis papei următoarea telegramă: "În preafericita zi a împlinirii a 60 de ani de la hirotonirea preoţească, şi în numele întregului episcopat italian, vă adresez urări din inimă, fiind recunoscător Domnului care v-a chemat la slujirea pastorală pentru binele Bisericii sale". Continuă telegrama: "Îndreptând privirea cu suflet recunoscător la anii lungi de slujire, caracterizată de profunzimea cercetării teologice şi de zelul apostolic, invocăm pentru dumneavoastră belşugul harurilor cereşti, ca Tatăl milostivirii să vă susţină şi să vă consoleze în grija faţă de Biserica Universală şi să vă dăruiască energii reînnoite pentru a realiza orice propunere de bine pentru mântuirea lumii". Tot cu această ocazie - scrie preşedintele CEI - "vrem să reînnoim fidelitatea necondiţionată faţă de persoana dumneavoastră şi faţă de magisteriul dumneavoastră înalt. Să ştiţi, Părinte Benedict, că puteţi conta mereu pe rugăciunea, devoţiunea şi sprijinul Bisericilor care sunt în Italia împreună cu păstorii lor".

O scrisoare a fost trimisă şi de episcopii canadieni, care îl definesc pe Benedict al XVI-lea "un preot, un profet, un păstor".

În scrisoare, semnată de episcopul Pierre Morissette, preşedinte al Conferinţei Episcopilor, se scrie: "Cu această ocazie fericită vom avea faţă de Sanctitatea voastră un gând special în celebrările euharistice şi în rugăciunile noastre personale. Ofrandele noastre spirituale vor să amintească şi să celebreze slujirea sacerdotală de care Sanctitatea voastră sunteţi părtaş, ca semn şi instrument al slujirii jertfelnice a Domnului nostru". Apoi episcopii îi mulţumesc lui Dumnezeu "pentru că a creat pentru credincioşi un aşa lider şi o aşa călăuză pastorală, care încurajează şi întăreşte ansamblul comunităţii creştine şi chiar pe cei care cred şi pe cei care nu cred din toate religiile" şi subliniază "darurile extraordinare" transmise "de gândirea şi de scrierile teologice ale Sanctităţii sale, părinte al Conciliului Vatican II, fost prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei şi astăzi suveran pontif". "Textele dumneavoastră - adaugă ei - fie că vorbiţi ca succesor al lui Petru, fie că scrieţi cărţi cu titlu personal, sunt un izvor inepuizabil de inspiraţie şi de reflecţie intelectuală". Apoi, celebrând "tripla funcţie de preot, profet şi păstor", la care a fost chemat Benedict al XVI-lea, episcopii canadieni exaltă şi "acea frumuseţe, adevăr şi înţelepciune pe care Dumnezeu Tatăl îşi aminteşte să împărtăşească în Cuvântul său făcut trup şi în Duhul Sfânt".

Zile speciale de rugăciune au fost organizate şi de episcopii din Statele Unite. Într-un mesaj ei exprimă "recunoştinţă pentru exemplul şi pentru slujirea papei Benedict al XVI-lea". Iniţiativele de rugăciune vor continua până la 1 iulie, Ziua Mondială de Rugăciune pentru Preoţi. Arhidieceza de Denver a decis să respecte cele 60 de ore de adoraţie euharistică în Seminarul teologic "Sfântul Ioan Maria Vianney".

Conferinţa Episcopilor din Mexic a exprimat urările sale papei printr-un mesaj semnat de arhiepiscopul de Antequera, Oaxaca, José Luis Chávez Botello, publicat pe situl organismului episcopal: "Caritatea şi profunzimea" reflecţiilor lui Benedict al XVI-lea - este scris în mesaj - "unite cu mărturia sa ne interpelează şi ne dau siguranţă să nu pierdem principiile şi sensul a ceea ce este autentic uman".

Conferinţa Episcopilor din Polonia a voit să lege rugăciunea pentru Benedict al XVI-lea cu dorinţa de noi vocaţii. În afară de asta, la 29 iunie, în bazilica "Sfânta Cruce" din Varşovia, nunţiul apostolic din Polonia, arhiepiscopul Celestino Migliore, celebrează o Liturghie pentru cei 6 ani de pontificat şi pentru cei 60 de ani de preoţie. Numeroase iniţiative şi în Germania: adoraţia euharistică a început în Arhidieceza de Köln la 22 iunie. În Franţa, cardinalul André Vingt-Trois, preşedinte al Conferinţei Episcopilor, i-a invitat pe credincioşi să se roage în bazilica "Sacre Coeur" din Montmartre. În Spania, episcopii, la sfârşitul lucrărilor comisiei permanente, tot la 22 iunie, au exprimat intenţia de a se uni cu diferitele iniţiative pe care diecezele din ţară le-au asumat pentru a celebra această zi. În schimb, pelerinajul făcut de Sfântul Părinte la Santiago de Compostella a fost amintit cu această ocazie de arhiepiscopul Julián Barrio Barrio, care a subliniat că "slujitor al evangheliei şi al speranţei, papa însoţeşte îndeaproape şi în comuniune preocupările, neliniştile, temerile şi speranţele tuturor oamenilor". "Pelerin în lume", Benedict al XVI-lea "este purtătorul de cuvânt al unei extraordinare culturi istorice şi morale" în mijlocul contradicţiilor din epoca noastră.

Aniversarea furnizează - conform cardinalului arhiepiscop de Manila, Gaudencio Rosales - şi posibilitatea de a exprima "manifestarea sinceră a unirii noastre spirituale" cu papa.

(După L'Osservatore romano, 29 iunie 2011)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu