Au trecut cincizeci de ani de la acea zi de 13 decembrie 1969 în care Jorge Mario Bergoglio a primit hirotonirea sacerdotală de la arhiepiscopul de Cordoba, Ramón José Castellano. Actualul papă Francisc avea să împlinească după patru zile 33 de ani. Avea mai puţin de optsprezece ani când, la 21 septembrie 1953, comemorarea sfântului Matei, în timpul unei spovezi - aşa cum a povestit el însuşi în mai multe ocazii - a trăit o experienţă profundă a milostivirii lui Dumnezeu care l-a determinat să ia decizia de a întreprinde drumul preoţiei.

Acum când şade de aproape şapte ani pe tronul lui Petru, la Francisc ajung urările şi rugăciunile întregii lumi pentru această aniversare. Dieceza de Roma, dieceza al cărei episcop este el, se strânge în jurul lui: deja la 8 decembrie cu un comunicat că o intenţie specială va fi recitată la toate Liturghiile pentru a aminti aniversarea. "Biserica din Roma nu uită să se roage pentru dumneavoastră, Sfinte Părinte", scrie într-un mesaj cardinalul vicar Angelo De Donatis. "Pentru dumneavoastră se înalţă la Dumnezeu rugăciunea celor mici, a copiilor din comunităţile noastre, pe care dumneavoastră îi binecuvântaţi cu afect de părinte. Se înalţă către Domnul pentru dumneavoastră rugăciunea săracilor, pe care dumneavoastră îi iubiţi în mod privilegiat; rugăciunea bătrânilor şi a bolnavilor, care oferă suferinţele lor pentru Biserică".

"Pentru dumneavoastră - continuă cardinalul - este rugăciunea tinerilor, determinaţi de entuziasmul dumneavoastră misionar; şi a familiilor, chemate să trăiască Bucuria Iubirii. Pentru dumneavoastră este rugăciunea noastră a tuturor, gata să ducem Evanghelia bucuriei. Şi rugăciunea slujitorilor hirotoniţi, chemaţi să meargă împreună în pasul dumneavoastră spre periferiile existenţiale ale oraşului nostru. Pentru dumneavoastră este rugăciunea consacraţilor şi a consacratelor, semn de speranţă pentru Biserica noastră". De Donatis exprimă papei "şi mulţumirea pentru modul în care ne duceţi de mână pe căile omului, «milostivind», cu o privire de iubire şi de duioşie. O rugăciune zilnică se înalţă pentru dumneavoastră, succesor al lui Petru, din acest oraş al dumneavoastră. Astăzi îndeosebi îi aducem mulţumire Domnului pentru darul mâinilor dumneavoastră consacrate în urmă cu cincizeci de ani, care s-au ridicat în sus pentru a mijloci pentru noi şi care sunt îndreptate spre toţi pentru a transmite iubire".

La rândul său, cardinalul Gualtiero Bassetti, preşedinte al Conferinţei Episcopale Italiene, asigură în numele Bisericii italiene "rugăciunea sa de laudă şi de mulţumire către Domnul" pentru a 50-a aniversare a hirotonirii sacerdotale a papei. "Mărturia dumneavoastră, învăţăturile dumneavoastră, cuvintele şi gesturile pe care ni le dăruiţi, sunt istorie care devine viaţă - scrie Bassetti -. Vă mulţumim, Sanctitate, pentru că nu încetaţi să ne amintiţi importanţa de a trăi "misiunea ca o slujire adusă lui Dumnezeu şi poporului său", în pofida tuturor dificultăţilor drumului. Este un parcurs angajant şi entuziasmant pe care ne angajăm să-l urmăm cu simplitate, umilinţă şi vigoare".

"Mulţumim, Sfinte Părinte", scrie arhiepiscopul de Perugia, "deoarece cu parrhesia ne avertizaţi cu privire la un risc răspândit: incapacitatea de a contempla şi de a mulţumi". Şi mulţumim "pentru paternitatea dumneavoastră spirituală: nu încetaţi, dumneavoastră cel dintâi, să luaţi iniţiativa, să vă implicaţi, să însoţiţi, să fructificaţi şi să sărbătoriţi. Sunteţi păstor al unei Biserici care micşorează distanţele, este aproape de evenimentele persoanelor, vă întrupaţi în istoria lor, vă îngenuncheaţi, pansaţi şi îngrijiţi rănile. Şi ştiţi să vă lăsaţi îngrijit şi în imperfecţiunile dumneavoastră umane".

Nu lipsesc şi urările trimise via social, începând de la cardinalul arhiepiscop de Viena, Cristoph Schönborn, care pe Twitter scrie: "Dragă papa Francisc, astăzi, la a 50-a aniversare a hirotonirii dumneavoastră sacerdotale, împreună cu toţi catolicii din arhidieceza de Viena plini de recunoştinţă faţă de slujirea dumneavoastră petrină, vă urez binecuvântarea îmbelşugată a lui Dumnezeu".

În schimb, cardinalul Beniamino Stella, prefect al Congregaţiei pentru Cler, vorbeşte la microfoanele de la Vatican News şi asigură rugăciunea sa pentru episcopul de Roma pentru ca rugăciunea să ducă papei "harul lui Dumnezeu". Pentru aceasta el cere mereu rugăciuni pentru el însuşi: "Eu cred că adesea papa simte un pic povara acestei cruci - s-o numim aşa - pentru că exercitarea autorităţii petrine este şi o cruce. Cred că papa simte această mare povară. Şi, uneori, există chiar senzaţia că nu este numai o cruce, ci există în spate, în ascuns, forţele răului care pot să-l şi ispitească pe papa, să-l asedieze, să-l ducă în întuneric, să-l facă să simtă uneori singurătatea, oboseala... Cred că papa simte şi slăbiciunea în faţa acestei poveri mari şi a acestei presiuni extreme a acestor forţe ale răului".

Despre "rugăciune constantă" vorbeşte şi cardinalul Angelo Sodano, decan al Colegiului Cardinalilor, care în paginile din L'Osservatore Romano reafirmă "angajarea noastră zilnică pentru a vă susţine în înalta misiune pe care Domnul v-a încredinţat-o".

În schimb, din America Latină vin urările de la CELAM (Consiliul Episcopal Latinoamerican) care afirmă într-o notă: "Misiunea dumneavoastră a redat speranţă populaţiilor noastre. Jubileul de aur al hirotonirii dumneavoastră sacerdotale, pe care îl amintim cu afect filial, ne permite să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru darul preoţiei dumneavoastră: un Alter Christus în slujba milostivirii, a bunătăţii şi a îngrijirii creaţiei".

Chemarea Domnului, "mereu misterioasă şi profundă, a modelat sufletul dumneavoastră în îndrăgitele ţinuturi argentiniene - se mai citeşte -, formând un preot cu inima latinoamericană, dar cu o privire universală, aşa cum vedem astăzi, cu braţe deschise spre toate colţurile pământului, în special unde creşte suferinţa, şi spre toţi oamenii de bunăvoinţă".

(După Vatican Insider, 13 decembrie 2019)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu