Pelerini români la Pelerinajul celor Şapte Biserici din Roma

Sâmbătă, 29 octombrie 2022, un grup de 60 de pelerini români din Roma, Ladispoli, Cesano, Grotte Celoni, Ostia şi Civitavecchia au realizat Pelerinajul celor Şapte Biserici din Roma, un drum spiritual şi de apropiere de Dumnezeu înfăptuit ca mulţumire pentru harurile primite în luna octombrie, lună închinată Sfintei Fecioare Maria, Regina Sfântului Rozariu. Pelerinii au fost însoţiţi de pr. Leonard Farcaş, dar şi de alţi preoţi care activează sau se află în Roma.

Pelerinajul celor Şapte Biserici din Roma este un itinerar de aproximativ 25 de kilometri, pe care pelerinii îi acoperă într-o singură zi, vizitând cele patru bazilici majore papale, la care se adaugă Bazilica "Sfântul Laurenţiu în afara zidurilor", Bazilica "Sfânta Cruce din Ierusalim" şi Bazilica "Sfântul Sebastian în afara zidurilor". Dacă acest drum spiritual a dăinuit până astăzi, se datorează Sfântului Filip Neri, care ajuns în Roma în 1534 ca tânăr preot a început să facă acest itinerar în mod spontan, mai întâi de unul singur, apoi însoţit de alţi colegi. Popularitatea pelerinajului a crescut semnificativ, astfel încât în timpul pontificatului Papei Pius al IV-lea, mai mult de 6000 de creştini parcurgeau acest drum spiritual.

Prima oprire a fost la Bazilica "Sfântul Petru", unde, la mormântului Apostolului Petru, a fost celebrată Sfânta Liturghie, prezidată de Mons. Paul Butnaru. În cuvântul de învăţătură, pr. Leonard Farcaş i-a invitat pe credincioşi să trăiască în această zi de har în unitate şi prietenie şi să aprofundeze faptul că toţi suntem poporul lui Dumnezeu şi avem nevoie de binecuvântarea sa.

De la Bazilica "Sfântul Petru", pelerinii s-au îndreptat spre a doua oprire: Bazilica "Sfântul Paul în afara zidurilor". Construită pe locul unde Apostolul Neamurilor a fost înmormântat, bazilica este una dintre cele mai frumoase biserici din Roma, fiind faimoasă pentru portretizarea tuturor papilor din istorie, de la Sfântul Petru la Papa Francisc. După un moment de rugăciune, grupul de credincioşi a pornit spre Bazilica "Sfânt Sebastian", unde pelerinii s-au putut reculege la mormântul acestui mare sfânt din perioada antică a Bisericii.

Bazilica "Sfântul Ioan din Lateran", definită ca "Mama tuturor Bisericilor", este un adevărat loc al întâlnirii cu Dumnezeu. Nu numai că impresionează prin frumuseţea artistică, dar în acest loc credincioşii pot să meargă chiar pe urmele lui Isus, parcurgând scările pe care Isus a păşit atunci când a fost trimis de la Sinediu la Ponţiu Pilat, înainte să fie răstignit. Aceste scări se găsesc în Sanctuarul Scărilor Sfinte, iar acestea pot fi urcat de către creştini numai în genunchi ca semn al devoţiunii.

Din Piaţa "Sfântul Ioan", itinerarul duce spre Bazilica "Sfânta Cruce din Ierusalim". Aici credincioşii au putut să se reculeagă înaintea Crucii pe care a fost răstignit Domnul nostru Isus Cristos. În Capela Relicvelor, sunt păstrate bucăţi din Sfânta Cruce, o parte din coroana de spini, un cui şi Titulus Crucis. Conform tradiţiei, aceste relicve au fost aduse de însăşi Sfânta Elena, atunci când s-a întors din Ţara Sfântă.

Ieşind din această bazilică, pelerinii s-au îndreptat spre Bazilica "Sfântul Laurenţiu în afara zidurilor". În această bazilică, ce datează din secolul al IV-lea, este păstrat mormântul Sfântului Laurenţiu, matirizat în anul 258. Tot aici, se află relicvele Sfântului Ştefan, primul martir.

După ce au ieşit din această bazilică, pelerinii au pornit spre ultima oprire: Bazilica "Sfânta Maria cea Mare", o adevărată capodoperă creştină. Grupul de credincioşi s-a recules înaintea Icoanei Sfintei Fecioare Maria, rugându-se Sfântul Rozariu, după care a primit binecuvântarea finală şi indulgenţa plenară pentru realizarea acestui pelerinaj.

Pelerinajul celor Şapte Biserici este un drum de credinţă şi plin de tradiţie şi de cunoaştere. Nu numai că este o ocazie extraordinară de a cunoaşte locuri pline de har, dar în acelaşi timp credincioşii au ocazia să simtă legătura cu milioanele de creştini care de-a lungul istoriei au parcurs acest itinerar spiritual în căutarea lui Dumnezeu şi a păcii. Mulţumim lui Dumnezeu pentru toate harurile cu care ne-a copleşit şi îl rugăm să binecuvânteze întreaga omenire cu pace şi bună înţelegere!

Pr. Iulian Echert

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 29 octombrie: Pelerini români la Pelerinajul celor Şapte Biserici din Roma