Articole etichetate cu „Bazilica Sfânta Maria Cea Mare".
Sanctuarul Maicii Domnului de la Cacica organizează, vineri, 25 aprilie 2025, ora 18:00, o Sfântă Liturghie cu prohod pentru Papa Francisc. Biserica universală se roagă pentru sufletul Păstorului care a binecuvântat icoana de la Cacica în 2014 și a vizitat Iașul în 2019.
Sâmbătă, 29 octombrie 2022, un grup de 60 de pelerini români din Roma și împrejurimi au realizat Pelerinajul celor Șapte Biserici din Roma. Drumul spiritual de aproximativ 25 de kilometri a inclus vizitarea bazilicilor majore papale și a celor trei bazilici minore, culminând cu rugăciunea Sfântului Rozariu și primirea indulgenței plenare la Bazilica Sfânta Maria cea Mare.
Comisia Teologică Internațională publică un mesaj cu ocazia Anului Credinței, inițiat de Papa Benedict al XVI-lea. La 6 decembrie 2012, comisia va efectua un pelerinaj la Bazilica Sfânta Maria Mare, pentru a încredința munca teologilor Fecioarei Maria, model al credinței.