Sâmbătă, 9 martie 2024, un grup de 40 de pelerini români din Roma, Ladispoli, Cesano, Grotte Celoni şi Civitavecchia au realizat pelerinajul "Femeile sfinte, modele pe drumul spre Înviere". După ziua de 8 martie, când s-a sărbătorit Ziua Internaţională a Femeii, pelerinii s-au rugat pentru rolul şi misiunea femeilor în Biserică, meditând Calea sfintei cruci vizitând şapte biserici din Roma. Pelerinii au fost însoţiţi de pr. Isidor Mîrţ, pr. Leonard Farcaş, pr. Iulian Michail Echert, pr. Laurenţiu Turbuc, pr. Raimond Tiberiu Iancu şi pr. Alexandru Abadi.
Pelerinajul a început cu Sfânta Liturghie, de la ora 8.15 în Bazilica "San Pietro" din Vatican, în capela "Madonna Grande Regina degli Ungheresi", prezidată de pr. Isidor Mîrţ. În cuvântul de învăţătură, pr. Laurenţiu Turbuc, pornind de la evanghelia zilei, i-a invitat să credincioşi să mediteze la cele două atitudini din parabola fariseului şi a vameşului care au venit la templu pentru a se ruga lui Dumnezeu. Părintele predicator i-a provocat pe pelerini să fructifice un raport autentic în relaţia cu Dumnezeu, subliniind importanţa unei zile de pelerinaj în care credincioşii se pot întoarce la casele lor mai îndreptăţiţi (cf. Lc 18,14).
După celebrarea Sfintei Liturghii, pelerinii au avut posibilitatea să descopere bogăţia istorică, spirituală şi artistică a Bazilicii "San Pietro" din Vatican, participând la un tur ghidat.
Din cauza vremii nefavorabile, programul a suferit unele modificări, dar obiectivul de a vizita şapte biserici în Cetatea Eternă pentru a ne ruga Calea Sfintei Cruci a fost dus la îndeplinire. De la Bazilica "San Pietro", pelerinii au pornit spre cartierul Trastevere unde au intrat în Biserica "San Giuseppe alla Lungara" şi Bazilica "Santa Cecilia in Trastevere". După pauza de prânz care a avut loc pe insula Tiberina, pelerinajul a continuat cu vizitarea altor patru biserici: "San Nicola in Carcere", "Santa Maria in Ara Coeli", "Santi Cosma e Damiano" şi "Santa Francesca Romana".
În fiecare biserică pe care pelerinii au vizitat-o au avut posibilitatea de a medita Calea sfintei cruci făcându-se referire la textele scrise de femeile sfinte, care au fost propuse ca modele în drumul spre înviere. Vizitarea celor şapte biserici a reprezentat o bună ocazie de a cunoaşte lucruri noi şi interesante privind contextul istoric şi bogăţia operelor de artă conservate în lăcaşurile de cult, pe care credincioşii români le-au putut contempla.
Pelerinajul s-a încheiat cu vizita la mormântul Sfintei Francesca Romana, a cărei comemorare a fost pe data de 9 martie, fiind una dintre sfintele cele mai venerate de poporul roman.
Pelerinii români din comunităţile păstorite de pr. decan Isidor Iacovici şi pr. Isidor Mîrţ, alături de preoţii care studiază la Roma, au dus mai departe frumoasa tradiţie ca în timpul Postului Mare să se organizeze pelerinajul "Calea sfintei cruci în Cetatea Eternă".
Pr. Leonard Farcaş
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 9 martie: Pelerini români la Calea sfintei cruci în Cetatea Eternă
