Există călătorii care ne poartă spre locuri noi și pelerinaje care ne conduc spre adâncul propriei inimi. Pelerinajul la Medjugorje a fost pentru cei 50 de credincioși o asemenea experiență: un timp al harului, al regăsirii interioare și al întâlnirii cu iubirea milostivă a lui Dumnezeu.
Însoțiți spiritual de pr. Marius Sabău, paroh al comunității catolice din Barticești, pelerinii au pornit la drum în dimineața zilei de 22 octombrie, după celebrarea Sfintei Liturghii în biserica „Sfinții Petru și Paul” din Bacău, ajungând la Medjugorje în după-amiaza zilei de 23 octombrie.
Unul dintre cele mai emoționante momente a fost urcarea pe Colina Aparițiilor – Podbrdo, sâmbătă, 24 octombrie. Pe drumul pietros, pelerinii au meditat misterele Sfântului Rozariu, însoțite de reflecții și intenții concrete de rugăciune. Au fost încredințate mijlocirii Maicii Domnului familiile, copiii și tinerii, persoanele bolnave, cei încercați de singurătate și toți cei care caută lumină și speranță. Fiecare mister a devenit astfel o oglindă a propriei vieți, iar fiecare rugăciune „Bucură-te, Marie”, un pas mai aproape de inima lui Dumnezeu.
Duminică, 25 octombrie, pelerinii au urcat pe muntele Križevac, parcurgând Calea Crucii până la crucea monumentală. A fost unul dintre cele mai intense momente spirituale ale pelerinajului. La fiecare dintre cele paisprezece stațiuni, meditațiile au făcut legătura dintre pătimirea lui Cristos și încercările vieții: boala, neînțelegerile familiale, lipsa iertării, povara trecutului și suferința celor dragi. Mesajul care a însoțit urcușul a fost unul plin de speranță: nimeni nu este singur atunci când își poartă crucea împreună cu Cristos.
Pelerinajul a fost îmbogățit și de întâlniri și mărturii de credință. Luni, 26 octombrie, pelerinii au participat la Sfânta Liturghie la Tihaljina, au vizitat comunitatea Oaza Păcii și au ascultat mărturia de la Castelul Patrick și Nancy. Marți, 27 octombrie, la Široki Brijeg, au cunoscut istoria martiriului celor 77 de franciscani din Herțegovina, un puternic exemplu de fidelitate față de Cristos în fața persecuției.
În centrul fiecărei zile s-au aflat rugăciunea și Sfânta Euharistie, în mod deosebit celebrările de la biserica „Sfântul Iacob” din Medjugorje. Pelerinii au redescoperit că rugăciunea nu înseamnă doar să-i vorbim lui Dumnezeu, ci și să învățăm să tăcem înaintea lui, încredințați că el ne cunoaște și ne iubește.
Miercuri, 28 octombrie, înaintea plecării spre România, grupul a participat la Sfânta Liturghie celebrată în limba română, într-un loc legat de activitatea sorei Cornelia, aducând mulțumire pentru harurile primite. Ultima celebrare a avut loc joi, 29 octombrie, la Timișoara, în biserica „Nașterea Sfintei Fecioare Maria”, unde credincioșii au primit binecuvântarea cu indulgență plenară, în condițiile prevăzute de Biserică.
Pelerinajul s-a încheiat în seara aceleiași zile, odată cu întoarcerea la Bacău. Însă drumul credinței continuă. Adevăratul rod al pelerinajului începe acasă, în viața de fiecare zi, acolo unde fiecare este chemat să devină un semn viu al păcii, al iubirii și al prezenței lui Dumnezeu.
Glasul pelerinilor – mărturii ale unor inimi atinse de har
„Medjugorje, locul unde cerul sărută pământul, unde lacrimile se șterg, rănile se vindecă, iar tristețea devine bucurie. [...] Veniți, așadar, «acasă»! Veniți la Măicuța noastră! Ea ne așteaptă cu brațele deschise!” (Elena Laslău – Lespezi)
„În acest pelerinaj am simțit în profunzime iubirea Maicii Domnului! M-am rugat pentru toți copiii din lumea întreagă și pentru toți preoții [...] M-am rugat, de asemenea, pentru sănătatea Papei Leon!” (Angelica Helber – Oituz)
„Îmi pare foarte bine că nu am amânat! Măicuța Domnului m-a chemat, m-a așteptat, m-a primit și m-a ținut de mână. [...] Mi-a rămas în suflet imaginea de mamă care ne ocrotește și ne ajută mereu atunci când îi cerem ajutorul.” (Ionica Salca – Bacău)
„La Medjugorje suntem acasă... Maria ne cheamă și, ca o mamă, se îngrijește de fiecare copil al ei, cu o iubire infinită. [...] Mergeți la Medjugorje! Maria vă așteaptă!” (Maria Balint – Pașcani)
„Pentru mine, urcarea pe Križevac a fost o minune. Am reușit să urc, deși starea de sănătate nu îmi permite să merg mult pe jos, deoarece obosesc. [...] Rugăciunea în biserică și în locurile sfinte de la Medjugorje are o putere deosebită pentru mine, pe care am simțit-o din plin.” (Maria Cojocaru – Oțeleni, 78 de ani)
La Medjugorje, pelerinii au redescoperit că rugăciunea nu înseamnă doar să-i vorbim lui Dumnezeu despre problemele noastre, ci și să învățăm să tăcem înaintea lui, cu încrederea că el ne cunoaște și ne iubește.
Andrei-Alexandru Răchiteanu
Album foto
22-29 octombrie 2026: Medjugorje – un pelerinaj al credinței, al rugăciunii și al întâlnirii cu Dumnezeu