În perioada 8-15 aprilie 2026, a avut loc pelerinajul adulţilor din Acţiunea Catolică din Dieceza de Iaşi la Medjugorje, cu tema: "Faceţi tot ce vă va spune!" şi mottoul "Ieşi din ţara ta spre ţara pe care ţi-o voi arăta!" (Gen 12,1). Cei 50 de pelerini au fost însoţiţi de pr. Claudiu Cocuţ, paroh la Zăpodia, asistent spiritual al adulţilor din zona Bacău.
După o călătorie lungă şi obositoare pentru unii dintre noi, cu multă rugăciunea şi cântări care au răsunat în autocarul plin de bucurie şi speranţă, cu multe intenţii de rugă şi motive personale încredinţate de cei dragi inimilor noastre, am poposit la Medjugorie, acasă la mama noastră cerească, o "oază a păcii", în care totul şi toţi vorbesc despre puterea rugăciunii care transformă vieţile celor care ajung acolo!
Pentru cei mai mulţi dintre noi, sosirea la Medjugorie a fost pentru prima oară, iar aşteptările din inimi au fost multe, dar Fecioara Maria, prin Isus, a surprins şi mulţumit pe deplin, rugăciunea şi cererea fiecăruia.
Sub privirea şi mantia maternă a Sfintei Fecioare Maria, fiecare a avut, în felul său, o întâlnire personală cu Maria, o experienţă profundă de credinţă şi întărire spirituală, parcurgând itinerarul de rugăciune propus de organizatorii pelerinajului.
Pentru unii dintre noi a fost un drum de transformarea a vieţii aparente, într-un itinerar interior, o adevărată călătorie a inimii spre Dumnezeu, sub privirea maternă a Sfintei Fecioare Maria.
Urcarea pe Podbrdo în rugăciune a fost o bucurie, un urcuş spiritual, recitând şi aprofundând misterele Sfântului Rozariu de bucurie, slavă şi durere. Rugăciunea Rozariului a fost marcată de meditarea personalizată a terţiarilor carmeliţi şi a preoţilor care ne-au însoţit. Drumul nu a mai fost un efort fizic, ci spiritual, marcat de multă tăcere, rugăciune şi ascultare interioară. Bolovanii tăioşi de pe colină nu mai erau problema cea mai importantă, dar greutatea lucrurilor inutile care înrobesc fiinţa noastră şi împietresc inima, da, nu dau voie rugăciunii să ajungă de la inimă la cer. Fiecare pas în rugăciune a fost o chemare interioară la convertire şi reînnoire a relaţiei personale cu Dumnezeu.
Un alt loc binecuvântat, "calvarul" Krizevac, unde, parcurgând Drumul Crucii, am contemplat misterul suferinţei răscumpărătoare a lui Cristos, un traseu bolovănos, ca şi calea vieţii noastre, cu multe obstacole care ne îngreunează, din care trebuie să învăţăm acceptarea şi vederea greutăţilor ca pe un dar, în care poţi găsi şi trăi prezenţa lui Dumnezeu care este aşa aproape de noi. Asumarea propriilor cruci zilnice cu mai multă credinţă şi abandonare în Cel care ştie că ne sunt necesare, sunt pentru purificarea şi creşterea spirituală, pentru a cunoaşte Iubirea care ne-a iubit până la capăt şi ne iubeşte chiar şi atunci când noi uităm să mai credem în el!
Întâlnirea cu cei din comunitatea Cenacolului ne-a oferit o mărturie vie a puterii harului divin de a transforma vieţi rănite de pe căi greşite, care îşi au mereu puterea vindecătoare în rugăciune. Omul de lângă noi poate fi un mesager al lui Dumnezeu care ne poate îndruma şi însoţi în căutarea şi găsirea sensului vieţii care nu este altul decât întâlnirea cu Dumnezeu.
La comunitatea Oaza Păcii am descoperit frumuseţea unei vieţi trăite în simplitate, rugăciune şi fidelitate faţă de mesajele mamei cereşti de la Medjugorje, care pot fi de ajutor celui care doreşte să urmeze un parcurs spiritual.
Siroki Brijeg, locul statorniciei martirilor fraţilor şi studenţilor franciscani, care în ciuda ademenirilor şi bătăilor crunte primite în perioada comunistă nu au renunţat la credinţa lor şi nu şi-au dat jos tunicile monahale, fiind ucişi cu cruzime, ne-au zdruncinat şi cutremurat fiinţa, gândindu-ne la noi şi la fragilitatea noastră spirituală.
La Tihaljina, biserica cunoscută prin faţa chipului blând al Mariei, statuia din biserică a făcut ca ochii noştri să fie îndreptaţi spre ea, timp în care inimile noastre s-au deschis şi mai uşor într-o rugăciune profundă şi încrezătoare la cea mai importantă mijlocitoare la Fiul şi Tatăl ceresc.
Momentele petrecute în mijlocul naturii, la cascadele Kravice şi la castelul lui Patrick şi Nansy au devenit prilej de contemplaţie, în care creaţia întreagă ne-a vorbit despre prezenţa tainică a lui Dumnezeu, cum se descoperă şi călăuzeşte paşii celor care îşi pun încrederea totală în el.
În faţa statuii lui Cristos înviat, am redescoperit sensul speranţei creştine: o speranţă vie, care învinge suferinţa şi orice formă a morţii spirituale, care ne leagă şi încătuşează viaţa. Trebuie să vedeam şi să înţelegem moartea ca fiind unica cale pentru a putea fi pentru totdeauna fericiţi în gloria Tatălui. Trebuie să moară din noi şi înmormântată orice pornire păcătoasă, care ne ţine departe de a trăi în prezenţa lui Dumnezeu, pentru ca să triumfe aici pe pământ binele comun.
Centrul fiecărei zile de pelerinaj a fost Sfânta Liturghie, celebrată în fiecare loc unde mergem, izvor şi culme a vieţii creştine, precum şi momentele de adoraţie la Preasfântul Sacrament, în care tăcerea s-a umplut de prezenţă, iar sufletul a învăţat să se lase privit şi iubit de Cristos.
Ne-am întors din acest pelerinaj nu doar cu amintiri şi suveniruri, ci cu o inima reînnoită, purtând în noi chemarea la o credinţă mai vie, la o speranţă mai statornică şi la o iubire şi slujire mai concretă.
Am văzut-o pe Fecioara Maria în orice chip în rugăciune şi în toţi adoratorii din întreaga lume care au stat neclintiţi în faţa Preasfântului Sacrament. Am simţit prezenţa ei la orice pas făcut, iar inima noastră este inundată de pace.
Pelerinajul de la Medjugorje, locul rugăciunii cu inima, unde fiecare în limba lui maternă trăieşte rugăciunea din plin, ne-a întărit, iar mama Maria, la fel ca la nunta din Cana, când Isus a făcut miracolul, transformând apa în vin, ne transmite că nimic nu e în zadar, dacă credinţa noastră este adevărată şi să ascultăm de glasul ei, care ne spune şi astăzi: "Faceţi tot ce vă va spune el!"
Simona Enăşoaie
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 8-15 aprilie: Pelerinajul adulţilor din Acţiunea Catolică din Dieceza de Iaşi la Medjugorje
