În dimineaţa zilei de 17 mai 2011, un grup de 40 de pelerini şi-au început un mare pelerinaj spre ţara fericitului Ioan Paul al II-lea. Avându-l organizator şi ghid pe părintele decan Iosif Dorcu, avându-l alături pe părintele Ioan Anton, ne-am îndreptat spre sanctuarul de la Cacica, unde s-a celebrat Liturghia de început a pelerinajului, unde s-au rostit primele intenţii şi rugăciuni. Ne-am îndreptat spre apus, cu destinaţia Oradea. Am fost cazaţi la Băile Felix, de unde am plecat a doua zi spre catedrala din Oradea cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Această catedrală, de o frumuseţe impresionantă, cu vitraliile, marmura şi sculpturile sale, creează o impresie deosebită. Aici ne-am rugat şi fericitului Szilárd Bogdánffy recent declarat fericit, mort martir în închisorile comuniste. După sfânta Liturghie ne-am îndreptat spre graniţă şi primul popas în afara ţării a fost în Slovacia, la Košice, unde am vizitat catedrala "Sfânta Elisabeta". Impresionează înălţimea şi sculpturile ca şi construcţia ei în ansamblu. Ne îndreptăm apoi spre Polonia şi primul sanctuar polonez va fi cel de la Zakopane, închinat Sfintei Fecioare Maria de la Fatima. Acest sanctuar a fost construit ca mulţumire pentru faptul că Maica Domnului a salvat viaţa Sfântului Părinte la 13 mai 1981. E seară, e adoraţie, şi biserica e plină de cântec şi rugăciune. Aproape că nu am mai vrea să plecăm de aici. Aici am văzut şi o încăpere muzeu, unde permanent se poate auzi vocea Fericitului Papă.

Ne îndreptăm, seara târziu, spre Czestochowa. A doua zi, pe jos, în procesiune, cu tricolorul fluturând deasupra noastră, cu rozariul în inimă şi pe buze, ne îndreptăm spre impresionantul sanctuar marian, Jasna Góra. Vom rămâne toată ziua în preajma acestui sanctuar, unde se va celebra şi sfânta Liturghie, în Capela "Sfântul Rozariu". După-amiază s-a recitat şi rozariul, s-a vizitat icoana miraculoasă, s-au făcut rugăciuni şi meditaţii particulare.

Ziua următoare ne îndreptăm spre Lichen, cel mai mare sanctuar din Polonia. Pe cale, facem un popas în marele oraş, Łódź, la catedrală. Ajunşi aici, aflăm că, în acest impresionant edificiu, sfânta Faustina Kowalska a avut primele revelaţii din partea lui Isus. Ajungem la Lichen Stary şi întâlnim un sanctuar care impresionează din toate punctele de vedere. Impresionează sculpturile, vitraliile şi marmura de toate culorile, aurul, măreţia, lumina, liniştea, totul. Cele 33 de trepte de la intrare, cele 365 de ferestre cât şi cele 52 de uşi ca şi forma de cruce văzută de sus a întregului sanctuar te fac să îţi dai seama că eşti în faţa unei minuni arhitecturale. Impresionează şi spaţiul exterior prin parcurile aşezate în forme şi culoare, verdele crud de mai inundă peste tot.

Ne retragem spre Czestochowa, oprind la Kalisz, unde vizităm sanctuarul "Sfântul Iosif". Aici descoperim o icoană foarte frumoasă a Sfintei Familii, într-un altar lateral. Statuia fericitului Ioan Paul al II-lea din faţa sanctuarului ne copleşeşte şi ne îndeamnă la meditaţie.

În ziua următoare plecăm din Czestochowa şi ne îndreptăm spre Auschwitz. Atrocităţile Celui de-al Doilea Război Mondial se descoperă ochilor noştri, iar punctul culminant îl constituie blocul unde, pentru o vreme, a stat şi sfântul Maximilian Maria Kolbe. Celula sa ar trebui să devină loc de pelerinaj obligatoriu pentru toţi creştinii. După toate atrocităţile văzute (camerele de gazare şi cuptoarele) rămâne un singur gând în inimă: la Auschwitz omul nu a existat, au fost doar îngeri şi demoni.

Ne îndreptăm apoi spre Wadowice unde vizităm catedrala şi casa memorială Ioan Paul al II-lea. Impresionează naturaleţea cu care sunt expuse obiectele personale ale fericitului Ioan Paul al II-lea de când era copil şi până la alegerea sa ca papă. Catedrala din Wadowice are aceeaşi frumuseţe, ca toate bisericile poloneze, şi impresionează prin bogăţia de culori, icoane, coloanele de marmură şi toate altarele laterale. Descoperim aici baptisteriul unde a fost botezat fericitul papă, care azi este loc de adoraţie perpetuă.

Plecăm din Wadowice şi ne îndreptăm spre Kalwaria, un sanctuar al Sfintei Fecioare Maria, unde celebrăm sfânta Liturghie într-o capelă a sfântului Anton de Padova. Locul de amplasare a marelui sanctuar este extraordinar: pe o colină, plină de măreţie.

Mergem apoi spre Cracovia, unde ne vom rămâne peste noapte.

Duminică, 22 mai, plecăm la castelul Wawel unde vizităm Sala Senatului, sala Parlamentului, mormintele regilor polonezi, catedrala regală, dar şi mormântul fostului şef de stat, Kaczinski. Nu putem trece fără a ridica o rugăciune către sfântul iubit de polonezi, Sfântul Stanislav, al cărui sarcofag este amplasat chiar în centrul catedralei.

Apoi ne îndreptăm spre Sanctuarul Sfintei Feciore Maria din Cracovia (biserica cu turnuri inegale) care considerăm că este una dintre cele mai frumoase biserici din Polonia. După-amiază ne îndreptăm spre sanctuarul Divinei Milostiviri (Lagiewniki), din Cracovia. După ce, cu multă emoţie, trecem pe lângă relicvele Sfintei Faustina, din capela mănăstirii, celebrăm sfânta Liturghie în capela sorei Faustina Kowalska, din marele şi impresionantul sanctuar. Să mai amintesc că am urcat în turnul noului sanctuar şi am putut admira o imagine panoramică de vis asupra întregului oraş Cracovia. Liniile simple şi arhitectura modernă impresionează pe orice pelerin care ajunge aici. Ne-am bucurat că în tot parcursul nostru. la Sanctuarul Sfintei Faustina am fost însoţiţi de un mare prieten al Iaşului, pr. Tadeusz Rostworowski, SJ.

Ultima zi a pelerinajului, petrecută în Polonia, ne poartă paşii spre salina Wielicza, cu biserica subterană, dar şi spre cele două biserici din Rzeszow, care sunt în aceeaşi notă de măreţie şi frumuseţe. La sanctuarul Matki Bozej Rzeszowskiej, în capela cu statuia miraculoasă, s-a celebrat şi sfânta Liturghie.

Ne luăm rămas bun de la Polonia şi în prag de seară păşim în Ucraina. După un drum destul de anevoios, în noapte, ajungem în zori la Cernăuţi, cămaşa sfâşiată a României, cum se exprima un pelerin. După o scurtă odihnă de patru ore, vizităm centrul cultural din Cernăuţi cu Universitatea, catedrala ortodoxă, biserica poloneză romano-catolică, dar şi centrul istoric al oraşului, cu multe alte instituţii importante.

După prânzul de la hotel ne îmbarcăm pentru a porni spre ţară. Intrăm în România pe la Siret, marţi 24 mai, unde celebrăm şi ultima sfântă Liturghie a pelerinajului. Ajungem seara târziu din nou în curtea catedralei.

Pelerinajul minunat în Polonia ne-a umplut nu numai de rugăciune şi lumină, ci şi de înţelegerea unui mare sfânt al zilelor noastre, fericitul Ioan Paul al II-lea. Au impresionat, de-a lungul pelerinajului, statuile întâlnite în cale, icoanele din fiecare catedrală întâlnită, care îl aveau în centru pe fericitul papă. Devoţiunea mariană, fiind şi luna mai, era prezentă la fiecare colţ de stradă, pădure, alee, în orice sat. Statuile Sfintei Fecioare Maria erau împodobite cu flori şi jerbe multicolore. Polonia, ţară catolică, merită să fie vizitată de orice creştin catolic şi nu numai. Mulţumim fericitului papă şi Măicuţei noastre care ne-au însoţit pe parcursul pelerinajului: le-am simţit prezenţa tot timpul.

Emil Bejan

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 17-24 mai: Polonia: Pe urmele fericitului Ioan Paul al II-lea