"Pe aceeaşi Cale". In memoriam Mons. Anton Lucaci
Mons. Mauro Sobrino, care lucrează în Vatican şi locuieşte în aceeaşi clădire în care a locuit Mons. Anton Lucaci, a scris în limba italiană câteva cuvinte în amintirea colegului care a trecut la Domnul sâmbătă, 21 martie 2026.
Aş fi dorit să rostesc un scurt cuvânt de salut pentru dragul părinte Anton în timpul funeraliilor.
Nefiind posibil, doresc să împărtăşesc aceste simple gânduri cu toţi cei care l-au cunoscut, preţuit şi iubit.
Dragă Anton,
acum eşti în pace şi în lumină.
Păşeai deja în lumină, unit mereu cu Isus prin rugăciunea ta sinceră, evlavioasă, neîncetată şi prin viaţa ta simplă.
Gândul şi privirea ta erau mereu îndreptate spre cer, spre Sfintele Cuvinte, spre vieţile sfinţilor pe care îi cunoşteai atât de bine şi despre care vorbeai cu atâta pasiune.
Capela era casa ta, pelerinajele erau călătoriile tale, liniştea îţi era însoţitoare.
Ca un preot sfânt, celebrai cu pioşenie şi din inimă, înălţând laudele Domnului prin cânt.
Şi povesteai cu plăcere faptele (atât de multe!) trăite şi relatate de-a lungul îndelungatei tale activităţi profesionale la Radio Vatican.
Îngerul Domnului te-a luat cu sine în noapte, poate în somn, sau în veghea de rugăciune a uneia dintre multele nopţi, în ultima vreme, de nesomn.
S-a încheiat astfel pelerinajul tău pământesc, dar nu şi comuniunea cu Cristos şi, în el, cu noi.
Rămânem împreună! Tu acum înainte, acasă, noi pe cale, dar pe aceeaşi Cale care, fără înşelare, duce la viaţă.
Odihneşte-te în pace, dragă Anton, în braţele Domnului, şi roagă-te mult pentru noi, iar noi ne rugăm pentru tine şi împreună cu tine.
Laudetur Jesus Christus! [Lăudat să fie Isus Cristos!]
Roma, 27 martie 2026
Traducere de Ovidiu Bişog
* * *
Monseniorul Anton Lucaci a trecut la Domnul (21 martie 2026)