|
| © Vatican Media |
de Francesca Sabatinelli
Creştinii din Orientul Mijlociu trebuie să fie ajutaţi să rămână în ţările lor şi să trăiască acolo ca nişte cetăţeni cu drepturile şi obligaţiile tuturor. Din Cipru, de la Simpozionul "Înrădăcinaţi în speranţă", organizat de ROACO cu ocazia aniversării exortaţiei apostolice Ecclesia in Medio Oriente, patriarhul de Bagdad al caldeenilor, cardinalul Louis Raphael Sako, prezent la Nicosia, se exprimă cu durere şi îngrijorare că viitorul din regiune poate să fie definitiv fără prezenţa creştinilor. De la Sinodul pentru Orientul Mijlociu au trecut aproape 13 ani, era octombrie 2010, de la exortaţia apostolică post-sinodală au trecut puţin peste 10 ani, era septembrie 2012. În aceste zile în Cipru, Bisericile din Orientul Mijlociu mărturisesc schimbările înregistrate în ultimii ani şi prezintă o realitate diferită, dramatică, făcută din noi probleme şi provocări grave, una dintre toate prezenţa şi contribuţia creştinilor în ţările lor. La Vatican News - Radio Vatican răspunde cardinalul Sako:
Eminenţă, cum pot fi ajutaţi creştinii să rămână în ţara lor, să spere şi să mărturisească credinţa lor?
Nu este o întâmplare dacă noi creştinii suntem în acele locuri, avem o vocaţie, dar avem nevoie să fim ajutaţi, ascultaţi, însoţiţi şi de Biserica Mamă. Trebuie sprijiniţi creştinii ca să nu plece, trebuie ajutaţi să nu emigreze. Va fi cu adevărat grav dacă Orientul Mijlociu se va goli de creştini şi dacă rădăcinile creştinismului nu vor mai exista. Prezenţa Bisericilor orientale este ameninţată şi nu văd un viitor în Irak, în Siria, în Liban, în Palestina, din cauza provocărilor politice, economice, culturale şi nu numai. În Occident, lipsesc valorile religioase şi umane, există secularizarea, iar viaţa se goleşte de orice sacralitate. În schimb, în Orient, există fundamentalismul, care se transformă în teroare şi terorism, iar noi suntem ameninţaţi, suntem marginalizaţi. Casele noastre, proprietăţile noastre, satele noastre sunt ocupate, şi apoi este problema demografică.
Ce s-a întâmplat în aceşti ani care au trecut de la Sinod şi de la exortaţie?
În 2009, am mers eu la papa pentru a cere să se facă un Sinod pentru Orientul Mijlociu, pentru noi, mici Biserici cu viitorul în pericol, pentru a le da lor speranţă. Dar astăzi, totul s-a schimbat, exortaţia este foarte frumoasă, dar noi trăim într-o altă lume. Vizita papei în Irak, discursurile sale, apropierea sa şi prietenia sa cu musulmanii au generat documentul despre fraternitate de la Abu Dhabi şi întâlnirea cu Al Sistani (conducătorul suprem şiit - Najaf, martie 2001 n.r.) când ayatollahul a spus că suntem fraţi. Iată, trebuie exploatate toate acestea pentru a trăi ca fraţi şi cetăţeni, precum şi pentru a schimba mentalitatea celui care consideră că musulmanii sunt superiori faţă de ceilalţi, faţă de creştini, care sunt trataţi după aceea ca nişte cetăţeni din seria B. Dar asta nu poate să fie! Creştinii erau în Irak înaintea musulmanilor, dar suntem o minoritate, aşadar, avem nevoie de ceilalţi.
Aşadar, asta înseamnă că atât Documentul despre Fraternitate de la Abu Dhabi, cât şi Fratelli tutti nu aduc roadele sperate în dialog?
Există dialog cu autorităţile musulmane, dar trebuie implementat. În afară de asta, dau speranţă creştinilor din Orientul Mijlociu vizitele delegaţiilor de episcopi şi cardinali din Occident. Pentru că, deşi în Orient sistemul este tribal, noi suntem şi rămânem o Biserică ce are nevoie de apropiere şi de prietenie, cu acţiuni, nu numai în cuvinte.
Şi care ar putea fi aceste acţiuni concrete care ar putea ajuta cu adevărat Bisericile orientale şi credincioşii lor să rămână şi să aibă un rol public?
Toţi vorbesc despre drepturile omului, dar noi nu suntem trataţi în aceeaşi manieră cu musulmanii, cu aceleaşi drepturi şi obligaţii. În loc de a crea state democratice şi civile, au ridicat barierele. Este nevoie de a separa religia de stat. Toate acestea cer un sprijin diplomatic şi politic, şi extern, în privinţa creştinilor, faţă de care acum există o persecuţie, deşi discretă, nu publică, ce se traduce cu imposibilitatea pentru un creştin să fie ministru, sau îl vede constrâns să îndure ocuparea propriei case, sau ameninţări pentru a nu fi răpit. Persecuţia nu este numai a ucide pe cineva. Să luăm Libanul, creştinii erau majoritatea, ei sunt originea Libanului. Câţi creştini rămân acolo acum? Toţi se gândesc să părăsească acest Orient Mijlociu care este însă ţara lor, identitatea lor. Istoria ne spune că creştinii au dat mult ţărilor lor, dar acum lumea s-a schimbat, iar noi plătim o politică occidentală greşită. Biserica trebuie să aibă vocea profetică a lui Isus. Suntem mai puţin de o jumătate de milion, mâine probabil vom fi 300 de mii, chiar mai puţin. Familiile sunt divizate între Irak şi Occident şi se ajută persoanele să plece, nu să rămână. Noi suntem astăzi pierduţi, suntem dezamăgiţi şi nu avem forţă.
(După Vatican News, 22 aprilie 2023)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
