Duminică, 23 mai 2021, la ora 11.00, cu ocazia sărbătorii Coborârea Duhului Sfânt, în catedrala din Parma (Italia) s-a desfăşurat sărbătoarea Una sola famiglia umana (O singură familie umană), comunitatea românilor romano-catolici fiind la a patra participare consecutivă.
Această sărbătoare oferă posibilitatea diferitelor comunităţi prezente în Parma de a se întâlni şi de a celebra Sfânta Liturghie alături de PS Enrico Solmi, episcopul locului.
Liturghia a fost animată de cântece în limbile comunităţilor participante: comunitatea francofoni africani, comunitatea studenţi universitari francofoni, comunitatea anglofonă africană, comunitatea poloneză, comunitatea română romano-catolică, comunitatea spaniolă, comunitatea din Sri Lanka, comunitatea filipineză, comunitatea din Ucraina, comunitatea pakistaneză, comunitatea albaneză şi comunitatea din Ungaria.
La începutul Sfintei Liturghii Mons. Solmi ne-a salutat pe fiecare în parte şi ne-a mulţumit că suntem o comunitate, chiar dacă suntem veniţi din ţări diferite, nu suntem veniţi pentru a vizita Domul şi Baptisteriul din Parma, cum o fac toţi vizitatorii, ci suntem veniţi pentru a forma o comunitate şi a ne ruga împreună.
La predică, episcopul ne-a amintit că obiectivul comun al tuturor popoarelor este de a mărturisi credinţa chiar dacă fiecare popor o face în limba lui. Am lăsat patria, locul unde ne-am născut, pentru a urma chemarea lui Dumnezeu acolo unde suntem. "Dragii mei prieteni, veniţi din lumea întreagă, căutaţi ceea ce aveţi mai bun în voi, ascultaţi glasul Duhului Sfânt şi încercaţi să aduceţi în casele voastre pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu. Să nu fim descurajaţi şi să mergem înainte, să ieşim din aceste momente de întuneric cu încredere şi speranţă". În timpul Sfintei Liturghii, trei tineri au primit Mirul.
Pentru că trecem printr-o perioadă de criză medicală, nu s-a putut face ofertoriu cu prezentarea darurilor. Fiecare comunitate şi-a pus steagul din ţara din care face parte pe scările care duceau la altar.
Nu s-a putut face agapă frăţească din cauza acestor condiţii în care nu putem sta împreună prea apropiaţi, dar sperăm într-un viitor în care putem fi din nou o familie creştină.
Tereza Andrici
Un rezumat video de la această sărbătoare a fost publicat pe pagina facebook a comunităţii: Comunitatea Romano-Catolica Româna La Parma.
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 23 mai: Parma: O singură familie umană
