Parma: Primul hram al comunităţii catolicilor români
Comunitatea romano-catolică română din Parma şi-a sărbătorit primul hram duminică, 1 octombrie 2023.
A fost o duminică de mare sărbătoare şi bucurie pentru comunitatea romano-catolică română din Parma, deoarece pentru prima dată după şase ani de la constituirea comunităţii am putut să ne sărbătorim patronul comunităţii noastre, pe Sfânta Tereza a Pruncului Isus, care de acum încolo va fi protectoarea comunităţii noastre şi ne va călăuzi pe drumul credinţei.
Înainte de Sfânta Liturghie a hramului am avut onoarea de a-l primi pe Excelenţa Sa Enrico Solmi, episcopul Diecezei de Parma, care ne-a adus o mare veste bună, aceea că de acum încolo putem celebra Sfânta Liturghie în limba română în fiecare duminică, la ora 16:00 la Biserică "Preasfântă Inima lui Isus", unde de şase ani încoace ne întâlneam doar o dată pe lună.
Mulţumim enoriaşilor Parohiei "Preasfânta Inimă a lui Isus" şi parohului, părintele Paolo Salvadori, pentru găzduire şi disponibilitatea demonstrată în toţi aceşti ani de când Ana Claudia Andrici a pus bazele acestei comunităţi.
Comunitatea noastră a mai sărbătorit un mare dar divin, acela de a avea şi noi, după şase ani de aşteptare, un paroh, părintele Ionuţ Gabriel Giurgică, fiind trimis de la Dieceza de Iaşi în calitate de capelan al comunităţii noastre din Parma, dar şi al aceleia din Cremona.
Sfânta Liturghie a hramului a fost concelebrată de parohul comunităţii noastre, pr. Ionuţ Gabriel Giurgică, şi de părintele Isidor Iacovici, din Roma, care de peste 20 de ani este responsabilul comunităţilor romano-catolice române din întreaga Italie. Pr. Isidor Iacovici ne-a adus direct de la Sfântul Scaun salutul Sfântului Părinte Papa Francisc.
Corul comunităţii noastre este mereu animat de surorile noastre românce de la Institutul Bunului Pastor "Ancelle dell'Immacolata" din Parma, care în fiecare duminică sunt alături de noi şi ne încântă cu vocile lor angelice.
Această duminică pentru noi a fost un dar divin, o duminică binecuvântată, plină de har şi pace sufletească şi pentru aceasta îi mulţumim lui Dumnezeu, dar şi comunităţii din Parma pentru primire şi găzduire, dându-ne posibilitatea de a ne simţi acasă, ca o mare familie românească.
După Sfânta Liturghie a hramului, sărbătoarea a continuat cu bucate tradiţionale puse pe masă şi cu muzica românească, având ca oaspete cântăreţul roman Sergiu Pătraşcu.
Marina Bîlha
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 1 octombrie: Parma: Primul hram al comunităţii catolicilor români