Duminică, 3 iulie 2016, în Parohia Romano-Catolică "Sfânta Fecioară Maria Regină" din Pârgăreşti, comunitatea a trăit şi a împărtăşit bucuria celor 46 de tineri, care l-au primit pe Duhul Sfânt în cadrul sfintei Liturghii prezidată de Excelenţa Sa Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi.
Voi schimba inima voastră/ Voi trimite între voi/ Un duh nou dumnezeiesc. Acesta este psalmul responsorial pe care tinerii l-au transmis, cu mare emoţie, celor care erau prezenţi la acest eveniment atât de important din viaţa lor. Duhul Sfânt este cel care schimbă o inimă de piatră, indiferentă, individualistă într-o inimă de carne, iubitoare sensibilă.
Excelenţa Sa, la predică, a evidenţiat că tinerii sunt o Biserică vie şi ei la rândul lor fac parte din Biserica Universală. Preasfinţitul i-a încurajat pe candidaţi ca să fie exemple pentru cei care s-au îndepărtat de Cristos şi de mireasa Lui. Prin primirea Vivificatorului tinerii primesc puterea de a-l vesti pe Isus Cristos, vestea cea bună, de a aduce bucuria, iubirea, încrederea, vitalitatea în vieţile oamenilor care au numai suferinţe, nu pot să treacă peste anumite obstacole şi care au uitat cât este de minunat să zâmbeşti.
Înainte de conferirea sacramentului sfântului Mir, Preasfinţitul Aurel Percă a coborât de la altar în mijlocul tinerilor. Sfinţia Sa a spus că a venit să le aducă multe daruri, precum în ziua de Rusalii, când Duhul Sfânt a coborât cu darurile sale asupra apostolilor care se aflau în cenaclul, din Ierusalim.
Tinerii i-au mulţumit bunului Dumnezeu pentru darurile primite, învăţăturile primite la cateheze, sub îndrumarea părintelui paroh, părintele Eugen Diac, sprijinul acordat de părinţi, fraţi şi pentru toţi aceea care i-au ajutat să se pregătească pentru acest moment special din viaţa lor.
Ştefan Lenghen
