|
| © Vatican Media |
Iubiţi fraţi şi surori, duminică frumoasă!
Consider un dar al lui Dumnezeu faptul că prima duminică a slujirii mele ca episcop de Roma este cea a Bunului Păstor, a patra din timpul Paştelui. În această duminică la Liturghie se proclamă mereu capitolul al zecelea din Evanghelia lui Ioan, în care Isus se revelează ca Păstorul adevărat, care cunoaşte şi iubeşte oile sale şi îşi dă viaţa pentru ele.
În această duminică, de şaizeci şi doi de ani, se celebrează Ziua Mondială de Rugăciune pentru Vocaţii. Şi în afară de asta, Roma găzduieşte Jubileul Fanfarelor Muzicale şi al Spectacolelor Populare. Salut cu afect pe toţi aceşti pelerini şi le mulţumesc, pentru că ei cu muzica lor şi cu reprezentaţiile lor îmbucură sărbătoarea, sărbătoarea lui Cristos, Bunul Păstor: da, el este cel care conduce Biserica prin Duhul Sfânt al său.
În evanghelie, Isus afirmă că el cunoaşte oile sale, şi că ele ascultă glasul său şi îl urmează (cf. In 10,27). De fapt, aşa cum învaţă sfântul papă Grigore cel Mare, persoanele "corespund iubirii celui care le iubeşte" (Omilie 14,3-6).
Aşadar, astăzi, fraţilor şi surorilor, am bucuria de a mă ruga cu voi şi cu tot poporul lui Dumnezeu pentru vocaţii, în special pentru cele la Preoţie şi la viaţa călugărească. Biserica are atâta nevoie de asta! Şi este important ca tinerii şi tinerele să găsească, în comunităţile noastre, primire, ascultare, încurajare pe drumul lor vocaţional şi să se poată baza pe modele credibile de dăruire generoasă lui Dumnezeu şi fraţilor.
Să ne însuşim invitaţia pe care Papa Francisc ne-a lăsat-o în Mesajul său pentru ziua de astăzi: invitaţia de a-i primi şi de a-i însoţi pe tineri. Şi să-i cerem Tatălui ceresc să fim unii pentru alţii, fiecare pe baza propriei stări, păstori "după inima sa" (cf. Ier 3,15), capabili să ne ajutăm reciproc să mergem în iubire şi în adevăr. Şi tinerilor le spun: "Nu vă fie frică! Acceptaţi invitaţia Bisericii şi a lui Cristos Domnul!".
Fecioara Maria, a cărei viaţă a fost în întregime un răspuns la chemarea Domnului, să ne însoţească mereu în urmarea lui Isus.
_______________
După Regina Caeli
Fraţilor şi surorilor!
Tragedia imensă a Celui de-Al Doilea Război Mondial se termina în urmă cu 80 de ani, la 8 mai, după ce a provocat 60 de milioane de victime. În scenariul dramatic de astăzi al unui al treilea război mondial pe bucăţi, cum a afirmat de mai multe ori Papa Francisc, mă adresez şi eu celor mari ai lumii, repetând apelul mereu actual: "Să nu mai fie niciodată război!".
Port în inima mea suferinţele iubitului popor ucrainean. Să se facă posibilul pentru a ajunge cât mai repede la o pace autentică, justă şi durabilă. Să fie eliberaţi toţi prizonierii şi copiii să se poată întoarce la propriile familii.
Mă îndurerează profund ceea ce se întâmplă în Fâşia Gaza. Să înceteze imediat focul! Să se acorde ajutor umanitar populaţiei civile epuizate şi să fie eliberaţi toţi ostaticii.
În schimb, am primit cu satisfacţie vestea încetării focului între India şi Pakistan şi doresc ca prin următoarele negocieri să se poată ajunge repede la un acord durabil.
Dar câte alte conflicte există în lume! Încredinţez Reginei Păcii acest apel insistent pentru ca ea să fie cea care să-l prezinte Domnului Isus pentru a ne obţine miracolul păcii.
Şi acum vă salut cu afect pe voi toţi, romani şi pelerini din diferite ţări. Salut membrii de la British and Foreign Bible Society, grupul de medici din Granada (Spania), credincioşii din Malta, Panama, Dallas (Texas), Valladolid, Torrelodones (Madrid), Montesilvano şi Cinisi (Palermo).
Salut participanţii la manifestarea "Alegem viaţa" şi tinerii din Fraternitatea "Sfânta Maria Neprihănită" şi "Sfântul Francisc din Assisi" din Reggio Emilia.
Astăzi în Italia şi în alte ţări se celebrează sărbătoarea mamei. Trimit un salut drag tuturor mamelor, cu o rugăciune pentru ele şi pentru cele care sunt deja în cer.
Sărbătoarea frumoasă tuturor mamelor!
Vă mulţumesc vouă tuturor! Duminică frumoasă tuturor!
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
