ES Francisco-Javier Lozano, nunţiu apostolic în România şi Republica Moldova, a celebrat duminică, 19 octombrie 2008, la ora 11.00, o Liturghie solemnă în catedrala nouă din Iaşi cu ocazia Celei de-a LXXXI-a Zile Mondiale a Misiunilor. În rândurile care urmează redăm integral omilia Excelenţei sale.
Dragi fraţi şi surori în Cristos,
La invitaţia Excelenţei sale Mons. Petru Gherghel, mă aflu astăzi aici cu voi în catedrala din Iaşi, cu ocazia Zilei Mondiale a Misiunilor. Ca nunţiu apostolic în România, aceasta este pentru mine o ocazie potrivită nu doar pentru a cunoaşte mai bine dieceza voastră şi frumoasa Moldovă, ci mai ales pentru a participa la această celebrare liturgică, care manifestă în mod minunat credinţa şi tradiţiile profund creştine ale acestui popor.
Este o mare bucurie pentru mine să mă aflu în mijlocul vostru, păstori şi credincioşi ai Diecezei de Iaşi, să prezidez celebrarea euharistică, sacrament al mântuirii noastre, şi să ne rugăm împreună pentru opera de mântuire a Bisericii Catolice în lume.
Sunt fericit că vă pot saluta pe voi, pe familiile voastre, pe copii, pe cei bolnavi, pe toţi cei care au nevoie în mod deosebit de ajutorul Domnului, de harul său, de mijlocirea şi grija Maicii Domnului, Fecioara Maria, care mereu a fost protectoarea voastră, mai ales în momentele de încercare, de durere, de suferinţă.
Adresez un cordial salut iubitului vostru episcop, Mons. Petru Gherghel, preoţilor, călugărilor, călugăriţelor şi laicilor. Vă mulţumesc din suflet, dragă Excelenţă, pentru invitaţia fraternă de a prezida această celebrare euharistică, ca un preţios gest de colegialitate episcopală, afectivă şi efectivă, de iubire şi fidelitate faţă de Sfântul Scaun şi faţă de Sfântul Părinte. Vă mulţumesc pentru fraterna primire şi pentru slujirea cu iubire pe care de mulţi ani aţi dăruit-o în dieceza Excelenţei voastre, în calitate de păstor devotat şi fidel. Aş dori ca primele mele cuvinte rostite în această catedrală din Iaşi să fie de mulţumire adusă Domnului, pentru că mi-a dat harul de a fi fost numit reprezentantul Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea în România. Ştiu că ţara şi mai ales dieceza voastră profesează o deosebită devoţiune filială faţă de papa, capul vizibil al Bisericii Catolice universale. Ştiu că credincioşii catolici din Iaşi înalţă rugăciuni fierbinţi pentru ministerul urmaşului lui Petru şi pentru aceasta vă sunt profund recunoscător.
Astăzi celebrăm Ziua Mondială a Misiunilor şi pentru mine este o mare bucurie, căci îmi permite, împreună cu voi, să mă rog pentru multe persoane pe care le-am slujit şi alături de care am trăit în timpul perioadei lungi petrecute în Africa. Prin harul lui Dumnezeu am slujit ca preot şi apoi ca nunţiu apostolic în cinci ţări din Africa: Nigeria, Africa de Sud, Zimbabwe, Tanzania şi Congo Kinshasa. Munca misionară a Bisericii constituie o urgenţă care trebuie să fie vie şi rodnică în comunităţile noastre catolice din România. Misiunea, aşa cum ne aminteşte enciclica Redemptor missio, este încă departe de a fi împlinită, de aceea trebuie să ne implicăm cu toate puterile noastre în slujba sa (cf. nr. 1). Tot poporul lui Dumnezeu, în fiecare moment al pelerinajului său în istorie, este chemat să fie părtaş la "setea Mântuitorului" (cf. In 19,28). Această sete de suflete care trebuie mântuite a fost întotdeauna puternic vestită de sfinţi: este suficient să ne gândim, de exemplu, la sfânta Tereza de Lisieux, patroana misiunilor.
Provocările sociale şi religioase pe care umanitatea le înfruntă în timpurile noastre îi stimulează pe credincioşi să-şi reînnoiască zelul misionar. Da! Este necesar să relansăm cu mult curaj misiunea ad gentes, începând cu vestirea lui Cristos, mântuitorul fiecărei creaturi umane. După cum ne învaţă enciclica Ecclesia de Eucharistia: "Euharistia edifică Biserica şi Biserica face Euharistia" (nr. 26). Scopul Euharistiei este tocmai "împărtăşirea tuturor oamenilor cu Cristos şi, în el, cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt" (nr. 22). Când participăm la jertfa euharistică se înţelege mai profund universalitatea mântuirii şi în consecinţă, urgenţa misiunii Bisericii, al cărei program "este centrat, în ultimă instanţă, pe Cristos însuşi, pe care trebuie să-l cunoaştem, să-l iubim, să-l imităm, pentru a trăi prin el viaţa trinitară" (nr. 60).
În jurul lui Cristos euharisticul Biserica creşte ca popor, templu şi familie a lui Dumnezeu: una, sfântă, catolică şi apostolică. La sfârşitul fiecărei sfinte Liturghii, când celebrantul salută adunarea folosind cuvintele "Ite, missa est", cu toţii ar trebui să se simtă trimişi ca "misionari ai Euharistiei", care să răspândească peste tot marele dar primit. Oare Biserica ar putea să realizeze vocaţia sa misionară fără să cultive o relaţie constantă cu Euharistia, fără să se hrănească cu această hrană sfinţitoare, fără să se sprijine de acest ajutor indispensabil operei sale de apostolat în misiune? Pentru a evangheliza lumea avem nevoie de apostoli "experţi" în celebrarea, adorarea şi contemplarea Euharistiei.
Cristos a murit pentru toţi şi este darul mântuirii, pe care Euharistia l-a făcut prezent sacramental în decursul istoriei: "Faceţi aceasta în amintirea mea" (Lc 22,19). Acest mandat este încredinţat miniştrilor sfinţiţi prin sacramentul sfinţirii, care trebuie să anime şi să edifice comunităţile creştine, parohiile, pentru ca să fie "o singură inimă şi un singur suflet" (Fap 4,32) şi să putem deveni cu toţii mărturisitori ai iubirii lui Dumnezeu până la marginile pământului.
Duhul Sfânt, prin lucrarea sa invizibilă, dar eficace, conduce poporul creştin în acest cotidian itinerar spiritual, care cunoaşte momente inevitabile de dificultate şi experimentează misterul crucii. Euharistia este mângâierea şi semnul definitivei victorii pentru cel care luptă împotriva răului şi a păcatului; este "pâinea vieţii" care îi susţine pe cei care, la timpul lor, se transformă în "pâinea frântă" pentru fraţi, plătind până la martiriu fidelitatea lor faţă de evanghelie. Aşa cum scria iubitul papă Ioan Paul al II-lea în enciclica Redemptor missio, "spiritul întregii activităţi misionare este iubirea ca promotor al misiunii. Iubirea este principiul care trebuie să conducă orice act şi sfârşitul spre care el trebuie să tindă" (nr. 60). A fi misionari înseamnă a iubi pe Dumnezeu cu toată fiinţa până la a da, dacă este necesar, şi viaţa pentru el.
Dragi fraţi şi surori, Ziua Mondială a Misiunilor trebuie să fie o ocazie bună pentru a înţelege din ce în ce mai bine că mărturia iubirii, care este sufletul misiunilor, se referă la toţi. A fi în slujba evangheliei nu este de fapt doar o aventură, ci implicare împărtăşită de fiecare comunitate. Câţi preoţi, călugări, călugăriţe şi laici, chiar şi în aceste timpuri ale noastre, au dat o desăvârşită mărturie de iubire creştină prin martiriu!
A fi misionari înseamnă a se apleca, asemenea bunului samaritean, asupra nevoilor tuturor, mai ales asupra celor mai săraci şi nevoiaşi, căci cel care iubeşte cu inima lui Cristos nu caută propriul interes, ci doar slava Tatălui şi binele aproapelui. În aceasta constă secretul fecundităţii apostolice, a muncii misionare, care trece peste graniţe şi culturi, ajunge la popoare şi se răspândeşte până la marginile pământului.
Alături de cei care sunt în prima linie pe frontul evangheliei - şi mă gândesc aici cu recunoştinţă la misionarii şi misionarele pe care le-am cunoscut de-a lungul anilor pe care i-am petrecut în Africa - mulţi alţii, copii, tineri şi adulţi cu rugăciunea şi cooperarea lor, contribuie în diferite feluri la răspândirea împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ. Dorinţa mea este ca această coparticipare să crească mereu mai mult datorită contribuţiei fiecăruia.
Ca reprezentant al Sfântului Părinte în România, folosesc această ocazie pentru a exprima recunoştinţa mea faţă de toţi catolicii din iubita Dieceză de Iaşi, pentru rugăciunile şi sprijinul lor, chiar şi economic, pentru misiuni.
Fecioara Maria, care prin prezenţa sa lângă cruce şi cu rugăciunea ei în Cenacol a colaborat în mod activ la începutul misiunii ecleziale, să susţină spiritul misionar în Dieceza voastră de Iaşi şi să ajute credincioşii în Cristos să fie mereu mai dăruiţi adevăratei iubiri, pentru ca, însetaţi într-un mod spiritual, să devină ei înşişi izvor de apă vie. În munca noastră misionară o avem ca model pe Maria, care a fost primul "tabernacol din istorie" (Ecclesia de Eucharistia, nr. 55), care ni-l arată şi ni-l oferă pe Cristos, calea, adevărul şi viaţa noastră (cf. In 14,6). Dorinţa mea este ca aceasta să ofere credincioşilor, parohiilor şi institutelor misionare, ocazia de a se consolida în zelul misionar, pentru ca în fiecare comunitate să se menţină viu spiritul misionar.
Această urare o fac din inimă şi la sfârşitul sfintei Liturghii voi da, în numele Sanctităţii sale papa Benedict al XVI-lea, binecuvântarea apostolică pentru toţi cei prezenţi, pentru familiile voastre, şi mai ales pentru cei bolnavi, cei mai săraci şi abandonaţi.
