vatican papa leon audienta jewish committee.jpeg
Vatican Media

Stimați membri ai American Jewish Committee [Comitetul Evreiesc American],

Îmi face plăcere să vă urez bun venit la Vatican, în această zi în care Biserica îl comemorează într-un mod deosebit pe iubitul meu predecesor, Sfântul Ioan Paul al II-lea, ale cărui eforturi au contribuit în mod semnificativ la promovarea prieteniei dintre evrei și catolici. Adresându-se Consiliului de Conducere al comitetului dumneavoastră în anul 1995, el a remarcat că „dialogul dintre creștini și evrei trebuie să-și găsească o expresie elocventă în viața ambelor noastre comunități” (6 februarie 1995). Aceste cuvinte rămân actuale și astăzi, fapt reflectat în angajarea de lungă durată a organizației dumneavoastră față de dialog și cooperare cu Biserica Catolică. Salut, așadar, acest prilej de a-mi exprima recunoștința față de toți cei care continuă să clădească relații – întemeiate pe sinceritate și respect reciproc – între comunitățile noastre.

Înrădăcinată în moștenirea noastră spirituală comună, această prietenie ne cheamă, de asemenea, să apărăm demnitatea umană, să-i slujim pe cei săraci, să protejăm libertatea religioasă și să promovăm dreptatea și pacea. Un aspect esențial al acestei angajări este respingerea oricărei forme de ură și discriminare religioasă sau etnică. În acest sens, cu prilejul celei de-a șaizecea aniversări a declarației Nostra aetate a Conciliului al II-lea din Vatican, am afirmat că „Biserica nu tolerează antisemitismul și luptă împotriva acestuia, întemeindu-se pe însăși evanghelia” (Audiența generală, 29 octombrie 2025). Diferențele de opinie, oricât de profunde ar fi, nu trebuie să ducă niciodată la prejudecăți și ostilitate, care subminează fundamentele morale ale societății noastre.

Într-o lume rănită de violență și neîncredere, această angajare față de fraternitate este cu atât mai urgentă. Într-adevăr, „mărturia fraternității noastre – pe care sper să o putem exprima prin gesturi concrete – va contribui, cu siguranță, la construirea unei lumi mai pașnice, un lucru pe care toți oamenii de bunăvoință și-l doresc în inima lor” (Discurs adresat reprezentanților altor Biserici și comunități ecleziale, precum și ai altor religii, 19 mai 2025).

Cu aceste gânduri, vă mulțumesc încă o dată pentru vizită. Vă asigur de rugăciunile mele. Shalom!

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu