|
| © Vatican Media |
Excelenţe, stimaţi membri ai Consiliului de Administraţie,
Cuvioasă soră, cuvioşi părinţi,
Fraţilor şi surorilor,
Pacea să fie cu voi!
Acest salut străvechi, folosit şi astăzi în multe culturi, şi-a găsit întreaga forţă în seara de Paşte pe buzele lui Isus cel înviat. "Pacea are suflarea veşnicului". Sfântul Augustin coroborează această afirmaţie îndemnându-i pe creştini să lege o prietenie indisolubilă cu pacea, astfel încât, păstrând-o adânc în mintea lor, să poată radia căldura ei luminoasă în jurul lor (cf. Mesajul pentru Ziua Mondială a Păcii 2026). Cu această dorinţă de pace în lumea noastră, urez bun venit acestei audienţe, care îmi oferă ocazia să vă întâlnesc pentru prima dată ca membri ai Consiliului de Administraţie al Fundaţiei "Ioan Paul al II-lea pentru Sahel".
În primul rând, doresc să-i mulţumesc Excelenţei Sale monseniorul Hassa Florent Koné, pentru îndeplinirea cu sârguinţă a mandatului de delegat pontifical încredinţat de predecesorul meu, Papa Francisc, lucrând sinodal cu toţi directorii, precum şi cu Curia Romană - Dicasterul pentru Promovarea Dezvoltării Umane Integrale, Secretariatul de Stat şi Secretariatul pentru Economie, printre altele - pentru a îndruma Fundaţia spre un nou început. Vă mulţumesc tuturor şi vă încurajez, cu harul lui Dumnezeu, să marcaţi o reînnoire a misiunii Fundaţiei "Ioan Paul al II-lea pentru Sahel".
Iubiţi fraţi,
După mai bine de patruzeci de ani, Fundaţia a ajuns la un punct de cotitură, marcat şi de provocări externe legate de crize economice internaţionale multidimensionale. În acest context, revitalizarea misiunii sale, în conformitate cu regulamentele Sfântului Scaun, a devenit esenţială. În acest spirit, reuniunea Consiliului de Administraţie din februarie anul trecut, la Dakar, a fost marcată de adoptarea noului Statut, alegerea noului preşedinte şi numirea noilor membri ai Consiliului. Vă mulţumesc tuturor pentru contribuţia voastră constructivă la acest proces. Cu aceste noi Statute, Fundaţia "Ioan Paul al II-lea pentru Sahel" capătă o nouă formă, rămânând fidelă misiunii sale de semn eficient al iubirii Bisericii pentru fiii şi fiicele sale din Africa de Vest, în spiritul apelului solemn lansat la Ouagadougou de sfântul său fondator, Papa Ioan Paul al II-lea, în 1980.
Iubiţi fraţi,
într-o lume care se confruntă cu provocări complexe, cum ar fi tensiunile geopolitice, inegalităţile, războaiele, problemele legate de insecuritate, terorismul, instabilitatea politică şi economică şi crizele climatice, ale căror consecinţe includ, în special, fluxurile migratorii, relevanţa misiunii acestei Fundaţii este mai clară ca niciodată! Prin scopul său principal, ea contribuie la lucrarea lui Dumnezeu, la protejarea "casei noastre comune" şi evidenţiază responsabilitatea voastră socială. A oferi ajutor victimelor dezastrelor naturale sau persoanelor vulnerabile este într-adevăr o chestiune de dreptate înainte de a fi o chestiune de caritate. În acest context, salut decizia voastră unanimă de a menţine Fundaţia "Ioan Paul al II-lea pentru Sahel" ca Fundaţie Pontificală, în conformitate cu spiritul sfântului său fondator şi în lumina noului Statut. În calitate de entitate juridică instrumentală a Dicasterului pentru Promovarea Dezvoltării Umane Integrale, vă îndemn şi vă asigur că, în conformitate cu principiul subsidiarităţii, colaborarea voastră sinodală cu acest Dicaster şi cu celelalte instituţii ale Sfântului Scaun contribuie la respectarea şi promovarea demnităţii umane inalienabile a oamenilor din Sahel, prin proiecte de dezvoltare umană integrală.
Nu am nicio îndoială că această nouă cale pentru Fundaţie vă prezintă un teritoriu neexplorat, caracterizat de provocări. Aşa cum a spus Papa Francisc, aceste provocări sunt enorme, dar împreună vom merge mai departe într-un spirit sinodal cu o angajare reînnoită şi fără a pierde speranţa. Vă încredinţez pe toţi ocrotirii materne a Preasfintei Fecioare Maria şi mijlocirii sfântului Ioan Paul al II-lea şi din inimă vă binecuvântez.
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
