Călătoria apostolică a Sfântului Părinte Francisc
în Mongolia
(31 august - 4 septembrie 2023)
Întâlnire ecumenică şi interreligioasă
"Hun Theatre" (Ulaanbaatar), duminică, 3 septembrie 2023
Bună ziua vouă tuturor, iubiţi fraţi şi surori!
|
| © Vatican Media |
Aşadar, sunt fericit să fiu cu voi în acest moment important de întâlnire. Mulţumesc din inimă fiecăruia şi fiecăreia pentru prezenţă şi pentru fiecare intervenţie care a îmbogăţit reflecţia comună. Faptul de a fi împreună în acelaşi loc este deja un mesaj: tradiţiile religioase, în originalitatea şi diversitatea lor, reprezintă un potenţial formidabil de bine în slujba societăţii. Dacă cel care are responsabilitatea naţiunilor ar alege calea întâlnirii şi a dialogului cu ceilalţi, ar contribui desigur în manieră determinantă la sfârşitul conflictelor care continuă să provoace suferinţă atâtor popoare.
Cel care ne furnizează ocazia de a sta împreună pentru a ne cunoaşte şi a ne îmbogăţi reciproc este iubitul popor mongol, care se poate mândri cu o istorie de convieţuire între exponenţi din diferite tradiţii religioase. Este frumos de amintit experienţa virtuoasă a anticei capitale imperiale Kharakhorum, în interiorul căreia se găsesc locuri de cult care aparţin diferitelor "crezuri", ca mărturie a unei armonii exemplare. Armonie: aş vrea să subliniez acest cuvânt cu gust tipic asiatic. Ea este acel raport deosebit care se creează între realităţi diferite, fără a le suprapune şi a le omologa, ci respectând diferenţele şi în folosul trăirii comune. Mă întreb: cine, mai mult decât credincioşii, este chemat să lucreze pentru armonia tuturor?
Fraţilor, surorilor, din cât reuşim să ne armonizăm cu ceilalţi pelerini pe pământ şi din modul în care reuşim să răspândim armonie, acolo unde trăim, se măsoară valenţa socială a religiozităţii noastre. De fapt, fiecare viaţă umană, şi cu atât mai mult fiecare religie, este ţinută să "se măsoare" pe baza altruismului: nu un altruism abstract, ci concret, care să se traducă în căutarea celuilalt şi în colaborarea generoasă cu celălalt, pentru că "omul înţelept se bucură în a dărui, şi numai pentru aceasta devine fericit" (The Dhammapada: The Buddha's Path of Wisdom, Sri Lanka, 1985, nr. 177; cf. cuvintele lui Isus prezentate în Fap 20,35). O rugăciune, inspirată de Francisc de Assisi, recită: "Unde este ură, eu să aduc iubire, unde este ofensă, eu să aduc iertarea, unde este dezbinare, eu să aduc unirea". Altruismul construieşte armonie şi unde este armonie este înţelegere, este prosperitate, este frumuseţe. Ba chiar, armonie este probabil sinonimul cel mai potrivit cu frumuseţe. Dimpotrivă, închiderea, impunerea unilaterală, fundamentalismul şi forţarea ideologică ruinează fraternitatea, alimentează tensiuni şi compromit pacea. Frumuseţea vieţii este rod al armoniei: este comunitară, creşte cu gentileţea, cu ascultarea şi cu umilinţa. Şi este percepută de inima curată, pentru că "adevărata frumuseţe, după toate, se află în curăţia inimii" (M.K. Gandhi, Il mio credo, il mio pensiero, Roma, 2019, 94).
Religiile sunt chemate să ofere lumii această armonie, pe care progresul tehnic singur n-o poate da, pentru că, având în vedere dimensiunea pământească, orizontală a omului, riscă să uite cerul pentru care suntem făcuţi. Surorilor şi fraţilor, astăzi suntem aici împreună ca moştenitori umili ai şcolilor antice de înţelepciune. Întâlnindu-ne, ne angajăm să împărtăşim binele mult pe care l-am primit, pentru a îmbogăţi o omenire care pe drumul său este adesea dezorientată de căutări mioape de profit şi bunăstare. Ea este adesea incapabilă să găsească firul: îndreptată numai spre interesele pământeşti, ajunge să ruineze pământul însuşi, confundând progresul cu regresul, aşa cum arată atâtea nedreptăţi, atâtea conflicte, atâtea devastări ambientale, atâtea persecuţii, atâta rebutare a vieţii umane.
Asia are foarte mult de oferit în acest sens şi Mongolia, care se află în inima acestui continent, păstrează un mare patrimoniu de înţelepciune, pe care religiile răspândite aici au contribuit să-l creeze şi pe care aş vrea să-i invit pe toţi să descopere şi să-l valorizeze. Mă limitez să citez, fără a le aprofunda, zece aspecte ale acestui patrimoniu sapienţial. Zece aspecte: raportul bun cu tradiţia, în pofida consumismului; respectul faţă de bătrâni şi faţă de strămoşi - câtă nevoie avem astăzi de o alianţă generaţională între ei şi cei mai tineri, de dialog între bunici şi nepoţi! Şi apoi, grija faţă de ambient, casa noastră comună, altă necesitate teribil de actuală: suntem în pericol. De asemenea: valoarea tăcerii şi a vieţii interioare, antidot spiritual la atâtea boli ale lumii de astăzi. Apoi, un sentiment sănătos de frugalitate; valoarea primirii; capacitatea de a rezista la alipirea faţă de lucruri; solidaritatea, care se naşte din cultura legăturilor dintre persoane; aprecierea faţă de simplitate. Şi, în sfârşit, un anumit pragmatism existenţial, care tinde să caute cu tenacitate binele fiecăruia şi al comunităţii. Aceste zece sunt câteva elemente ale patrimoniului de înţelepciune pe care această ţară le poate oferi lumii.
Cu privire la obiceiurile voastre, am vorbit deja despre modul în care, pregătindu-mă pentru această călătorie, m-au fascinat locuinţele tradiţionale prin care poporul mongol revelează o înţelepciune sedimentată în milenii de istorie. Ger-ul constituie de fapt un spaţiu uman: în interiorul său se desfăşoară viaţa familiei, este loc de convivialitate amicală, de întâlnire şi de dialog unde, chiar şi atunci când sunt mulţi, se ştie să se facă spaţiu şi altuia. Şi apoi este un punct de referinţă concret, care poate fi identificat cu uşurinţă în întinderile imense ale teritoriului mongol; este motiv de speranţă pentru cel care a rătăcit drumul: dacă există un ger, există viaţă. Ea se găseşte mereu deschisă, gata să-l primească pe prieten, dar şi pe călător şi chiar pe străin, pentru a-i oferi un ceai aburind, care face să se recapete puterile în frigul iernii, sau un lapte proaspăt fermentat, care dăruieşte răcorire în zilele calde de vară. Aceasta este şi experienţa misionarilor catolici, care provin din alte ţări, care sunt primiţi aici ca pelerini şi oaspeţi, şi intră pe vârful picioarelor în această lume culturală, pentru a oferi mărturia umilă a evangheliei lui Isus Cristos.
Dar, împreună cu spaţiul uman, ger-ul evocă esenţiala deschidere la divin. Dimensiunea spirituală a acestei locuinţe este reprezentată de deschiderea sa spre înalt, cu un singur punct prin care intră lumina, în forma unui luminător segmentat. Astfel, interiorul devine un mare ceas solar, în care lumina şi umbra se succed, marcând orele zilei şi ale nopţii. Există o învăţătură frumoasă în asta: sensul timpului care se scurge vine de sus, nu din simpla scurgere a activităţilor pământeşti. Apoi, în anumite momente ale anului, raza care pătrunde de sus luminează altarul familial, amintind de primatul vieţii spirituale. Convieţuirea umană care se realizează în spaţiul circular este astfel referită la vocaţia sa verticală, la vocaţia sa transcendentă şi spirituală.
Omenirea reconciliată şi prosperă, pe care ca exponenţi din diferite religii contribuim s-o promovăm, este reprezentată simbolic de acest fapt de a fi împreună armonios şi deschis la transcendent, în care angajarea pentru dreptate şi pace găseşte inspiraţie şi fundament în raportul cu divinul. Aici, iubiţi surori şi fraţi, responsabilitatea noastră este mare, în special în această oră a istoriei, deoarece comportamentul nostru este chemat să confirme în fapte învăţăturile pe care le mărturisim; nu le poate contrazice, devenind motiv de scandal. Aşadar, nicio confuzie între crez şi violenţă, între sacralitate şi impunere, între parcurs religios şi sectarism. Amintirea suferinţelor îndurate în trecut - mă gândesc mai ales la comunităţile budiste - să dea forţa de a transforma rănile întunecate în izvoare de lumină, nebunia violenţei în înţelepciune de viaţă, răul care ruinează în bine care construieşte. Aşa să fie pentru noi, discipoli entuziaşti ai respectivilor maeştri spirituali şi slujitori conştiincioşi ai învăţăturilor lor, dispuşi să oferim frumuseţea lor celor pe care-i însoţim, ca însoţitori prieteneşti de drum. Acest lucru să fie adevărat, pentru ca în societăţi pluraliste şi care cred în valorile democratice, precum Mongolia, fiecare instituţie religioasă, recunoscută în mod regulamentar de autoritatea civilă, are datoria şi, în primul rând, dreptul de a oferi ceea ce este şi ceea ce crede, respectând conştiinţa celuilalt şi având ca scop binele cel mai mare al tuturor.
În acest sens, eu aş vrea să vă confirm că Biserica Catolică vrea să meargă aşa, crezând cu fermitate în dialogul ecumenic, în dialogul interreligios şi în dialogul cultural. Credinţa sa se întemeiază pe dialogul veşnic dintre Dumnezeu şi omenire, întrupat în persoana lui Isus Cristos. Cu umilinţă şi în spiritul de slujire care a animat viaţa Învăţătorului, venit în lume nu "pentru a fi slujit, ci pentru a sluji" (Mc 10,45), Biserica oferă astăzi comoara pe care a primit-o fiecărei persoane şi culturi, rămânând în atitudine de deschidere şi ascultare a ceea ce au de oferit celelalte tradiţii religioase. De fapt, dialogul nu este antitetic la vestire: nu aplatizează diferenţele, ci ajută la înţelegerea lor, le protejează în originalitatea lor şi le pune în măsură să se confrunte pentru o îmbogăţire sinceră şi reciprocă. Astfel se poate regăsi în omenirea binecuvântată de Cer cheia pentru a merge pe pământ. Fraţilor şi surorilor, avem o origine comună, care conferă tuturor aceeaşi demnitate, şi avem un drum împărtăşit, pe care nu-l putem parcurge decât împreună, locuind sub acelaşi cer care ne învăluie şi ne luminează.
Fraţilor şi surorilor, întâlnirea noastră, aici, astăzi, este semn că a spera este posibil. A spera este posibil. Într-o lume sfâşiată de lupte şi discordii, acest lucru ar putea să pară utopic; şi totuşi, lucrările cele mai mari încep în ascuns, cu dimensiuni aproape imperceptibile. Marele copac se naşte dintr-o mică sămânţă, ascunsă în pământ. Şi dacă "mireasma florilor se răspândeşte numai în direcţia vântului, parfumul celui care trăieşte conform virtuţilor se răspândeşte în toate direcţiile" (cf. The Dhammapada, nr. 54). Să facem să înflorească această certitudine, pentru ca eforturile noastre comune pentru a dialoga şi a construi o lume mai bună să nu fie zadarnice. Să cultivăm speranţa. Aşa cum avea să spună un filozof: "Fiecare a fost mare după ceea ce a sperat. Unul a fost mare sperând posibilul; altul sperând veşnicul; dar cel care a sperat imposibilul a fost cel mai mare dintre toţi" (S.A. Kierkegaard, Timore e tremore, Milano, 2021, 16). Rugăciunile pe care le înălţăm către cer şi fraternitatea pe care o trăim pe pământ să hrănească speranţa; să fie mărturia simplă şi credibilă a religiozităţii noastre, a mersului împreună cu privirea îndreptată în sus, a locuirii în lume în armonie - să nu uităm cuvântul "armonie" - ca pelerini chemaţi să păstrăm atmosfera de casă, pentru toţi. Mulţumesc!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
