CĂLĂTORIA APOSTOLICĂ A SFÂNTULUI PĂRINTE FRANCISC
ÎN ECUADOR, BOLIVIA ŞI PARAGUAY
(5-13 iulie 2015)
Sfânta Liturghie pentru familii
Parcul Los Samanes, Guayaquil
Luni, 6 iulie 2015
Textul din Evanghelie pe care tocmai l-am ascultat (In 2,1-11) este primul semn minunat care se realizează în relatarea Evangheliei lui Ioan. Preocuparea Mariei, transformată în implorare către Isus: "Nu mai au vin" - îi spune - şi referinţa la "oră" se va înţelege după aceea, în relatările pătimirii.
Şi e bine că este aşa, pentru că asta ne permite să vedem zelul lui Isus pentru a învăţa, a însoţi, a vindeca şi a îmbucura pornind de la acest apel al mamei sale: "Nu mai au vin".
Nunta din Cana se reînnoieşte în fiecare generaţie, în fiecare familie, în fiecare dintre noi şi în eforturile noastre pentru ca inima noastră să găsească stabilitate în iubiri durabile, în iubiri rodnice, în iubiri pline de bucurie. Să dăm un loc Mariei, "mama", cum spune evanghelistul. Şi să facem cu ea acum itinerarul de la Cana.
Maria este atentă, este atentă la acea nuntă deja începută, este grijulie faţă de necesităţile mirilor. Nu se izolează în ea însăşi, centrată în lumea sa, dimpotrivă, iubirea sa o face "să fie spre" alţii. Cu atât mai puţin caută prietenele pentru a comenta ceea ce se întâmplă şi a critica pregătirea rea a nunţii. Şi de vreme ce este atentă, cu discreţia sa, îşi dă seama că lipseşte vinul. Vinul este semn de bucurie, de iubire, de belşug. Câţi dintre adolescenţii şi tinerii noştri percep că în casele lor de mult timp deja nu mai este acest vin. Câte femei singure şi întristate se întreabă când iubirea dispare, când iubirea s-a dus din viaţa lor. Câţi bătrâni se simt lăsaţi afară de la sărbătoarea din familiile lor, abandonaţi într-un colţ şi de acum fără hrana iubirii zilnice a copiilor lor, a nepoţilor lor, a strănepoţilor lor! De asemenea lipsa acestui vin poate să fie consecinţă a lipsei locului de muncă, a infirmităţilor, a situaţiilor problematice prin care trec familiile noastre din toată lumea. Maria nu este o mamă care "pretinde", cu atât mai puţin este o soacră care veghează pentru a se distra de lipsa noastră de experienţă, de greşelile noastre sau de neatenţiile noastre. Maria, pur şi simplu, este mamă! Este prezentă, iubitoare şi grijulie. Este frumos să ascultăm asta: Maria este Mamă. Încercaţi să spuneţi asta toţi împreună cu mine? Hai: Maria este Mamă! Iarăşi: Maria este Mamă! Iarăşi: Maria este Mamă!
Însă Maria, în acel moment în care îşi dă seama că lipseşte vinul, se adresează cu încredere lui Isus. Asta înseamnă că Maria se roagă. Nu merge la majordom, ci prezintă direct Fiului său dificultatea mirilor. Răspunsul pe care-l primeşte pare descurajant: "Ce ne priveşte pe mine şi pe tine, femeie; încă nu a venit ceasul meu" (v. 4). Dar între timp ea a pus problema în mâinile lui Dumnezeu. Grija sa faţă de necesităţile altora anticipă "ceasul" lui Dumnezeu. Şi Maria este parte a acelui ceas, de la iesle până la cruce. Ea, care a ştiut "să transforme o peşteră de animale în casa lui Isus, cu câteva scutece sărace şi un munte de duioşie" (Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 286), şi ne-a primit ca fii atunci când o sabie îi străpungea inima. Ea ne învaţă să punem familiile noastre în mâinile lui Dumnezeu; ne învaţă să ne rugăm, alimentând speranţa care ne arată că preocupările noastre sunt şi preocupări ale lui Dumnezeu.
Şi a ne ruga ne face să ieşim din ţarcul preocupărilor noastre, ne face să mergem dincolo de ceea ce ne face să suferim, de ceea ce ne agită sau de ceea ce ne lipseşte şi ne ajută să ne punem în locul altora. Familia este o şcoală unde rugăciunea ne aminteşte că există un "noi", că există un aproape vecin, evident, care trăieşte sub acelaşi acoperiş, care împărtăşeşte cu noi viaţa şi are necesităţi.
Şi, la sfârşit, Maria acţionează. Cuvintele: "Faceţi ceea ce vă va spune" (v. 5), adresate celor care serveau, sunt o invitaţie adresată şi nouă, să ne punem la dispoziţia lui Isus, care a venit pentru a sluji nu pentru a fi slujit. Slujirea este criteriul iubirii adevărate. Cine iubeşte slujeşte, se pune în slujba altora. Şi acest lucru se învaţă în special în familie, unde din iubire devenim servitorii unii altora. În sânul familiei nimeni nu este exclus, toţi au aceeaşi valoare. Îmi amintesc că odată au întrebat-o pe mama mea pe care dintre cei cinci copii ai săi - pentru că noi suntem cinci fraţi - pe care dintre cei cinci copii ai săi îl iubea mai mult. Şi ea a spus [arată mâna]: "Ca degetele, dacă mă înţeapă la acesta mă doare la fel ca şi cum mi-ar înţepa la acesta". O mamă îşi iubeşte copiii aşa cum sunt. Şi într-o familie fraţii se iubesc aşa cum sunt. Niciunul nu este rebutat.
Acolo în familie "se învaţă să se ceară permisiunea fără prepotenţă, să se spună «mulţumesc» ca expresie de apreciere sinceră pentru lucrurile pe care le primim, să se domine agresivitatea sau aviditatea şi să se ceară scuze atunci când facem ceva rău, când ne certăm. Pentru că în orice familie există certuri. Problema este după aceea, a cere iertare. Aceste mici gesturi de sinceră politeţe ajută la construirea unei culturi a vieţii împărtăşite şi a respectului faţă de ceea ce ne înconjoară" (Enciclica Laudato si', 213). Familia este spitalul cel mai apropiat: când cineva este bolnav îl îngrijesc acolo, atât cât se poate. Familia este prima şcoală a copiilor, este punctul de referinţă de care nu se poate face abstracţie pentru tineri, este cel mai bun azil pentru bătrâni. Familia constituie marea bogăţie socială, pe care alte instituţii n-o pot înlocui, care trebuie să fie ajutată şi potenţată, pentru a nu pierde niciodată sensul corect al serviciilor pe care societatea le prestează cetăţenilor săi. De fapt, aceste servicii pe care societatea le prestează cetăţenilor săi nu sunt o formă de pomană, ci o autentică "datorie socială" faţă de instituţia familială, care este baza şi care atât de mult contribuie la binele comun.
Familia formează şi o mică Biserică, o numim "Biserică familială", care, în afară de a da viaţa, transmite duioşia şi milostivirea divină. În familie, credinţa se amestecă cu laptele matern: experimentând iubirea părinţilor se simte mai aproape iubirea lui Dumnezeu.
Şi în familie - toţi suntem martori ai acestui lucru - minunile se fac cu ceea ce există, cu ceea ce suntem, cu ceea ce unul are la dispoziţie; şi de multe ori nu este idealul, nu este ceea ce visăm şi nici ceea ce "ar trebui să fie". Există un amănunt care trebuie să ne facă să gândim: vinul nou, acel vin aşa de bun cum spune stolnicul la nunta din Cana, se naşte din vasele purificării, adică din locul unde toţi au lăsat păcatul lor; se naşte din ceea ce este cel mai rău: "unde s-a înmulţit păcatul, a prisosit harul" (Rom 5,20). În fiecare dintre familiile noastre şi în familia comună pe care o formăm cu toţii, nimic nu se rebutează, nimic nu este inutil. Cu puţin înainte de a începe Anul Jubiliar al Milostivirii, Biserica va celebra Sinodul Ordinar dedicat familiilor, pentru a forma un adevărat discernământ spiritual şi a găsi soluţii şi ajutoare concrete la multele dificultăţi şi la provocările importante pe care familia trebuie să le înfrunte astăzi. Vă invit să intensificaţi rugăciunile voastre pentru această intenţie, pentru ca până şi ceea ce nouă ni se pare impur - ca apa din vase -, care ne scandalizează sau ne înspăimântă, Dumnezeu - făcându-l să treacă prin "ceasul" său - să-l poată transforma în minune. Familia are nevoie astăzi de această minune.
Toată această istorie a început pentru că "nu mai aveau vin" şi totul s-a putut săvârşi pentru că o femeie - Fecioara - a fost atentă, a ştiut să pună în mâinile lui Dumnezeu preocupările sale şi a acţionat înţelept şi cu curaj. Însă există un amănunt, nu este mai puţin realitatea finală: au gustat vinul mai bun. Şi aceasta este vestea cea bună: vinul mai bun este cel care urmează să fie băut, realitatea cea mai vrednică de iubit, cea mai profundă şi cea mai frumoasă pentru familie trebuie încă să vină. Vine timpul în care gustăm iubirea zilnică, în care copiii noştri redescoperă spaţiul pe care-l împărtăşim şi bătrânii sunt prezenţi în bucuria de fiecare zi. Vinul mai bun este "în speranţă", urmează să vină pentru fiecare persoană care acceptă riscul de a iubi. Şi în familie trebuie să se trăiască riscul iubirii, trebuie riscat să se iubească. Şi cel mai bun dintre vinul urmează să vină, chiar dacă toate posibilităţile variabile şi statisticile ar spune contrariul. Vinul mai bun urmează să vină pentru cei care astăzi văd prăbuşindu-se totul. Şoptiţi-vă asta până când veţi crede: vinul mai bun urmează să vină. Şoptiţi-vă asta fiecare în inima sa: vinul mai bun urmează să vină. Şi şoptiţi asta celor disperaţi şi celor cu puţin iubire: aveţi răbdare, aveţi speranţă, faceţi ca Maria, rugaţi-vă, acţionaţi, deschideţi inima, pentru că cel mai bun dintre vinuri urmează să vină. Dumnezeu se apropie mereu de periferiile celor care au rămas fără vin, ale celor care au de băut numai descurajarea; Isus are o preferinţă pentru a vărsa cel mai bun dintre vinuri celor care dintr-un motiv sau altul simt de acum că au stricat toate amforele.
Cum ne invită Maria, să facem "ceea ce ne spune Dumnezeu" (cf. In 2,5). Faceţi ceea ce El vă spune. Şi să fim recunoscători pentru că în acest timp al nostru şi în acest ceas al nostru, vinul nou, cel mai bun, ne face să recuperăm bucuria familiei, bucuria de a trăi în familie. Aşa să fie.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
* * *
La sfânta Liturghie prezidată de papa Francisc pentru familii în Parcul Los Samanes din Guayaquil (Ecuador), 6 iulie 2015, au fost prezenţi şi preoţii români care activează în această ţară: pr. Mihăiţă Blaj (secretar la Nunţiatura Apostolică din Quito), pr. Ioan Blaj (Parohia "Santa Lucia") şi pr. Bartolomeu Blaj (Parohia Palestina).
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 6 iulie: Ecuador: Sfânta Liturghie pentru familii prezidată de papa Francisc, în Parcul Los Samanes, Guayaquil, fiind prezenţi şi preoţii români care activează în această ţară
