|
| © Vatican Media |
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Astăzi, Duminica Milostivirii Divine, evanghelia ne relatează două apariţii ale lui Isus înviat discipolilor şi îndeosebi lui Toma, "apostolul necredincios" (cf. In 20,24-29).
În realitate, Toma nu este unicul care crede cu greu, ba chiar ne reprezintă un pic pe noi toţi. De fapt, nu este mereu uşor a crede, în special atunci când, ca în cazul său, a suferit o mare dezamăgire. După o mare dezamăgire, este greu de crezut. L-a urmat pe Isus mulţi ani, riscând şi suportând greutăţi, dar Învăţătorul a fost pus pe cruce ca un delincvent şi nimeni nu l-a eliberat, nimeni nu a făcut nimic! A murit şi tuturor le este frică. Să mai aibă încredere? Să aibă încredere în ştirea care spune că este viu? Îndoiala era înăuntrul lui.
Însă Toma demonstrează că are curaj: în timp ce ceilalţi sunt închişi în cenacol de frică, el iese, cu riscul ca vreunul să-l poată recunoaşte, să-l denunţe şi să-l aresteze. Chiar am putea crede că el, cu curajul său, ar merita mai mult decât ceilalţi să-l întâlnească pe Domnul înviat. În schimb, tocmai pentru că s-a îndepărtat, când Isus apare pentru prima dată discipolilor în seara de Paşte, Toma nu este acolo şi pierde ocazia. S-a îndepărtat de comunitate. Cum va putea s-o recupereze? Numai întorcându-se cu ceilalţi, întorcându-se acolo, în acea familie pe care a lăsat-o înspăimântată şi tristă. Când face asta, când se întoarce, îi spun că Isus a venit, dar el crede cu greu; ar vrea să vadă rănile sale. Şi Isus îl mulţumeşte: după opt zile, apare din nou în mijlocul discipolilor săi şi îi arată rănile sale, mâinile, picioarele, acele răni care sunt dovezile iubirii sale, care sunt canalele milostivirii sale deschise mereu.
Să reflectăm asupra acestor fapte. Pentru a crede, Toma ar vrea un semn extraordinar: să atingă rănile. Isus i le arată, dar în mod obişnuit, venind în faţa tuturor, în comunitate, nu în afară. Ca şi cum i-ar spune: dacă tu vrei să mă întâlneşti nu căuta departe, rămâi în comunitate, cu ceilalţi; şi nu pleca, roagă-te cu ei, frânge pâinea cu ei. Şi ne spune asta şi nouă. Acolo mă vei putea găsi, acolo îţi voi arăta, imprimate în trupul meu, semnele rănilor: semnele iubirii care învinge ura, ale iertării care dezarmează răzbunarea, semnele vieţii care înfrânge moartea. Acolo, în comunitate, vei descoperi faţa mea, în timp ce împărtăşeşti cu fraţii momente de îndoială şi de frică, strângându-te şi mai puternic cu ei. Fără comunitate este greu să fie găsit Isus.
Iubiţi fraţi şi surori, invitaţia adresată lui Toma este valabilă şi pentru noi. Noi, unde îl căutăm pe Cel Înviat? În vreun eveniment special, în vreo manifestare religioasă spectaculoasă sau răsunătoare, numai în emoţiile şi senzaţiile noastre? Sau în comunitate, în Biserică, acceptând provocarea de a rămâne, chiar dacă nu este perfectă? În pofida tuturor limitelor sale şi a căderilor sale, care sunt limitele noastre şi căderile noastre, Mama noastră Biserica este Trupul lui Cristos; şi acolo, în Trupul lui Cristos, se găsesc imprimate, iarăşi şi pentru totdeauna, semnele cele mai mari ale iubirii sale. Însă să ne întrebăm dacă, în numele rănilor lui Isus, suntem dispuşi să deschidem braţele pentru cel care este rănit, fără a exclude pe nimeni de la milostivirea lui Dumnezeu, ci primindu-i pe toţi; pe fiecare ca pe un frate, ca pe o soră. Dumnezeu îi primeşte pe toţi, Dumnezeu îi primeşte pe toţi.
Maria, Mama Milostivirii, să ne ajute să iubim Biserica şi să facem din ea o casă primitoare pentru toţi.
_______________
După Regina Caeli
Doresc să exprim apropierea mea de toţi fraţii şi surorile care, în special în Orient, astăzi celebrează Paştele: preaiubiţilor, Domnul Înviat să fie cu voi şi să vă umple cu Duhul său Sfânt! Paşte Fericit vouă tuturor!
Şi din păcate, în contrast strident cu mesajul pascal, războaiele continuă, şi continuă să semene moarte în forme monstruoase. Să ne îndurerăm pentru aceste atrocităţi şi să ne rugăm pentru victimele lor, cerând lui Dumnezeu ca lumea să nu mai trebuiască să trăiască zbuciumul morţii violente provocate de mâna omului, ci uimirea vieţii pe care el o dă şi care reînnoieşte cu harul său!
Urmăresc cu îngrijorare evenimentele care au loc în Sudan. Sunt aproape de poporul sudanez, deja atât de încercat, şi invit să ne rugăm ca să se depună armele şi să prevaleze dialogul, pentru a relua împreună drumul păcii şi al înţelegerii.
Şi mă gândesc şi la fraţii noştri şi surorile noastre care, în Rusia şi în Ucraina, celebrează astăzi Paştele. Fie ca Domnul să fie aproape de ei şi să-i ajute să facă pacea!
Vă salut pe voi toţi, romani şi pelerini! Îndeosebi grupurile de rugăciune care cultivă spiritualitatea Milostivirii Divine, veniţi astăzi la Sanctuarul "Santo Spirito in Sassia". Şi, fiind sigur că interpretez sentimentele credincioşilor din toată lumea, îndrept un gând recunoscător amintirii Sfântului Ioan Paul al II-lea, în aceste zile, obiect de insinuări ofensatoare şi nefondate.
Salut grupurile venite din Franţa, Brazilia, Spania, Polonia, Lituania; tinerii de la Colegiul "Saint-Jean de Passy" din Paris cu educatorii şi cei din familie. Salut credincioşii din Pescara, elevii de la Şcoala "Santa Maria ad Nives" din Genova şi tinerii din Marcheno, Brescia.
Salut pompierii din diferite ţări europene, veniţi la Roma pentru o mare manifestaţie deschisă cetăţenilor. Mulţumesc pentru slujirea voastră! Şi vă spun un lucru: când eu mă rog pentru voi cer un har: ca să nu aveţi de lucru!
Urez tuturor o duminică frumoasă! Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
