Papa Francisc: Mesaj adresat participanţilor la evenimentul de nivel înalt al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei: "Environment and human Rights: Right to safe, healthy and sustainable environment" (Strasbourg, 29 septembrie 2021)

Stimaţi doamne şi domni!

Înainte de toate doresc să-i mulţumesc domnului Rik Daems, preşedinte al Adunării Parlamentare, pentru invitaţia pasionată de a interveni cu privire la îngrijirea ambientului, casa noastră comună, a acestui dar pe care l-am primit şi pe care trebuie să-l îngrijim, să-l păzim şi să-l ducem înainte.

Sfântul Scaun, deşi ţară observatoare, urmăreşte cu deosebită atenţie şi interes fiecare activitate a Consiliului Europei în această privinţă, având certitudinea că fiecare iniţiativă şi decizie concretă a acestei organizaţii, care să poată îmbunătăţi situaţia dramatică în care se află sănătatea planetei noastre, trebuie să fie susţinută şi bine valorizată.

Tocmai în acest hemiciclu, la 25 noiembrie 2014, am subliniat colaborarea strânsă şi rodnică existentă între Sfântul Scaun şi Consiliul Europei şi am reafirmat că "printre temele care cer reflecţia noastră şi colaborarea noastră este apărarea ambientului, a acestui pământ iubit al nostru care este marea resursă pe care Dumnezeu ne-a dat-o şi care este la dispoziţia noastră nu pentru a fi desfigurat, exploatat şi pârjolit, ci pentru ca, bucurându-ne de imensa sa frumuseţe, să putem trăi cu demnitate"[1].

După aceea, în scrisoarea enciclică Laudato si’, am revenit asupra importanţei îngrijirii casei comune, un principiu universal care îi implică nu numai pe credincioşii creştini, ci pe fiecare persoană de bunăvoinţă care are la inimă protejarea ambientului. Evenimentul prezent, care se situează în ajunul lui COP26, programat în noiembrie la Glasgow, va putea oferi, graţie unei considerări mai mari a principiului fundamental al multilateralismului, o contribuţie valoroasă şi pentru următoarea Reuniune a Naţiunilor Unite. Sfântul Scaun este la fel de convins că fiecare iniţiativă a Consiliului Europei nu trebuie să se limiteze numai la spaţiul geografi al acestui continent, ci, pornind de la iubita noastră Europă, să poată ajunge la întreaga lume. În acest sens, se vede cu interes decizia că Consiliul Europei va voi să o ia pentru crearea unui nou instrument juridic apt să lege îngrijirea ambientului cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului.

Nu mai este timp pentru a aştepta, trebuie acţionat. Fiecare instrument care respectă drepturile umane şi principiile democraţiei şi ale statului de drept, valori fundamentale ale Consiliului Europei, poate să fie util pentru a înfrunta această provocare globală.

Nimeni nu poate nega dreptul fundamental al fiecărei fiinţe umane "de a trăi cu demnitate şi de a se dezvolta integral"[2]; şi dacă "toate fiinţele umane ne naştem pe acest pământ cu aceeaşi demnitate […], prin urmare, fiind comunitate suntem ţinuţi să garantăm ca fiecare persoană să trăiască demn şi să aibă oportunităţi adecvate dezvoltării sale integrale"[3].

În schimb, când fiinţa umană se crede ca stăpân al universului şi nu ca administratorul său responsabil, când numai recunoaşte poziţia sa corectă în raport cu lumea, justifică orice tip de risipă, atât ambientală, cât şi umană, şi tratează celelalte persoane şi natura ca simple obiecte.

Cei din vechime spuneau: "Esse oportet ut vivas, non vivere ut edas" - "Trebuie să se mănânce pentru a trăi, nu să se trăiască pentru a mânca". Trebuie să se consume pentru a trăi, nu să se trăiască pentru a consuma. Şi mai ales, niciodată nu trebuie să se consume neînfrânat, aşa cum se întâmplă astăzi. Fiecare trebuie să folosească din pământ ceea ce foloseşte propriei întreţineri.

Totul este conectat, şi ca familie a naţiunilor trebuie să avem o preocupare comună: "să păzim ca ambientul să fie mai curăţat, mai curat şi să se păstreze. Şi să ne îngrijim de natură, pentru ca ea să se îngrijească de noi"[4].

De aceea, este nevoie de o reală schimbare a direcţiei, de o nouă conştiinţă a raportului fiinţei umane cu ea însăşi, cu ceilalţi, cu societatea, cu creaţia şi cu Dumnezeu.

Cu siguranţă, această criză ecologică, ce este "una singură şi complexă criză socio-ambientală"[5], ne invită la un dialog interdisciplinar şi operativ la toate nivelurile, de la cel local la cel internaţional, dar şi la o responsabilitate individuală precum şi colectivă. Aşadar, ar trebui să se vorbească şi despre obligaţiile fiecărei fiinţe umane pentru a trăi într-un ambient sănătos, salutar şi sustenabil. În schimb, atunci când vorbim numai despre drepturi ne gândim numai la ceea ce ni se datorează nouă. Trebuie să ne gândim şi la responsabilitatea pe care o avem faţă de generaţiile viitoare şi la lumea pe care vrem s-o lăsăm copiilor noştri şi tinerilor noştri.

Doresc ca această Adunare Parlamentară şi Consiliul Europei să poată găsi, promova şi realiza, cu dârzenie, toate iniţiativele necesare pentru a construi o lume mai sănătoasă, dreaptă şi sustenabilă: "Din mâinile lui Dumnezeu am primit o grădină, nu putem lăsa copiilor noştri un deşert"[6].

Să acţionăm cu speranţă, curaj şi voinţă, luând decizii concrete. Nu pot să fie amânate pe mâine, dacă au ca scop acela de a proteja casa comună şi demnitatea fiecărei fiinţe umane.

Din Vatican, 23 septembrie 2021

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Note:

[1] Discurs la Consiliul Europei, Strasbourg, 25 noiembrie 2014.

[2] Scrisoarea enciclică Fratelli tutti (3 octombrie 2020), 107.

[3] Ibid., 118.

[4] Mesaj video adresat participanţilor la "Leaders summit on climate", 22 aprilie 2021.

[5] Scrisoarea enciclică Laudato si’ (24 mai 2015), 139.

[6] Mesaj video pentru lansarea platformei Laudato si’, 25 mai 2021.