|
| © Vatican Media |
Dragi surori, dragi fraţi!
Un călduros bun venit vouă tuturor, membri ai delegaţiei ecumenice din Finlanda. Mulţumesc pentru că în acest an aţi venit la Roma pentru a celebra sărbătoarea Sfântului Henric cu o accentuare şi mai ecumenică: sunt cu adevărat bucuros să primesc reprezentanţi nu numai luterani şi catolici, ci şi ortodocşi şi metodişti. Dragă soră, vă sunt recunoscător pentru cuvintele dumneavoastră cordiale şi pentru condoleanţele exprimate pentru moartea predecesorului meu Benedict al XVI-lea. Sunt recunoscător şi pentru ceea ce aţi sugerat sugestiv prin imaginea Mării Baltice, izvor de viaţă ameninţat de acţiunea omului, loc de întâlnire care resimte în mod dureros climatul de ciocnire provocat de nesăbuinţa feroce a războiului. Întotdeauna războiul este o înfrângere, întotdeauna.
Îmi place mai ales să reiau ceea ce ne-aţi spus cu privire la ape, care nouă, creştinilor, ne amintesc de darul reconcilierii primit la Botez. Am celebrat de puţin timp Botezul Domnului. Fiul lui Dumnezeu, scufundându-se în apele Iordanului la începutul activităţii sale publice, a manifestat voinţa de a se scufunda complet în condiţia noastră umană. Şi noi, botezaţi în Cristos, prin har pur am fost scufundaţi în el: de aceea ne numim şi suntem fii ai lui Dumnezeu după imaginea sa, fraţi şi surori între noi. Primind unicul Botez, fiind credincioşi suntem chemaţi aşadar înainte de toate să aducem mulţumire pentru că, pornind de la apele Botezului, existenţa noastră a fost reconciliată cu Dumnezeu, cu ceilalţi, cu creaţia. Suntem fii reconciliaţi şi de aceea suntem chemaţi să ne reconciliem tot mai mult între noi şi să fim făcători de reconciliere în lume.
Este frumos de întâlnit toate acestea în Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor. În ea, recitând împreună Crezul niceno-constantinopolitan, mărturisim "un singur botez spre iertarea păcatelor", dar anul acesta reflectăm şi asupra câtorva cuvinte luate din cartea profetului Isaia: "Învăţaţi să faceţi binele, căutaţi judecata!" (Is 1,17). Astfel simţim ecoul Botezului nostru care ne cheamă, deoarece suntem justificaţi prin har, să realizăm cu gratuitate opere de dreptate, să practicăm gesturi concrete de apropiere de cei care sunt victime de nedreptăţi, rebutare, de diferite forme de oprimare şi mai ales de războaie. Ca martori ai credinţei în Cristos, care s-a scufundat în fragilitatea condiţiei noastre umane, suntem adică ţinuţi să ne scufundăm în rănile celor nevoiaşi. Şi să facem asta împreună.
În comunitatea tuturor celor botezaţi, ştim să fim de fapt uniţi între noi, aici şi acum, cu fiecare soră şi frate în Cristos, dar şi cu mamele noastre şi cu taţii noştri în credinţă care au trăit înaintea noastră. Din comuniunea perfectă a cerului ne privesc şi ne invită să mergem împreună pe acest pământ. Sfântul Henric, martor al credinţei, mesager de speranţă şi instrument de caritate, este unul dintre ei. Cu el celebrăm comuniunea ecumenică a tuturor sfinţilor, cunoscuţi şi necunoscuţi, renăscuţi la viaţă nouă pornind de la apele Botezului. De aceea putem îmbrăţişa în acelaşi timp cu privirea harul originar al Botezului şi ţinta vieţii veşnice; izvorul de viaţă care pe pământ ne-a făcut fii ai cerului şi cerul unde sfinţii ne aşteaptă şi ne încurajează. În toate, recunoaştem cât de mare este unitatea care ne uneşte şi cât de important este să ne rugăm împreună, să lucrăm cu asiduitate şi să dialogăm intens pentru a depăşi diviziunile şi să fim, conform voinţei Domnului, una în comuniunea trinitară, pentru ca lumea să creadă (cf. In 17,21).
Desigur, suntem conştienţi de acest lucru, dar numai conştiinţa nu este suficientă. Trebuie alimentată o adevărată pasiune, o pasiune care izvorăşte din iubirea faţă de comuniune, din dorinţa de a depăşi contra-mărturia dată de sfâşierile istorice între creştini, care au rănit mult unitatea Trupului lui Cristos. Este nevoie, mai ales astăzi, de un zel arzător pentru evanghelizare, pentru că vestind împreună ne redescoperim fraţi şi surori; şi pentru că ne dăm seama că nu se poate răspândi demn numele lui Isus, născut, mort şi înviat pentru toţi, fără a mărturisi frumuseţea unităţii, semn distinctiv al discipolilor săi.
Preaiubiţilor, reînnoind recunoştinţa pentru vizita voastră anuală, mereu aşteptată şi plăcută, aş vrea să cer astăzi cu voi darul acestei pasiuni arzătoare pentru a nu înceta să iubim, să sperăm, să-i căutăm pe cei îndepărtaţi, să ardem înăuntru de dorinţa de a-l vesti pe Isus şi de a edifica unitatea pe care el o doreşte mult. Să cerem darul unui zel apostolic reînnoit, care să ne facă să redescoperim de fiecare dată pe ceilalţi credincioşi ca fraţi şi surori ai noştri în Cristos, care să ne facă să ne simţim apostoli reconciliaţi de Dumnezeu pentru a ne reconcilia între noi şi a deveni artizani de reconciliere pentru lume. De aceea aş vrea să vă invit acum să recităm împreună Tatăl Nostru, rugăciunea fiilor care, mai bine decât oricare alta, manifestă realitatea Botezului nostru. Putem să ne rugăm fiecare în propria limbă, dar împreună: unii cu alţii şi unii pentru alţii.
[Recitarea rugăciunii Tatăl Nostru]
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
