|
| © Vatican Media |
Cateheza: Călătoria apostolică în Mongolia
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Luni m-am întors din Mongolia. Aş vrea să exprim recunoştinţă celor care au însoţit vizita mea cu rugăciunea şi să reînnoiesc recunoştinţa autorităţilor, care m-au primit solemn: îndeosebi domnului preşedinte Khürelsükh, precum şi fostului preşedinte Enkhbayar, care îmi înmânase invitaţia oficială de a vizita ţara. Mă gândesc din nou cu bucurie la Biserica locală şi la poporul mongol: un popor nobil şi înţelept, care mi-a demonstrat atâta cordialitate şi afect. Astăzi mi-ar plăcea să vă duc în inima acestei călătorii.
S-ar putea pune întrebarea: de ce merge papa atât de departe ca să viziteze o mică turmă de credincioşi? Pentru că tocmai acolo, departe de reflectoare, se află adesea semnele prezenţei lui Dumnezeu, care nu priveşte la aparenţe, ci la inimă aşa cum am auzit în textul din profetul Samuel (cf. 1Sam 16,7). Domnul nu caută centrul scenei, ci inima simplă a celui care îl doreşte şi îl iubeşte fără a apărea, fără a voi să se ridice peste ceilalţi. Şi eu am avut harul de a întâlni în Mongolia o Biserică umilă, dar o Biserică fericită, care este în inima lui Dumnezeu, şi pot să vă dau mărturie despre bucuria lor de a se afla pentru câteva zile şi în centrul Bisericii.
Acea comunitate are o istorie emoţionantă. A apărut, prin harul lui Dumnezeu, din zelul apostolic - asupra căruia reflectăm în acest timp - al câtorva misionari care, pasionaţi de evanghelie, în urmă cu aproximativ treizeci de ani au mers în ţara aceea pe care nu o cunoşteau. Au învăţat limba - care nu este uşoară - şi, deşi venind din naţiuni diferite, au dat viaţă unei comunităţi unite şi cu adevărat catolice. De fapt, acesta este sensul cuvântului "catolic", care înseamnă "universal". Dar nu este vorba de o universalitate care omologhează, ci de o universalitate care se înculturează, este o universalitate care se înculturează. Aceasta este catolicitatea: o universalitate întrupată, "înculturată" care percepe binele acolo unde trăieşte şi slujeşte oamenii cu care trăieşte. Iată cum trăieşte Biserica: mărturisind iubirea lui Isus cu blândeţe, cu viaţa mai întâi decât cu cuvintele, fericită de adevăratele sale bogăţii: slujirea Domnului şi a fraţilor.
Aşa s-a născut acea Biserică tânără: în brazda carităţii, care este cea mai bună mărturie a credinţei. La împlinirea vizitei mele am avut bucuria să binecuvântez şi să inaugurez "Casa milostivirii", primă operă caritativă apărută în Mongolia ca exprimare a tuturor componentelor Bisericii locale. O casă care este biletul de vizită al acelor creştini, dar care cheamă fiecare comunitate a noastră să fie casă a milostivirii: adică loc deschis, loc primitor, unde mizeriile fiecăruia pot să intre în contact, fără ruşine, cu milostivirea lui Dumnezeu care ridică şi vindecă. Iată mărturia Bisericii mongole, cu misionari din diferite ţări care se simt una cu poporul, bucuroşi să-l slujească şi să descopere frumuseţile care deja sunt acolo. Pentru că aceşti misionari nu au mers acolo ca să facă prozelitism, acest lucru nu este evanghelic, au mers acolo ca să trăiască precum poporul mongol, ca să vorbească limba lor, limba acelor oameni, ca să ia valorile acelui popor şi să predice evanghelia în stil mongol, cu cuvinte mongole. Au mers şi s-au "înculturat": au luat cultura mongolă pentru a vesti evanghelia în acea cultură.
Eu am putut să descopăr un pic din această frumuseţe, cunoscând şi câteva persoane, ascultând istoriile lor, apreciind căutarea lor religioasă. Sunt recunoscător în acest sens pentru întâlnirea interreligioasă şi ecumenică de duminica trecută. Mongolia are o mare tradiţie budistă, cu atâtea persoane care, în tăcere, trăiesc religiozitatea lor în mod sincer şi radical, prin altruism şi luptă împotriva propriilor patimi. Să ne gândim la câte seminţe de bine, în ascuns, fac să încolţească grădina lumii, în timp ce în mod obişnuit auzim vorbindu-se numai despre zgomotul copacilor care cad! Şi oamenilor, şi nouă, le place scandalul: "Dar uite ce barbarism, a căzut un copac, zgomotul pe care l-a făcut!" - "Dar tu nu vezi pădurea care creşte în fiecare zi?", deoarece creşterea este în tăcere. Este decisiv să ştim să observăm şi să recunoaştem binele. Adesea, în schimb, îi apreciem pe ceilalţi numai în măsura în care corespund ideilor noastre, în schimb trebuie să vedem acel bine. Şi pentru aceasta este important, aşa cum face poporul mongol, să orientăm privirea spre înălţime, spre lumina binelui. Numai în acest mod, pornind de la recunoaşterea binelui, se construieşte viitorul comun; numai valorizându-l pe celălalt îl ajutăm să devină mai bun.
Am fost în inima Asiei şi mi-a făcut bine. Face bine a intra în dialog cu acel mare continent, a-i percepe mesajele, a-i cunoaşte înţelepciunea, modul de a privi lucrurile, de a îmbrăţişa timpul şi spaţiul. Mi-a făcut bine să întâlnesc poporul mongol, care păstrează rădăcinile şi tradiţiile, respectă bătrânii şi trăieşte în armonie cu ambientul: este un popor care scrutează cerul şi simte respiraţia creaţiei. Gândindu-ne la întinderile nemărginite şi tăcute ale Mongoliei, să ne lăsăm stimulaţi de nevoia de a lărgi graniţele privirii noastre, vă rog: a lărgi graniţele, a privi larg şi în sus, a privi şi a nu cădea prizonieri ai micimilor, a lărgi graniţele privirii noastre, ca să vadă binele care există în ceilalţi şi să fie capabilă să dilate propriile orizonturi, precum şi să dilate propria inimă pentru a înţelege, pentru a fi aproape de fiecare persoană şi de fiecare civilizaţie.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
* * *
Din arhiva ercis.ro:
Papa în Mongolia: Sfânta Liturghie (3 septembrie 2023)
Papa în Mongolia: Întâlnire ecumenică şi interreligioasă (3 septembrie 2023)
Papa Francisc va publica o scrisoare apostolică despre Sfânta Tereza de Lisieux pe 15 octombrie
În ţara veşnicului cer albastru. Prima vizită a unui pontif
