|
| © Vatican Media |
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Astăzi, solemnitatea Sfinţilor apostoli Petru şi Paul, în evanghelie, Isus îi spune lui Simon, unul din cei doisprezece: "Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea" (Mt 16,18). Petru este un nume care are mai multe semnificaţii: poate să însemne stâncă, piatră sau pur şi simplu rocă. Şi efectiv, dacă privim la viaţa lui Petru, găsim un pic din toate aceste trei aspecte ale numelui său.
Petru este o stâncă: în multe momente este puternic şi trainic, genuin şi generos. Lasă totul pentru a-l urma pe Isus (cf. Lc 5,11), îl recunoaşte drept Cristos, Fiul Dumnezeului cel viu (Mt 16,16), se aruncă în mare pentru a merge repede în întâmpinarea Celui Înviat (cf. In 21,7). După aceea, cu francheţe şi curaj, îl vesteşte pe Isus în templu, înainte şi după ce a fost arestat şi biciuit (cf. Fap 3,12-26; 5,25-42). Tradiţia ne vorbeşte şi despre fermitatea sa în faţa martiriului, care a avut loc chiar aici (cf. Clement Romanul, Scrisoarea către Corinteni, V, 4).
Însă Petru este şi o piatră: este o stâncă şi este şi o piatră, potrivită pentru a oferi sprijin celorlalţi: o piatră care, întemeiată pe Cristos, îi sprijină pe fraţi pentru construcţia Bisericii (cf. 1Pt 2,4-8; Ef 2,19-22). Şi asta găsim în viaţa sa: răspunde la chemarea lui Isus împreună cu Andrei, fratele său, cu Iacob şi Ioan (cf. Mt 4,18-22); întăreşte voinţa apostolilor de a-l urma pe Domnul (cf. In 6,68); se îngrijeşte de cel care suferă (cf. Fap 3,6), promovează şi încurajează vestirea comună a evangheliei (cf. Fap 15,7-11). Este "piatră", este punct de referinţă credibil pentru toată comunitatea.
Petru este stâncă, este piatră şi este şi rocă: iese în evidenţă adesea micimea sa. Uneori nu înţelege ceea ce Isus face (cf. Mc 8,23-33; In 13,6-9); în faţa arestării sale se lasă cuprins de frică şi îl renegă, apoi se căieşte şi plânge amar (cf. Lc 22,54-62), dar nu găseşte curajul de a sta sub cruce. Se închide cu ceilalţi în cenacol, de teama de a fi capturat (cf. In 20,19). La Antiohia, se arată ruşinat să stea cu păgânii convertiţi - şi Paul îl recheamă la coerenţă cu privire la aceasta (cf. Gal 2,11-14); în sfârşit, conform tradiţiei din Quo vadis, încearcă să fugă din faţa martiriului, dar îl întâlneşte pe Isus pe drum şi regăseşte curajul de a se întoarce.
În Petru sunt toate acestea: forţa stâncii, credibilitatea pietrei şi micimea unei simple roci. Nu este un superman: este un om ca noi, ca fiecare dintre noi, care spune "da" lui Isus cu generozitate în imperfecţiunea sa. Dar tocmai aşa în el - ca în Paul şi în toţi sfinţii - apare că Dumnezeu este cel care ne face puternici cu harul său, ne uneşte cu caritatea sa şi ne iartă cu milostivirea sa. Şi cu această umanitate adevărată Duhul formează Biserica. Petru şi Paul au fost persoane adevărate, iar noi, astăzi mai mult ca oricând, avem nevoie de persoane adevărate.
Acum, să ne privim înăuntru şi să ne punem câteva întrebări pornind de la stâncă, de la piatră şi de la rocă. De la stâncă: există în noi ardoarea, zelul, pasiunea pentru Domnul şi pentru evanghelie, sau este ceva care se fărâmiţează cu uşurinţă? Şi apoi, suntem pietre, nu de poticnire, ci de construire pentru Biserică? Lucrăm pentru unitate, ne interesăm de ceilalţi, în special de cei mai slabi? În sfârşit, gândindu-ne la rocă: suntem conştienţi de micimea noastră? Şi mai ales: în slăbiciuni ne încredinţăm Domnului, care face lucruri mari cu cel care este umil şi sincer?
Maria, Regina Apostolilor, să ne ajute să imităm forţa, generozitatea şi umilinţa Sfinţilor Petru şi Paul.
________________
După Angelus
Iubiţi fraţi şi surori!
Adresez un salut călduros şi o urare specială romanilor, în sărbătoarea sfinţilor patroni Petru şi Paul! Mulţumesc lui Pro Loco din Roma, care pentru această ocazie a organizat istoricul aranjament floral, realizată de maeştrii ai aranjamentului floral din diferitele Pro Loco din Italia şi ajuns la a zecea ediţie: îl privesc de aici... Au fost aranjate tapete florale foarte frumoase inspirate din pace şi asta ne spune că nu trebuie să încetăm să ne rugăm pentru pace, în special pentru poporul ucrainean, care este în inima mea în fiecare zi.
Reînnoiesc salutul meu faţă de Delegaţia Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol, care a participat la sărbătoarea de astăzi şi trimit o îmbrăţişare iubitului meu frate, Sanctitatea Sa Bartolomeu.
Vă salut pe voi toţi, începând de la credincioşii veniţi pentru a-i sărbători pe arhiepiscopii mitropoliţi, pentru care astăzi am binecuvântat pallium-urile; şi apoi grupurile care provin din Brazilia, Croaţia, Mexic, Nicaragua, Polonia, Statele Unite ale Americii şi din diferite localităţi italiene.
Urez tuturor sărbătoare frumoasă şi, vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
