În Parohia "Sfânta Tereza a Pruncului Isus", în perioada 22-25 martie 2007, s-au desfăşurat primele zile de misiuni din această parohie, organizate de părintele paroh Ioan Anton şi părintele vicar Marius Adam. La Liturghiile, ale căror cuvânt de învăţătură a fost transmis de părintele Gheorghe Cojocaru, au participat preoţi, membri aparţinând ordinului capucin, autorităţi locale, credincioşi.
Sub nimbul Postului Mare şi după o pregătire prealabilă a mediului sufletesc, dar şi al celui exterior, credincioşii catolici din Oneşti au răspuns cu entuziasm apelului părintelui paroh Ioan Anton de a participa la Liturghiile misiunilor populare celebrate în biserica oratoriului "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" din Oneşti, în perioada 22-25 martie.
Predicatorul ales pentru a împărtăşi cuvântul lui Dumnezeu, în persoana părintelui Gheorghe Cojocaru, s-a dovedit a fi cu adevărat un propovăduitor al veştii minunate a mântuirii şi un iscusit ziditor al bisericii construite de suflete, aceasta fiind tema generală a acestor zile de misiuni.
În cadrul Liturghiei solemne de deschidere a zilelor de misiune din seara de 22 martie, la ora 18, prezidată de părintele decan Iosif Păuleţ, la care au participat preoţi şi fraţi membri ai Ordinului Capucin, oficialităţile publice locale, în persoana domnului primar ing. Emil Lemnaru, precum şi numeroşi credincioşi, ca temă de pornire, convertirea a fost prezentată ca mesaj şi scop al acestor zile de zile de misiune.
Urmând intenţia acestor celebrări pe parcursul a trei zile, vineri, sâmbătă şi duminică, de la ora 10.30 şi de la ora 18.00, cei care au vrut au putut să participe la sfânta Liturghie, să asculte şi să mediteze temele prezentate de preotul predicator.
Acestea, în număr de şase, au fost propuse pornind de la necesităţile pastorale ale noii parohii, înfiinţată recent, în octombrie 2006: 1. Dumnezeu ne chemă la credinţă - Piatra de temelie a vieţii creştine; 2. Dumnezeu ne cheamă la iubire - Semnul distinctiv al creştinului; 3. Importanţa duminicii în sfinţirea umană; 4. Păcatul - Cel mai mare rău din lume; 5. Familia - Sanctuarul lumii; 6. Statornicia - Împlinirea voinţei lui Dumnezeu.
Cei care au participat au avut bucuria ca la sfârşitul Liturghiei de încheiere a zilelor de misiune, prezidată de PS Aurel Percă, să asculte îndemnul episcopului de a continua să vestească cuvântul lui Dumnezeu prin trăirea lor creştină şi de a fi pentru toţi mărturisitori ai lui Cristos cel înviat.
Pr. Marius Adam
