Joi, 27 august 2009, şi duminică, 30 august 2009, la Oneşti au avut loc două evenimente importante: ora de rugăciune şi comuniune sacerdotală din luna august, pentru preoţi, şi vizita părintelui Gabriel Cimpoieşu, misionar în Coasta de Fildeş, Africa.

Preoţii din Decanatul de Trotuş s-au adunat la centrul decanal Oneşti, joi, 27 august, pentru a participa, în frunte cu părintele decan, Iosif Păuleţ, la ora de rugăciune în biserica parohială, în faţa preasfântului sacrament, începută la ora 11.00, iar apoi la o agapă frăţească.

Duminică, 30 august, părintele Gabriel Cimpoieşu, misionar în Coasta de Fildeş a prezidat Liturghia parohială de la ora 11.00. A concelebrat şi la Liturghia de dimineaţă a copiilor.

Credincioşii din Oneşti aşteptau vizita părintelui misionar, deoarece, la îndemnul părintelui paroh, Iosif Păuleţ, un număr de 22 de persoane s-au înscris încă de la începutul acestui an să susţină financiar câte un copil din Coasta de Fildeş pe timp de un an, în parohia unde lucrează misionarii noştri. S-au făcut şi colecte speciale şi donaţii cu acelaşi scop.

Credincioşii au rămas impresionaţi de cuvintele frumoase rostite la predică de către părintele misionar Gabriel şi de prezentarea imaginilor explicate, la sfârşit. Această vizită a impulsionat şi mai mult spiritul misionar în parohia noastră şi generozitatea credincioşilor va creşte faţă de activităţile misionare ale Diecezei de Iaşi, nu doar prin rugăciune, ci şi, concret, prin susţinere financiară.

A consemnat pr. Iosif Păuleţ

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 27 august: Oneşti: Oră de rugăciune şi vizită cu specific misionar