Comunitatea locală a Parohiei "Sf. Petru şi Paul" din Oneşti şi-a îndreptat din nou atenţia spre cei aflaţi în suferinţă şi a adus pe chipul lor o raza de speranţă, făcând din ziua de 16 septembrie 2007 o zi de bucurie, ajutându-i să vină la biserică în număr cât mai mare.
Toate congregaţiile ce activează în această parohie, precum şi cei de la Centrul de Îngrijiri la Domiciliu Caritas şi Asociaţia "Sfântul Vincenţiu de Paul" s-au unit, ca o singură familie, şi i-au ajutat pe cei bolnavi şi neputincioşi să vină la biserică. Cei de la Centrul de Îngrijiri la Domiciliu Caritas au pus la dispoziţia bolnavilor mijlocul de transport pentru a-i aduce pe toţi cei care au dorit să participe şi nu aveau posibilitatea deplasării.
Liturghia a început la ora 10.30 şi a fost prezidată de pr. Cristian Burcă, vicar al parohiei noastre. În timpul predicii, pr. Cristian le-a vorbit despre Cruce şi care este crucea noastră pe care trebuie să o ducem zilnic: "Crucea noastră suntem, mai întâi, noi înşine, cu defectele noastre fizice şi morale care ne pricinuiesc suferinţe şi umiliri în relaţia cu aproapele: o infirmitate corporală ori spirituală, ignoranţă, fire pornită spre mânie, spre judecăţi pripite, o boală cronică ce ne pune zilnic la grea încercare. Cruce poate fi un eşec ce ne face să suferim o viaţă întreagă. Cruce este trăirea în comun cu persoane diametral opuse ce ne cer o continuă îngăduinţă şi stăpânire de sine. Cruce este nedreapta apreciere, răstălmăcirea celor mai curate intenţii şi suferinţele venite din partea acelora cărora nu le-am făcut nici un rău. Cruce este sărăcia cu toate neajunsurile ei. Şi lista poate continua.
Totuşi, greutatea crucii pe care o purtăm în fiecare zi, depinde în mare măsură de dispoziţiile noastre sufleteşti, de credinţa şi de iubirea pe care o avem faţă de Cristos răstignit. Cât timp purtăm crucea forţaţi, căutăm să o respingem, ea devine o povară zdrobitoare şi viaţa pare a fi mereu un chin fără sfârşit. Când, însă, ne purtăm crucea privind mereu la Isus răstignit şi o facem din iubire faţă de el, cu credinţă, atunci acest instrument devine pentru noi un mijloc de a ne apropia mai mult de Dumnezeu şi a tinde spre desăvârşire.
În viaţa noastră de fiecare zi, vrem, nu vrem, avem de purtat o cruce. Este o lege de la care nimeni nu se poate sustrage. Dar marea noastră şansă este aceea că putem transforma crucea în instrument de mântuire, purtând-o împreună cu Isus".
După Liturghie, bolnavii, în număr de 50, au primit câte o floare ca semn de preţuire şi respect, o iconiţă de la pr. Cristian şi au făcut o fotografie la grota "Sf. Fecioare Maria" pentru a arăta că sunt ca şi o familie şi să-şi amintească de această zi frumoasă, după care au fost invitaţi, la "Casa Tineretului" de lângă parohie, pentru o agapă frăţească.
Lumina de pe feţele bolnavilor strălucea asemenea razelor soarelui din acea zi călduroasă de toamnă şi parcă am fi fost o familie mai numeroasă. După celebrarea ce a avut loc în luna mai, "Ziua Mondială a Bolnavului", ei au început să se cunoască şi s-au bucurat că au avut această ocazie minunată de a se regăsi şi de a-şi povesti necazurile şi suferinţele prin care trec în viaţa de zi cu zi. Ce poate fi mai frumos decât această comunicare, această dragoste frăţească? Cu câtă răbdare şi speranţă îşi petrec zilele monotone şi simple aceşti oameni? Iubirea lor este nemărginită şi ne întrebăm noi, cei care ne considerăm sănătoşi, cum am reacţiona, dacă am fi în locul lor? Care ar fi atitudinea noastră în faţa suferinţei şi a bolii?
Pentru noi, ei sunt exemple vii de iubire faţă de Dumnezeu, nu-şi pierd încrederea şi acceptă cu răbdare suferinţa şi încerca să-i dea un sens şi o valoare. Atâta timp cât îi avem printre noi, să învăţăm de la ei cum să ne ducem crucea noastră şi să ştim să-i preţuim.
Angela Mînicuţă
