Duminică, 13 mai 2012, la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Gherăeşti, într-un cadru restrâns, dar plin de semnificaţie şi bucurie, s-a celebrat Ziua Mondială a Bolnavului, întâlnire care a vrut să marcheze importanţa pe care o acordă Biserica celor aflaţi în suferinţă sau încercaţi în nevoile lor.
A fost o oportunitate specială, pentru noi toţi: preoţi, persoane consacrate, colaboratori, voluntari, vârstnici pentru a reflecta asupra misterului suferinţei, asupra valorii inegalabile şi rolul de neînlocuit al acesteia, în realizarea personală şi în ajutorul oferit altora pentru a ajunge la mântuire.
Momentul a început cu o celebrare euharistică, în cadrul căreia pr. Anton Dancă ne-a prezentat importanţa suferinţei, într-o societate în care se vorbeşte tot mai puţin despre ea şi în care se manifestă tot mai mult teama de suferinţă. Biserica lui Cristos poate să ofere un antidot eficient acestui mod de a simţi suferinţa, oferind acea bucurie misterioasă, izvorâtă din convingerea credinţei în Dumnezeu, care este iubire, şi din adevărul că numai Cristos este capabil să o transforme în mijloc de mântuire şi bucurie veşnică.
Descoperirea valorii şi a sensului suferinţei, în special făcută de bolnavi şi de bătrâni, produce o eliberare interioară de povara suferinţei şi poate să-i ducă pe cei care suferă până la punctul de a o primi şi a o trăi cu bucurie. La ce măreţie spirituală îi poate conduce pe cei care o primesc şi o trăiesc în comuniune de iubire cu Cristos!
Iluminat de credinţă, cel bolnav nu numai că depăşeşte sensul inutilităţii suferinţei, înţelegând sensul jertfei lui Cristos, ci o valorizează pe deplin pentru mântuirea sa şi a omenirii.
Sărbătoarea a continuat cu un moment de împărtăşire frăţească, în timpul căruia s-au schimbat experienţe de viaţă, s-au împărţit daruri fiecăruia, şi s-a cântat mulţumind lui Dumnezeu şi preasfintei Fecioare Maria, tămăduitoarea bolnavilor să mijlocească pentru cei bătrâni şi bolnavi.
La final, părintele a adresat cuvinte de încurajare şi speranţă vârstnicilor, dar şi surorilor şi persoanelor care se implică în asistenţa şi îngrijirea lor, pentru a le putea oferi un mod de viaţă cât mai plăcut şi reconfortant.
Acest moment ne-a întărit încă o dată certitudinea că în viaţa fiecăruia dintre noi, suferinţa şi bucuria convieţuiesc întotdeauna, pentru că creştinul este un om chemat să trăiască în iubire, iar iubirea adevărată nu este altceva decât o minunată simbioză de suferinţă şi bucurie.
Surorile Micile Slujitoare ale lui Cristos Rege
