Adoraţie euharistică pentru vocaţii

Timpul Postului Mare

"Secerişul este mare, însă lucrătorii sunt puţini. Rugaţi-l deci pe stăpânul secerişului să trimită lucrători în secerişul său" (Lc 10,2)

Pentru promovarea vocaţiilor în Biserică, Oficiul pentru Vocaţii al Diecezei de Iaşi va propune pentru fiecare lună câte o adoraţie pentru vocaţii la preoţie, la viaţa consacrată şi la căsătorie. Animatorii vocaţionali, în primul rând păstorii comunităţilor diecezei noastre, sunt invitaţi să organizeze cu grupurile de tineri aceste adoraţii.

*

Cântec: Ce plăcut e, Doamne sfinte

Celebrant: În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh!

Tineri: Amin!

Celebrant: Isuse, care ai voit să rămâi în mijlocul nostru în sacramentul iubirii tale, ne-am adunat înaintea ta pentru a-ţi exprima credinţa noastră, pentru a te adora şi pentru a-ţi mulţumi. Îţi cerem iertare pentru toţi cei care nu te iubesc şi nu te adoră, pentru toţi cei care nu cred şi nu speră în tine.

În acest timp sfânt al Postului Mare, tu ne vii în întâmpinare cu invitaţia la convertire şi cu îndemnul la a ne deschide inimile Cuvântului tău dătător de viaţă, de lumină şi de pace, astfel încât să putem participa prin har la misterul pătimirii, morţii şi învierii tale care se celebrează şi se face prezent în Euharistie.

Isuse, tu ai spus: "Secerişul este mare, însă lucrătorii sunt puţini. Rugaţi-l deci pe Domnul secerişului să trimită lucrători în secerişul lui!". Dorim ca în aceste clipe pe care le vom petrece în faţa ta, care eşti prezent cu trupul şi sângele, sufletul şi dumnezeirea în Preasfântul Sacrament, să ne rugăm pentru noi vocaţii la viaţa consacrată, la Sfânta Preoţie şi la Sfânta Căsătorie, pentru edificarea sfintei Biserici şi pentru răspândirea Împărăţiei tale în lume.

Lector 1: Sunt aici, Doamne, îngenuncheat înaintea ta. Îţi ofer tot ceea ce este al meu, păcatele mele, defectele mele, slăbiciunile mele, ceea ce sunt... pentru a mă goli de mine însumi, şi a mă umple doar de tine, Doamne.

Sunt aici în aşteptarea unui semn: ştiu că tu eşti prezent. Această tăcere este plină de Duhul tău. Ajută-mă să fac linişte şi în mine însumi, să mă eliberez de gândurile la activităţile pe care trebuie să le desfăşor mâine, la proiectele la care lucrez, să îndepărtez preocupările şi durerile care mă sufocă... pentru a face tăcere în mine însumi.

Ajută-mă, Doamne, în această perioadă a Postului Mare, să privesc în profunzimea inimii mele, pentru a mă vedea aşa cum sunt în realitate, pentru a relua şi a îndrepta drumul meu.

Nu îţi cer să mă eliberezi de deşert, ci să mă ajuţi să nu fug de el şi să călătoresc spre tine, calea, adevărul şi viaţa.

Fă ca şi eu să pot trăi această perioadă nu cu tristeţea pocăinţei şi a jertfirii, ci în spiritul bucuriei datorită unui har şi a unui dar primit, ca şi ocazie pentru a regăsi sensul vieţii mele, pentru a descoperi în ea prezenţa ta, pentru a o vindeca de rănile primite şi provocate şi pentru a o împăca cu toţi oamenii care trăiesc în jurul meu.

Îţi mulţumesc, Doamne, pentru acest dar al tău!

Cântec: Tu, care te numeşti iubire

Lector 2: Rugăciune pentru Vocaţii

Doamne Isuse, a te întâlni pe tine înseamnă a lăsa ca privirea ta să ne întâlnească acolo unde ne-am ascuns. Doar ochii tăi văd şi iubesc totul din noi: dăruieşte-ne lumina Duhului tău pentru ca privind la tine să putem cunoaşte adevăratul nostru chip de fii iubiţi.

Doamne Isuse, a te alege pe tine înseamnă a lăsa ca tu să învingi amărăciunea singurătăţilor noastre şi teama fragilităţilor noastre; doar cu tine realitatea se umple de viaţă. Învaţă-ne arta de a iubi: aventură posibilă pentru că tu eşti în noi şi cu noi.

Doamne Isuse, a te urma pe tine înseamnă a permite viselor să înflorească şi a lua decizii, a-ţi dărui ce este mai bun de la viaţă. Atrage-ne la întâlnirea cu tine şi cheamă-ne să te urmăm pentru a primi de la tine darul vocaţiei: a creşte, a ne maturiza şi a deveni dar pentru alţii. Amin!

Cântec: O Christe Domine Jesu

Lector 3: Citire din Scrisoarea Sfântului Apostol Paul către Coloseni 3,12-17

Fraţilor, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi iubiţi, îmbrăcaţi-vă deci cu iubire milostivă, cu bunătate, cu umilinţă, cu blândeţe şi îndelungă răbdare! Îngăduiţi-vă unii pe alţii şi, dacă cineva are vreo plângere împotriva altuia, iertaţi-vă! Aşa cum v-a iertat Domnul, la fel să vă iertaţi şi voi! Însă mai presus de toate acestea, îmbrăcaţi-vă cu iubire, care este legătura desăvârşirii! Să domnească în inimile voastre pacea lui Cristos la care aţi fost chemaţi ca să fiţi un singur trup şi fiţi recunoscători! Cuvântul lui Cristos să locuiască în voi din plin! Învăţaţi-vă şi îndemnaţi-vă unii pe alţii cu toată înţelepciunea în psalmi, în imnuri şi în cântări spirituale! Cântaţi lui Dumnezeu mulţumindu-i-i în inimile voastre! Şi tot ceea ce faceţi în cuvânt sau faptă, toate să le faceţi în numele Domnului Isus, mulţumindu-i lui Dumnezeu Tatăl prin el!

Cuvântul Domnului

Cântec: Ubi caritas

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după Sfântul Marcu 8, 34-38

Chemând la sine mulţimea şi pe discipolii săi, le-a spus: "Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunţe la sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze! Căci cine vrea să-şi salveze viaţa o va pierde; cine, însă, îşi va pierde viaţa pentru mine şi pentru evanghelie o va salva. Aşadar, ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă îşi pierde sufletul? Căci ce poate să dea omul în schimb pentru sufletul său? Dacă cineva se va ruşina de mine şi de cuvintele mele în această generaţie adulteră şi păcătoasă, şi Fiul Omului se va ruşina de el când va veni în gloria Tatălui său cu îngerii cei sfinţi".

Cuvântul Domnului

Cântec: Dacă vrea cineva

Scurtă reflecţie a celebrantului/timp de meditaţie personală (muzică meditativă)

Lector 4: Din Omilia la Miercurea Cenuşii (17 februarie 2021) a Papei Francisc

Postul Mare este o călătorie de întoarcere la Dumnezeu. De câte ori, ocupaţi cu treburi sau indiferenţi, i-am spus: "Doamne, voi veni la tine după aceea, aşteaptă... Astăzi nu pot, dar mâine voi începe să mă rog şi să fac ceva pentru ceilalţi". Şi astfel o zi după alta. Acum Dumnezeu face apel la inima noastră. În viaţă vom avea mereu lucruri de făcut şi vom avea scuze de prezentat, însă, fraţi şi surori, astăzi este timpul de a ne întoarce la Dumnezeu.

Postul Mare este o călătorie care implică toată viaţa noastră, pe noi înşine în întregime. Este timpul pentru a verifica drumurile pe care le parcurgem, pentru a regăsi calea care ne duce din nou acasă, pentru a redescoperi legătura fundamentală cu Dumnezeu, de care depinde totul. Postul Mare nu este o adunare de florilegii, înseamnă a discerne unde este orientată inima. Acesta este centrul Postului Mare: unde este orientată inima mea? Să încercăm să ne întrebăm: unde mă duce navigatorul vieţii mele, spre Dumnezeu sau spre eul meu? Trăiesc pentru a-i plăcea Domnului sau pentru a fi observat, lăudat, preferat, pe primul loc şi aşa mai departe?

Cântec: Tu nu uiţi să mă iubeşti

Lector 5: "Nu vă fie teamă!"

Cuvintele pe care Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea le-a rostit la inaugurarea pontificatului său, în ziua de 22 octombrie 1978, sunt de o atât de mare actualitate: "Nu vă fie teamă! Deschideţi-i larg porţile lui Isus! În faţa puterii sale mântuitoare deschideţi graniţele statelor, sistemele economice, la fel ca şi cele politice, vastele câmpii ale culturii, ale civilizaţiei, ale dezvoltării. Nu vă fie teamă! Isus ştie ce se află înăuntrul omului. Doar el cunoaşte acest lucru!".

Oare nu ne temem cu toţii într-un anume fel - dacă-l lăsăm pe Cristos să intre cu totul înlăuntrul nostru, dacă ne deschidem cu totul lui - că el ar putea lua ceva din viaţa noastră? Oare nu ne e teamă să renunţăm la ceva important, unic, care face viaţa atât de frumoasă? Nu riscăm oare să ne trezim apoi cuprinşi de teamă şi lipsiţi de libertate?

Şi din nou papa voia să spună: Nu! Cine îl lasă pe Cristos să intre nu pierde nimic, nimic - absolut nimic din ceea ce face viaţa liberă, frumoasă şi importantă. Nu! Doar în această prietenie se deschid larg porţile vieţii. Numai în această prietenie se deschid cu adevărat marile potenţialităţi ale condiţiei umane. Numai în această prietenie experimentăm ceea ce este frumos şi ceea ce eliberează. Astfel, astăzi, aş vrea, cu mare forţă şi mare convingere, plecând de la experienţa unei îndelungate vieţi personale, să vă spun vouă, iubiţi tineri: nu vă temeţi de Cristos! El nu ia nimic, ci dăruieşte totul. Cine i se dăruieşte lui, primeşte însutit. Da, deschideţi, deschideţi-i larg porţile lui Cristos - şi veţi afla adevărata viaţă. Amin.

Cântec: Nu-ţi fie teamă

Lector 6: Din Psalmul 139

Doamne, tu mă cercetezi şi mă cunoşti;
Ştii când mă aşez şi când mă scol;
Pătrunzi de departe intenţiile mele;
Fie că umblu, fie că stau culcat, nimic nu-ţi scapă;
Toate cărările mele îţi sunt cunoscute.
Înainte de a-mi ajunge cuvântul pe limbă,
Tu, Doamne, îl cunoşti întru totul.
Tu mă învălui din faţă şi din spate
Şi mâna ta stă întinsă asupra mea.
Minunată este pentru mine cunoaşterea ta,
prea înaltă ca să o pot înţelege.
Pentru că tu ai format rărunchii mei,
m-ai ţesut în sânul mamei mele.
Te laud pentru că m-ai făcut
o făptură atât de minunată!
Lucrările tale sunt admirabile!
Şi sufletul meu cunoaşte bine aceasta!
Ochii tăi m-au văzut înainte de a mă naşte
şi în cartea ta îmi erau scrise toate;
zilele erau fixate pe când nu era niciuna dintre ele.
Cât de adânci sunt, pentru mine, gândurile tale, Dumnezeule,
De necuprins, principiile lor!
Dacă le-aş număra, ar fi mai multe ca nisipul.
Când mă trezesc, tot lângă tine sunt.
Ochii tăi m-au văzut înainte de a mă naşte
şi în cartea ta îmi erau scrise toate.
Cercetează-mă, Dumnezeule, şi vezi inima mea,
încearcă şi cunoaşte neliniştile mele!
Vezi dacă nu merg pe o cale greşită
şi condu-mă pe calea veşniciei.

Lector 7: Tu mă chemi

Dumnezeule, Tatăl nostru, minunată este creaţia ta. Toate lucrurile create provin din mâna ta. M-ai chemat la existenţă şi pe mine şi mi-ai dat o misiune pentru viaţa mea, o misiune pe care nimeni altcineva nu o poate îndeplini. Nu am fost chemat la existenţă pentru a fi inutil sau fără valoare, ci pentru a fi punte între oameni şi generaţii.

Eu cred, Doamne, că mă chemi la fericire, la noua viaţă, către cer, care începe pe pământ; la o stare de viaţă, la o misiune în lume, către oameni şi către o comunitate care ajunge până la cer.

Eu cred, Doamne, că mă chemi, însă adesea nu aud chemarea ta. Fă-mă să aud şi să înţeleg cuvântul tău. Atrage-mă, ca să te caut şi să te găsesc pe tine. Trezeşte dorinţa mea, astfel încât să te primesc acolo unde doi sau trei se adună în numele tău.

Trimite-mi oameni care să-mi spună adevărul de la tine, pentru ca să aud adevărul despre mine, despre fericire, despre noua viaţă şi despre cer, care începe pe pământ.

Doamne, Dumnezeule, mie îmi este dat ceea ce este bun: să realizez opera ta, să aduc pace, să fac binele, să slujesc adevărul, să trăiesc cuvântul tău, oriunde mă aflu, oriunde voi fi.

Cântec: Doamne, fă din mine

Lector 8: Din Exortaţia apostolică postsinodală "Christus vivit" a Sfântului Părinte Francisc către tineri şi către tot poporul lui Dumnezeu (nr. 287, 290, 299).

"Pentru a discerne propria vocaţie, trebuie recunoscut că ea este chemarea unui prieten: Isus. Prietenilor, atunci când li se oferă un cadou, li se oferă ceea ce este cel mai bun. Şi asta nu este în mod necesar lucrul cel mai scump sau greu de procurat, ci acela care ştim că va da bucurie celuilalt. Un prieten are o percepţie aşa de clară a acestui lucru încât poate vizualiza în imaginaţia sa zâmbetul prietenului în timp ce deschide cadoul său. Acest discernământ de prietenie este ceea ce propun tinerilor ca model, dacă vor să înţeleagă care este voinţa lui Dumnezeu pentru viaţa lor (...).

Înainte de orice lege şi de orice datorie, ceea ce Isus ne propune să alegem este o urmare, ca aceea a prietenilor care se urmează, se caută şi se găsesc din pură prietenie. Tot restul vine după aceea, şi chiar eşecurile vieţii vor putea fi o experienţă inestimabilă a acestei prietenii care nu se rupe niciodată (...).

Dragi tineri, voi fi fericit să vă văd alergând mai repede decât cel care este lent şi temător. Alergaţi atraşi de acea faţă atât de iubită, pe care o adorăm în Sfânta Euharistie şi o recunoaştem în trupul fratelui suferind. Duhul Sfânt să vă stimuleze în această alergare înainte.

Biserica are nevoie de elanul vostru, de intuiţiile voastre, de credinţa voastră".

Cântec: Noi suntem speranţa lumii

Celebrant: Dumnezeu ajută şi ocroteşte poporul pe care l-a chemat şi l-a ales să intre în împărăţia sa. Încrezători să îl rugăm:

R.: Binecuvântează, Doamne, Biserica ta!

  • Pentru întreaga Biserică, pentru ca să se îngrijească cu atenţie şi cu iubire de vocaţii: R.

  • Pentru Sfântul Părinte şi pentru toţi episcopii, pentru ca luminaţi de Duhul Sfânt şi susţinuţi de rugăciunea poporului lui Dumnezeu să poată înfrunta cu mult curaj toate dificultăţile pe care le întâmpină în misiunea pe care au primit-o: R.

  • Pentru preoţii şi toate persoanele consacrate implicate în câmpul evanghelizării, pentru ca să intensifice eforturile lor în vederea unei animări vocaţionale cât mai eficiente: R.

  • Pentru familii, pentru ca prin intermediul mărturiei lor de viaţă, fundamentată pe valorile creştine ale credinţei, speranţei şi iubirii, să formeze un climat adecvat pentru "marile alegeri" ale fiilor lor: R.

  • Pentru tineri, pentru ca prin curajul şi generozitatea lor să răspundă la chemarea ta plină de iubire, astfel încât viaţa lor să se poată transforma într-un cântec de bucurie: R.

  • Pentru comunitatea noastră, pentru ca în centrul diferitelor activităţi apostolice, să se dea o atenţie deosebită pastoraţiei tinerilor şi promovării vocaţiilor la viaţa consacrată şi la Sfânta Preoţie: R.

Tatăl nostru...

Doamne Isuse, care eşti prezent între noi în sacramentul Sfintei Euharistii, ajută-ne să corespundem iubirii tale şi să împlinim ceea ce tu vrei de la noi. Tu, care vieţuieşti şi domneşti în vecii vecilor. Amin.

Cântec: Neamuri s-adorăm fierbinte

Celebrant: Tu le-ai dat lor pâine cerească

Tineri: Având în sine orice plăcere

Celebrant

Să ne rugăm: Dumnezeule, care ne-ai lăsat în acest sacrament minunat amintirea pătimirilor tale, fă-ne, te rugăm, să cinstim astfel sfântul mister al trupului şi sângelui tău, încât să simţim necontenit în noi roadele răscumpărării tale, tu care vieţuieşti şi domneşti în vecii vecilor. Amin.

Cântec: Christus vincit, Christus regnat, Christus imperat

*

Această adoraţie a fost pregătită de pr. Bogdan Vlad Bejan, OFMConv

Oficiul pentru Vocaţii