Recent a văzut lumina tiparului traducerea în limba română a cărţii cardinalului de Viena, Christoph Schönborn: A-l urma pe Isus zi de zi. Impulsuri pentru aprofundarea credinţei, în traducerea pr. Ieronim Ambăruşi. Această lucrare este oferită preoţilor şi credincioşilor care doresc să trăiască din plin Anul Sfintei Preoţii (19 iunie 2009 - 11 iunie 2010).

Lucrarea, structurată în zece capitole, prezintă câteva din catehezele pe care cardinalul Christoph Schönborn le-a ţinut în domul "Sfântul Ştefan" din Viena şi au ca punct de plecare cuvintele sfântului apostol Paul: "Vesteşte cuvântul, stăruie la timp potrivit şi la timp nepotrivit, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată răbdarea şi învăţătură" (2Tim 4,2). Acest îndemn adresat episcopului Timotei este astăzi foarte actual, deoarece se referă la propovăduirea moralei creştine. Propovăduirea moralei nu este un lucru uşor. Mare este ispita de a "moraliza" şi de a persista asupra prescripţiilor sau, pe de altă parte, de a câştiga bunăvoinţa ascultătorilor şi de a evita întrebările dificile şi, mai presus de toate, de a scoate în evidenţă aspectele subiective ale cunoaşterii morale. Cardinalul Schönborn parcurge astfel un drum ce încearcă să evite extremele.

Cateheza înseamnă a întări credinţa. O cateheză asupra fundamentelor moralei trebuie aşadar să-i întărească pe ascultătorii creştini în comportamentul lor, în conştiinţa că ei, ca fiinţe înzestrate cu moralitate, poartă responsabilitatea şi sunt mereu în pericolul de a cădea în păcat. Însă cardinalul Schönborn ştie, de asemenea, că în acţiunile sale, în problemele sale dificile, omul nu este lăsat de unul singur pentru a le depăşi. Harul lui Dumnezeu îl ajută, el este mereu în om: ca un dar al lui Dumnezeu care aşteaptă să fie acceptat. Datorită acestui ajutor dumnezeiesc, acţiunea bună a omului este posibilă, aşa cum ne arată şi exemplul sfinţilor. Astfel, acest ciclu de întrebări fundamentale "Ce înseamnă acţiunea morală a omului şi cum este posibilă aceasta?" conduce spre tematica sfinţeniei.

Cateheza are diferite izvoare care îşi aduc contribuţia în diferite moduri. Meditaţiile asupra moralei încep întotdeauna cu experienţele umane. Căci morala aparţine întotdeauna omului. Ce este însă special la morala creştină? În ce fel observăm noi creştinii morala ca şi element real al credinţei, astfel încât să ne orientăm viaţa într-un mod anume? Aici se adaugă ceva în plus experienţelor umane.

Prima cateheză pune întrebarea asupra principiilor de bază ale moralei. Orice om poartă în sine un sens al binelui şi o nostalgie spre ţelul vieţii, fericirea. Toate poruncile şi interdicţiile, care există fără îndoială în viaţa noastră, stau sub semnul acestei nostalgii comune tuturor oamenilor.

Morala este posibilă numai când omul acţionează în libertate. Imboldul spre libertate este aşa de puternic încât îşi riscă viaţa pentru ea; libertatea este un bun inestimabil. Şi totuşi, cum ne comportăm faţă de libertatea proprie? Când este libertatea cea mai mare?

În a treia cateheză va fi adusă în discuţie conştiinţa. Libertatea este mereu în pericol de a conduce în eroare, când lipseşte "busola interioară" a conştiinţei sau când aceasta nu este luată în seamă. Importante sunt de asemenea aspectul formării conştiinţei şi angajarea personală: conştiinţa creştină este altfel nu cea a fanaticului, ci a sfântului.

Libertatea nu îndreptăţeşte de a face tot ceea ce ar putea fi imaginabil. Responsabilitatea este strâns unită cu aceasta. Comportamentul uman este moral pentru că omul poate să-şi coordoneze singur acţiunile şi, prin urmare, trebuie să suporte şi consecinţele. Dumnezeu îi lasă omului libertatea, însă îi cere şi responsabilitate. De aceea, oamenii trebuie să-ţi asume şi consecinţele acţiunilor proprii.

A cincea cateheză se ocupă de o temă clasică, câteodată neglijată în discuţiile moderne şi anume o dezbatere asupra pasiunilor. Acestea aparţin vieţii omeneşti. Mulţi sfinţi au fost oameni plini de pasiuni. Emoţiile lor au contribuit într-o bună măsură la formarea propriei vieţi. Chiar pe Isus însuşi îl întâlnim în Evanghelii cu pasiunile sale.

Apoi, în a şasea cateheză este vorba despre virtuţi. Conceptul de virtute nu mai este astăzi la modă. Însă, chiar vechii filosofi greci îi cunoşteau înţelesul şi importanţa. Învăţătura despre virtuţi are de-a face cu faptul că omul poate să-şi schimbe viaţa în bine, cu paşi mai mici sau mai mari.

Noi creştinii, în acţiunile noastre, nu suntem singuri, părăsiţi de Dumnezeu. Prin darurile Duhului Sfânt creştinul va fi călăuzit mereu pe drumul spre Dumnezeu. Orice creştin poate să regăsească în viaţa sa experienţele Duhului. Totuşi, suntem dispuşi să ne lăsăm călăuziţi de Duhul Sfânt? Ne deschidem noi spre acţiunile Duhului?

Catehezele asupra moralei creştine nu pot fi depline fără a se lua în discuţie păcatul. Dar nu poate fi vorba ca, prin accentuarea permanentă a conştiinţei păcatului, omul să fie apăsat în mod excesiv de aceasta sau chiar de a-l îmbolnăvi. Vorbirea despre păcat stă în credinţa creştină mereu sub semnul răscumpărării. Numai acela pe care Cristos l-a eliberat şi l-a răscumpărat ştie cât de mare şi grav este într-adevăr păcatul.

A noua cateheză tratează harul. Acest cuvânt, atât de cunoscut la sfântul Paul, întrucât este un termen tehnic teologic de specialitate, pare că a devenit fără importanţă pentru viaţa concretă. Însă, atunci când lucrurile sunt luate şi privite mai îndeaproape, se observă că este vorba despre ceva hotărâtor pentru viaţă. Toate sunt darurile lui Dumnezeu. Această realitate se plasează în centru, atunci când este vorba despre har.

Ultima cateheză este ca şi o consecinţă a celor spuse şi tratează despre justificare şi sfinţenie, care sunt o înfăptuire a harului în om. Toţi sunt chemaţi să prindă mâna lui Dumnezeu, să se lase eliberaţi de păcate şi să devină oameni noi. Toţi sunt chemaţi să devină sfinţi.

Citind cu atenţie paginile acestei cărţi şi reflectând asupra mesajului cardinalului Christoph Schönborn vom fi şi noi capabili să transmitem şi altora ceva din tezaurul credinţei însuşindu-ne o metodă adecvată timpurilor prezente.

Pr. Alois Moraru

*

A-l urma pe Isus zi de zi. Impulsuri pentru aprofundarea credinţei
Christoph Schönborn, 2009, format A5, 127 p., 9 lei