Cardinalul Grocholewsli pentru a şaptezecea aniversare a Operei Pontificale pentru Vocaţiile Sacerdotale
De Nicola Gori
Şaptezeci de ani în slujba unei misiuni de importanţă vitală pentru Biserică: promovarea vocaţiilor. Pentru a celebra această dată semnificativă în aceste zile Opera Pontificală pentru Vocaţiile Sacerdotale a organizat la Roma o întâlnire în cursul căreia ies în evidenţă date elocvente cu privire la munca desfăşurată în această perioadă: cea mai elocventă este creşterea vocaţiilor în diferite zone ale lumii. Am vorbit despre asta cu cardinalul Zenon Grocholewski, prefect al Congregaţiei pentru Educaţia Catolică, din care face parte Opera. Printre obiectivele viitoare indicate de cardinal în acest interviu acordat ziarului nostru, voinţa de a oferi noi lucrători viei Domnului în momentul în care Papa cere o angajare deosebită pentru noua evanghelizare.
Cum şi cu ce finalităţi s-a născut Opera Pontificală pentru Vocaţiile Sacerdotale?
Pius al XII-lea a instituit-o cu motu proprio Cum nobis. După aceea au fost date statutele şi normele executive de către fosta Sfântă Congregaţie a Seminariilor. La momentul creării i-a fost acordată finalitatea de a promova vocaţiile sacerdotale în toată Biserica. Apoi ea a avut facultatea de a agrega persoane fizice şi realităţi asociative care lucrau în acest domeniu. Îndatoririle sale erau acelea de a se îngriji de instituirea şi creşterea, în Bisericile locale, a activităţilor specifice menite să promoveze vocaţiile, cum ar fi iniţiativele de rugăciune pentru vocaţii, sprijinul acordat seminariilor, studiile şi publicaţiile, desfăşurarea de congrese şi aşa mai departe. Aşadar, încă de la crearea ei Opera s-a dedicat pentru crearea unei culturi vocaţionale în toată Biserica şi în fiecare dieceză răspândită în lume. Rugăciunea pentru vocaţii, promovată fie de parte persoanelor individuale fie din partea comunităţilor, a fost mereu sufletul şi sprijinul pastoraţiei vocaţionale. De când a fost instituită Ziua mondială de rugăciune pentru vocaţii în anul 1964, Opera s-a angajat să răspândească în mod capilar mesajul Papei în toată lumea.
Cânt de mult a avut incidenţă Conciliul al II-lea din Vatican asupra fizionomiei şi activităţii Operei?
Graţie Conciliului al II-lea din Vatican, Opera Pontificală pentru Vocaţiile Sacerdotale are o orientare clară în prima parte din decretul Optatam totius, acolo unde se afirmă că obligaţia de a promova vocaţiile aparţine episcopului. Dar şi întreaga comunitate creştină este responsabilă pentru grija faţă de vocaţii la nivel parohial, naţional şi universal. În această linie, Opera a urmărit cu grijă reînnoirea conciliară a pastoraţiei vocaţionale. În anii Şaizeci a cerut tuturor Centrelor naţionale pentru vocaţii să reînnoiască planurile lor naţionale şi să le aducă la cunoştinţa biroului său de la Congregaţia pentru Educaţia Catolică. După aceea, în anul 1981, a organizat congresul internaţional despre "Dezvoltări ale îngrijirii pastorale a vocaţiilor în Bisericile particulare: experienţe din trecut şi programe pentru viitor" şi a publicat documentul conclusiv. Cu puţin mai mult de zece ani după aceea, în 1982, l-a actualizat cu un alt document: "Dezvoltări ale pastoraţiei vocaţiilor în Bisericile particulare".
Şi apoi în 1990 a fost Sinodul episcopilor despre formarea sacerdotală.
Textul care a adunat roadele, exortaţia apostolică a lui Ioan Paul al II-lea Pastores dabo vobis, din 25 martie 1992, a fost o piatră de hotar pentru pastoraţia vocaţională. Pentru a face cunoscute indicaţiile sale cu privire la pastoraţia vocaţională, Opera a organizat patru congrese continentale: în America Latină în anul 1994, în Europa în anul 1997, în America de Nord în anul 2002 şi în Asia în anul 2005. Tot în acest an adunarea plenară a Congregaţiei pentru Educaţia Catolică a cerut pregătirea unui nou document care să poată ajuta toată Biserica să promoveze o pastoraţie vocaţională solidă şi bine articulată.
După şaptezeci de ani de viaţă, credeţi că a venit momentul de a face un "cupon" pentru a actualiza şi a face mai incisivă activitatea Operei?
Din scurta panoramică istorică pe care am trasat-o rezultă clar că Opera Pontificală pentru Vocaţiile Sacerdotale - care colaborează strâns cu biroul seminarii din Congregaţia pentru Educaţia Catolică - este într-o continuă actualizare şi într-o constantă căutare pentru a deveni tot mai incisivă. Tocmai pentru a regândi conceptele şi în speranţa de a avea noi sugestii în materie de promovare a vocaţiilor sacerdotale, a fost organizată întâlnirea internaţională care se desfăşoară în aceste zile. Necesitatea, indicată de Papa, de a intensifica noua evanghelizare ne stimulează desigur la o reflecţie serioasă şi la o întărire a angajării.
Cum este structurată Opera şi câte persoane colaborează?
Opera Pontificală pentru Vocaţiile Sacerdotale este condusă de un preşedinte şi de un vicepreşedinte, care sunt cardinalul prefect respectiv secretarul Congregaţiei pentru Educaţia Catolică. În schimb directorul coordonează mai direct munca de promovare a vocaţiilor la slujirea sacerdotală urmând indicaţiile din motu proprio Cum nobis şi din respectivele statute, precum şi ulterioarele regândiri în cadrul Operei şi sugestiile prezentate de congresele menţionate şi de Congregaţia pentru Educaţia Catolică. Directorul colaborează cu consultanţii care sunt aleşi de Papa pentru a ajuta Opera în misiunea sa specifică. După instituirea sa, în anul 1941, mulţi episcopi au creat organisme asemănătoare în diferite ţări şi chiar şi în dieceze, cu aceleaşi scopuri. Astfel s-a născut o reţea de colaborare în toată Biserica pentru a favoriza vocaţiile la slujirea sacerdotală. Această comuniune de intenţii se bazează pe rugăciunea corală care se înalţă din toată Biserica spre "stăpânul secerişului". Îndeosebi, la nivel diecezan celulele de rugăciune pentru vocaţii au devenit sprijinul seminariilor, atât spiritual cât şi material.
În ce mod reuşiţi să implicaţi şi diecezele răspândite în diferitele continente?
De la Operă se aşteaptă un sprijin continuu care nu a dispărut niciodată în decursul acestor şaptezeci de ani. El se concretizează, în mod deosebit, în timpul vizitelor ad limina Apostolorum pe care episcopii din lume o fac la fiecare cinci ani. Tocmai cu această ocazie ei se întâlnesc cu Congregaţia pentru Educaţia Catolică. Tema vocaţiilor la slujirea sacerdotală şi a formării în seminarii au mereu un loc privilegiat în timpul acestor întâlniri. Responsabilii Operei oferă slujirea lor în timpul reuniunilor continentale precum şi în întâlnirile naţionale şi diecezane, participând la congresele care se desfăşoară pentru a aprofunda temele referitoare la pastoraţia vocaţională. În afară de asta, Opera Pontificală pentru Vocaţiile Sacerdotale are o colaborare preţioască - în afară de congregaţiile călugăreşti născute pentru acest scop, cum ar fi Rogaţioniştii, Apostolinele, Vocaţioniştii, Sacerdotes Operarios şi altele - şi în Serra international, asociaţie de laici întemeiată în Statele Unite ale Americii şi inspirată de fericitul Junipero Serra, pentru a promova vocaţiile la slujirea sacerdotală în Bisericile locale.
Atunci când se vorbeşte despre vocaţii vin în minte imaginile seminariilor aproape goale în multe ţări din Occident. Care sunt după părerea dumneavoastră motivele acestei crize?
Înainte de toate trebuie spus că numărul seminariştilor este global în creştere continuă, mai ales în Africa, în Asia şi în multe naţiuni din America Latină. Desigur, criza în ţările occidentale nu constă în faptul că Isus Cristos, Mare Preot, nu mai cheamă la slujirea sacerdotală, că El a uitat de turma sa. Ea este cauzată în mod deosebit de dificultăţile persoanelor, în condiţiile actuale, de a auzi glasul său şi de a-l urma, precum şi de lipsa de ajutor corespunzător pentru a descoperi vocaţia la preoţie şi pentru a o realiza curajos zi după zi. Motivele crizei sunt deci multiple. Pe de o parte, secularizarea vieţii moderne, scăderea angajării creştine a familiilor - nu întâmplător vocaţiile se nasc mai ales în locuri cu viaţă creştină solidă - dar şi influenţa anumitor critici, alimentate de mass-media, faţă de Biserică şi faţă de preoţi. Fără a uita stilul haotic de viaţă, sufocat de influenţa predominantă a mijloacelor de comunicare, cum ar fi ziarele, radioul, televiziunea, internetul, în care lipseşte spaţiul pentru tăcere, reflecţia, rugăciunea. Pe de altă parte, aşa cum am spus, criza provine din lipsa de ajutor, adică din slăbiciunea promovării vocaţionale. În această perspectivă se situează, după părerea mea, mai ales claritatea scăzută, în anumite locuri, cu privire la identitatea preoţiei ministeriale şi la necesitatea ei absolută pentru viaţa Bisericii şi pentru misiunea ei. Nu se percepe adesea distincţia substanţială dintre preoţia ministerială şi apostolatul laicilor, adică actualizarea preoţiei comune a credincioşilor. De aici aproape proverbiala "clericalizare a laicilor" şi respectiva "secularizare a clericilor". Oricum, preotul secularizat cu siguranţă nu atrage, ci mai degrabă descurajează. Aceste probleme - alături de rugăciune şi de conştiinţa potenţată a responsabilităţii tuturor - trebuie să fie tratate în mod serios dacă se vrea întărirea în mod corespunzător a promovării vocaţiilor sacerdotale.
Vocaţia uneori se naşte din caracterul exemplar al unui model. Cât influenţează mărturia celor consacraţi?
Exemplul preoţilor este fundamental. Benedict al XVI-lea la începutul pontificatului său, vorbind clerului din Valle d'Aosta, a afirmat pe bună dreptate că tinerii sunt atraşi nu de preoţi obosiţi, ci de preoţi plini de entuziasm în slujirea lui Cristos şi a fraţilor. Avem nevoie de preoţi sfinţi, care înţeleg până la capăt menirea lor de preoţi şi misiunea lor fascinantă.
(După L'Osservatore romano, 5 noiembrie 2011)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
