|
| Foto: Antonio Pal |
Biserica din Nisiporeşti a fost neîncăpătoare marţi, 31 martie 2026, când, la ora 10:30, a început Liturghia de înmormântare a părintelui Cristian Blăjuţ, OFMConv. La răsăritul soarelui, în dimineaţa zilei de 27 martie, cu o săptămână înainte de Vinerea Mare, pe când se lumina afară, sufletul pr. Cristian Blăjuţ, OFMConv., s-a îndreptat spre ceruri, întorcându-se la Dumnezeu Tatăl, cel care l-a creat. Liturghia a fost prezidată de PS Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi, concelebrând PS Petru Sescu, episcop auxiliar, pr. Damian-Gheorghe Pătraşcu, ministru provincial, şi alţi circa 140 de preoţi.
"Lăudat fii tu, Doamne, pentru Sora noastră Moartea trupească, de care niciun om viu nu poate scăpa", spunea Sfântul Francisc de Assisi.
În dimineaţa zilei de joi, 27 martie 2026, cu o săptămână înainte de Vinerea Mare, pr. Cristian Blăjuţ, OFMConv., a trecut la cele veşnice, la vârsta de 51 de ani. Moartea sa neaşteptată a îndoliat întreaga comunitate franciscană din România, dar şi numeroşi credincioşi, preoţi şi persoane consacrate care l-au cunoscut şi preţuit de-a lungul anilor de slujire.
Fraţii conventului se îndreptau spre capelă pentru Sfânta Liturghie şi Laudele de dimineaţă, când vestea a ajuns la ei. Inima sa - obosită de atâta trudă şi iubire - bătuse pentru ultima oară pe acest pământ. A plecat în linişte, asemenea Mântuitorului care şi-a încredinţat duhul în mâinile Tatălui.
Asemenea "Sărăcuţului din Assisi", care a cerut să fie aşezat pe pământul gol la trecerea sa spre veşnicie, pr. Cristian Blăjuţ a trecut la cele veşnice în liniştea dimineţii, singur în faţa lui Dumnezeu, fără a poseda nimic, oferindu-şi propria vulnerabilitate în spirit, ca ultimă Liturghie. Deşi, noi, fraţii, celebram Sfânta Liturghie, el trăia propria agonie. Moartea nu a venit ca un amurg, ci ca o aurora. În timp ce inima fizică înceta să mai pompeze viaţă, lumina soarelui îi atingea chipul, simbolizându-l pe Cristos, Lumina Lumii, care vine să întâmpine sufletul.
Plecarea sa timpurie, la vârsta de 51 de ani, este ca o uvertură a sacrificiului. El nu a mai aşteptat Vinerea Mare a calendarului, ci a intrat în ea prin poarta propriei fragilităţi, devenind un "precursor al durerii şi al învierii". Inima lui nu a cedat de boală, ci s-a oprit sub greutatea unei compasiuni mistice. A fost un ultim gest de ascultare faţă de Dumnezeul nostru care i-a zis: "Ajunge, slujitor bun şi credincios! Peste puţin ai fost pus, te voi stabili peste multe. Intră în bucuria stăpânului tău!" (cf. Mt 25,21).
Suntem în anul jubiliar de 800 de ani de la moartea Sfântului Francisc de Assisi, de aceea îmi vine în minte şi mai ales în inimă să fac această triplă paralelă a morţii lui Isus pe Cruce, a Sfântului Francisc de Assisi şi moartea grabnică a confratelui nostru, pr. Cristian. Pentru că această paralelă nu este un motiv de prezumţie, ci este un aspect profund ce atinge esenţa spiritualităţii noastre franciscane: "imitatio Christi", imitarea lui Cristos până în ultimele clipe ale vieţii. Pentru că moartea nu este văzută doar ca un sfârşit biologic, ci ca un ultim act de credinţă şi de unire cu jertfa lui Isus de pe Calvar.
Şi într-adevăr, pe Cruce, Isus trăieşte acea "dezbrăcarea" absolută. Nu este vorba doar de lipsa hainelor, ci de o golire de sine (kenosis) pentru mântuirea omenirii. Isus moare gol pentru a arăta că a luat asupra sa toată sărăcia şi ruşinea omului. Suferinţa sa în Vinerea Mare este "punctul zero" al mântuirii, unde trupul devine altar. Pentru că se abandonează total faţă de Tatăl: "Tată, în mâinile Tale încredinţez duhul meu".
Sfântul Francisc de Assisi a dorit să moară şi el pe pământul gol, în Porţiuncula, cerând fraţilor să îl dezbrace şi să îl aşeze pe direct pe ţărână. Aceasta a fost ultima sa lecţie despre "Doamna Sărăcie". Francisc a vrut să moară exact cum a trăit: fără a deţine nimic propriu. Prin acest gest, el a dorit să fie o oglindă fidelă a lui Isus prin această unire mistică cu Cristos, "interpretând" ultima scenă a evangheliei prin propria carne.
Şi moartea părintelui Cristian, petrecută într-o vineri, cu o săptămână înainte de Vinerea Mare, poartă pecetea unei providenţe discrete, dar grăitoare pentru un fiu al Sfântului Francisc. Prăbuşirea sa pe pardoseală, singur în faţa bolii sale, reflectă o realitate crudă, dar şi o liturghie a trecerii spre cele veşnice. Faptul că a murit astfel poate fi văzut ca o participare neaşteptată şi dureroasă la "dezbrăcarea" lui Isus de hainele sale, dar şi la "pământul rece" al lui Francisc. Pentru un preot franciscan, această coincidenţă a formei morţii nu este un accident, ci o ultimă conformare la chipul Maestrului său.
|
| Foto: Paul Dumea |
În după-amiaza zilei de duminică, reunindu-ne în rugăciune, l-am condus pe ultimul drum de la institut unde a fost şi profesor de drept canonic, dar şi frate de comunitate al conventului, cu multe oficii şi responsabilităţi în provincie şi în Dieceza de Iaşi. Ajuns la Nisiporeşti, în satul natal şi în parohia unde a fost botezat, acolo a fost întâmpinat de către pr. paroh Fabian Blaj, împreună cu fraţii comunităţii din Nisiporeşti, dar şi de pr. Damian-Gheorghe Pătraşcu, ministru provincial. La omilie, pr. Sorin Giurgi, OFMConv., a scos în evidenţă importanţa măgăruşului care l-a purtat pe Isus atât în copilărie, la fuga în Egipt, cât şi la vârsta de 33 de ani, la intrarea în Ierusalim, la sărbătoarea Floriilor. Făcând o analogie cu animalul afectuos, dar şi încăpăţinat, care este măgarul, a dorit să sublinieze că şi preotul, în general, este un "măgar al lui Cristos" pe care îl duce acolo unde este nevoie, dar uneori se încăpăţinează în a-l asculta şi merge cum doreşte el.
Luni seară, a prezidat ministrul provincial, iar cuvântul de învăţătură a fost ţinut de către pr. Romică Pal, membru al Definitoriului provinciei noastre, care a subliniat şi modul de a fi al pr. Cristian şi mai ales dăruirea sa în activităţilor pastorale la nivel de comunitate, de provincie şi de dieceză.
În ziua de marţi, 31 martie 2026, Sfânta Liturghie de înmormântare a părintelui a fost celebrată împreună cu PS Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi, cu PS Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi, cu pr. Damian-Gheorghe Pătraşcu, ministru provincial, şi cu circa 140 de preoţi, persoane consacrate şi mulţi credincioşi ce l-au cunoscut pe pr. Cristian. Celebrarea a încheiat un şir de zile pline de rugăciune şi slujbe liturgice, în care s-a desfăşurat şi ziua de reculegere a persoanelor consacrate din mai multe zone ale diecezei, la care au participat circa 70 de surori, care s-au rugat pentru sufletul părintelui mulţumindu-i pentru grija avută faţă de ele în ultimii 6 ani.
La cuvântul de învăţătură, părintele ministru provincial a scos în evidenţă frumoasa vocaţie a preotului: "Eu, Domnul, te-am chemat în dreptate şi te-am luat de mână; te-am păstrat ca să te fac alianţă pentru popor şi lumină pentru neamuri, să deschizi ochii celor orbi, să-i scoţi din închisoare pe cei captivi şi din temniţă, pe cei care locuiesc în întuneric". Să luăm aminte, ne-a îndemnat pr. Damian, şi să medităm cuvintele psalmistului, acum, cât mai avem timp: "Îi iei ca un şuvoi; sunt ca un vis; dimineaţa sunt ca iarba care creşte; dimineaţa înfloreşte şi creşte, seara este cosită şi se usucă" (Ps 90, 5-6).
La sfârşitul Sfintei Liturghii, înainte de procesiunea spre cimitir, au luat cuvântul mai multe persoane care au scos în evidenţă personalitatea sa: mai întâi doamna profesoară de literatură română din comunitate, care a avut ocazia de a-l cunoaşte încă de mic; apoi, ministra regională a Ordinului Franciscan Secular, doamna Ana Biro, care ne-a împărtăşit din ultima predică a pr. Cristian din ziua Bunei-Vestiri. Cea de-a treia persoană a fost o reprezentantă a parohiei din Galaţi, unde el a fost paroh timp de 8 ani.
La sfârşitul celebrării, părintele provincial a adus mulţumiri tuturor care în aceste zile s-au preocupat ca aceste celebrări să decurgă în mod cât mai demn şi mai frumos, scoţând în evidenţă frumuseţea colegialităţii apostolice în urmarea lui Cristos spre Calvar. Citez: "Urcam împreună spre Ierusalim, pe calea Crucii Domnului, când, deodată, pr. Cristian şi-a grăbit pasul, parcă vrând să ajungă mai repede la picioarele crucii Mântuitorului, ori chiar în pridvorul Raiului. Şi ne-am trezit plânşi şi neputincioşi".
|
| Foto: Paul Dumea |
Dragă părinte Cristi,
E-aşa de trist să cugeţi că-ntr-o zi,
poate chiar mâine, pomii de pe-alee
acolo unde-i vezi or să mai steie
voioşi, în vreme ce vom putrezi.
Atâta soare, Doamne, atâta soare
o să mai fie-n lume după noi;
cortegii de-anotimpuri şi de ploi,
cu păr din care şiruie răcoare...
Şi iarba asta o să mai răsară,
iar luna tot aşa o să se plece,
mirată, peste apa care trece -
noi singuri n-o să fim a doua oară.
Şi-mi pare-aşa ciudat că se mai poate
găsi atâta vreme pentru ură,
când viaţa e de-abia o picătură
între minutu-acesta care bate
şi celălalt - şi-mi pare ne-nţeles.
Şi trist că nu privim la cer mai des,
că nu culegem flori şi nu zâmbim,
noi, care-aşa de repede murim.
(Magda Isanos)
Drum lin să ai, frate şi părinte Cristian!
Pr. Alexandru Olaru, OFMConv,
guardian al Conventului "Sfântul Francisc de Assisi din Roman" şi
secretar al Comisiei cu Viaţa consacrată din Dieceza de Iaşi
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în albumele foto realizate de:
- Roman: Liturghia de rămas bun de la ITRCF. Foto: Paul Dumea
- Nisiporeşti: Cele trei zile de funeralii şi înmormântarea. Foto: Antonio Pal
* * *
* * *
In memoriam pr. Cristian Blăjuţ, OFMConv.:
Omagiu unui "Alter Christus": părintele Cristian Blăjuţ, OFMConv.
Drum lin, dragă părinte Cristian
A trecut la Domnul pr. Cristian Blăjuţ, OFMConv.
