© Vatican Media

Mesaj al Sfântului Părinte Francisc cu ocazia celor 180 de ani de la înfiinţarea Operei Pontificale a Sfintei Copilării

Excelenţă Voastră,
dragi copii şi adolescenţi misionari,
părinţi, formatori şi prieteni!

La 19 mai s-au celebrat cei o sută optzeci de ani de la întemeierea Operei Pontificale a Sfintei Copilării şi mulţi dintre voi sărbătoresc şi în aceste zile această aniversare fericită.

Mons. Charles de Frobin Janson, episcop de Nancy, păstor înzestrat cu o mare inimă apostolică, o întemeia în 1843, ajungând să descopere, prin scrisorile misionarilor francezi, că mulţi copii şi copile, în China, mureau din cauza foamei şi a abandonării. Astfel s-a născut în el o preocupare puternică pentru mântuirea lor, nu numai fizică, ci şi spirituală, pentru că Isus, Fiul lui Dumnezeu, a murit şi a înviat pentru mântuirea tuturor.

Tocmai din zelul său misionar, aşadar, cu ocazia acestei aniversări, vrem să scoatem o primă învăţătură importantă: aceea de a ne preocupa pentru mântuirea celorlalţi. De fapt, ca adevăraţi discipoli ai lui Isus, cultivând în noi o inimă asemănătoare cu a lui, nu putem să nu dorim cu ardoare ca toţi să se mântuiască. Astfel a început asociaţia voastră foarte frumoasă, care şi astăzi, activă şi vie după 180 de ani, îi învaţă pe atâţia copii şi adolescenţi din toată lumea să fie discipoli misionari.

Apoi, anul acesta este a 150-a aniversare a naşterii unui membru foarte special al Operei: Sfânta Tereza a Pruncului Isus, patroană a misiunilor, înscrisă încă de la vârsta de şapte ani. Astăzi, 1 octombrie, celebrăm comemorarea sa liturgică şi chiar de la ea vrem să primim un al doilea mesaj preţios: cu rugăciunea noastră, chiar dacă suntem mici, putem contribui pentru a-l face cunoscut şi iubit pe Isus, în tăcere, ajutându-i pe ceilalţi să facă bine. Rugăciunea - ne învaţă Sfânta Tereza cea Mică - este prima acţiune misionară şi poate ajunge în orice loc din lume, la fiecare copil şi adolescent, la fiecare misionar. Pentru aceasta vă invit să creşteţi, prin intermediul ei, în prietenia cu Mântuitorul nostru şi în prietenia dintre voi şi dintre toţi copiii şi adolescenţii din lume, pentru a fi făcători de pace.

Dragi copii şi adolescenţi misionari, vreau să vă mulţumesc, pentru că voi cu angajarea voastră ne ajutaţi pe noi toţi să fim martori curajoşi ai evangheliei şi să împărtăşim cu alţii, în afară de ajutoarele materiale, ceea ce avem mai preţios: credinţa. Şi vreau să le mulţumesc şi părinţilor voştri şi animatorilor care vă însoţesc, promovând carisma şi spiritualitatea Operei Sfintei Copilării.

Este o "Operă Pontificală", adică universală, a Bisericii Catolice, a papei şi prin urmare vă consider colaboratorii mei speciali. Însă vă amintesc că acest calificativ implică şi o altă angajare importantă: aceea de a construi punţi şi relaţii, după exemplul lui Cristos însuşi, şi vă îndemn şi la asta.

Continuaţi să vă angajaţi după carisma pe care Mons. Charles de Forbin Janson v-a lăsat-o, urmând calea mică a Sfintei Tereza a Pruncului Isus, fideli faţă de motoul vostru: "copiii se roagă pentru copii, copiii îi evanghelizează pe copii, copiii îi ajută pe copii".

Domnul să vă binecuvânteze şi să vă însoţească mereu şi, vă recomand, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine.

Roma, Sfântul Ioan din Lateran, 1 octombrie 2023

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu