"Rămâi aici, suntem atât de singuri, iar iernile sunt atât de lungi!... Şi am decis să rămân la Taizé".
Aşa începe povestea fratelui Roger şi a comunităţii fraţilor din Taizé, întemeiată în 1940.
"... Iernile sunt atât de lungi!"
În timpul acestor ierni s-a născut mica primăvară.
La Taizé am întâlnit numai oameni fericiţi. Aici toţi sunt fraţi, toţi sunt prieteni. Nu e loc pentru ură, căci despre dragoste îţi vorbesc chiar şi iarba, şi florile, şi soarele, şi... tot. Toate cântă aici un veşnic "Magnificat anima mea Dominum!" La Taizé nu te surprinde surâsul unui necunoscut adresat ţie, ci ţi se pare nebănuit de firesc. Aici toate sunt altfel. Soarele e mai frumos şi stelele strălucesc mai pline de viaţă. Toate cântă, iar cerul e mai aproape de pământ. Şi totuşi nimic, nimic nu e miraj. Totul e atât de adevărat, încât rămâi extaziat ca în faţa unei minuni. Da, Taizé e o minune. O primăvară în mijlocul atâtor ierni lungi şi reci.
Doamne, ai refuzat vreodată o rugăciune făcută la Taizé?
"... Suntem atât de singuri, iar iernile sunt atât de lungi!"
La Taizé nu mai e nimeni singur. Şi, în lumea întreagă, nici măcar cei mai nefericiţi dintre nefericiţi nu pot afirma că nu se roagă şi nu e nimeni alături de ei. Zilnic mor oameni în războaie. Din Taizé se înalţă rugăciuni pentru cei ucişi şi pentru cei care ucid, pentru cei ce mor şi pentru cei rămaşi în viaţă. Zilnic suferă şi mor copii nevinovaţi sau tineri fără surâs. Fratele Roger şi fraţii săi sunt alături de toţi. Se roagă pentru toţi. Cântă cu şi pentru toţi.
Taizé înseamnă iubire, pace, solidaritate şi comuniune deplină cu Dumnezeu şi cu toţi oamenii.
"... Suntem atât de singuri..."
Vorbe ale unui trecut îndepărtat.
"... Iernile sunt atât de lungi..."
Dar în timpul lor pomii înfloresc şi dau parfum. Fraţii, îmbrăcaţi în haine albe, sunt şi fulgi de zăpadă şi flori ce-au căzut pe pământ din înalt.
La Taizé oamenii spun acum: "Nu mai suntem singuri, iar primăvara e veşnică la noi!"
O, Taizé, mică şi miraculoasă primăvară! Parfumul tău s-a răspândit până la stele. De-ar putea pricepe oamenii ce comoară nepreţuită eşti! De-ar şti cu-adevărat să te iubească!
O, Taizé! De-ar înţelege toţi misterele primăverii tale, născută din surâsul lui Dumnezeu-Iubire!
Ionela Ciornei (Suceava)
(Mărturie publicată în "Lumina creştinului", octombrie, 1995)
