Vă oferim trei poezii ale pr. Eugen Budău, care pot ajuta pe mulţi în meditaţie în această vară.
* * *
Ce vrea lumea de la tine?
Ce vrea lumea de la tine?
Ce vrea însuşi Dumnezeu?
Să arăţi calea spre bine,
Să fii cerului antreu.
Ce vor cei în căutare,
Alergând în sus şi-n jos?
Să le spui că până-n zare
Vor da sigur de Cristos.
Ce vor cei ce chinuri poartă,
Pătimind sub crucea grea?
Să le spui că a lor soartă
Într-o zi se va schimba.
Ce vor cei ce niciodată
N-au gustat din bucurie?
Să le-mparţi din ea bucată,
Să le fii tu garanţie
Ce vrea lumea-nlănţuită,
De păcate strânsă rău?
Să-i dezlegi vina cumplită,
Liberând-o braţul tău.
Ce vrea lumea în sudoare,
Câştigând cu greu o pâine?
Să-i aduci o alinare,
Când o chemi la rugăciune.
Ce vor cei cu teamă mare
Într-o aspră judecată?
Să le dai încredinţare
Că păcatul lor se iartă.
Ce vrea lumea când priveşte
Chipul tău trecând pe cale?
Vrea un sfânt ce străluceşte,
Printre noi în astă vale.
* * *
Să zbori mereu mai sus
Să zbori mereu mai sus
E lucru minunat.
De dorul lui Isus
Să fii înflăcărat.
Să te desprinzi de rău,
Să cauţi drumul tău
Şi liber să pluteşti
Prin sferele cereşti.
Să nu cedezi uşor,
Tu să rămâi în zbor
Şi cerul nepătat
Te va păstra curat.
Ca pescăruşi în stol
Să te desprinzi de sol
Şi marea s-o priveşti
De sus de unde eşti.
Să te încrezi mereu
În bunul Dumnezeu.
Şi cerul mai senin
Va străluci din plin.
(GREF 2001 - "Sf. Cruce" Bacău)
* * *
Mai sunt îngeri pe pământ
(Poezie dedicată corului Liceului Catolic din Bacău, "Flores amicitiae", prezent în Italia în toamna anului 2002)
Nu se poate!... Pe cuvânt,
Mai sunt îngeri pe pământ.
Am văzut lumina lor
Pe chipul copiilor.
Sunt frumoşi ca nişte flori
Când se-mbracă-n sărbători.
Ca un lan de grâu curat,
Când se-apucă de dansat.
Snopi legaţi cu brâu de in,
Aşezaţi sub cer senin.
Nu au aripi ca-n picturi,
Dar ce zâmbet, ce figuri!
Te întrebi de unde vin,
Ce temeiuri îi susţin
Să păstreze nepătat
Sufletul nevinovat.
Lucifer, căzut în zbor,
Fuge de lumina lor,
Se ascunde-n văgăuni,
În infern, printre tăciuni.
Freamătă, e furios,
C-a pierdut chipul frumos.
Un regret amar îl frânge,
Inima nu-i poate plânge,
Ca să-şi spele chipul său,
Înnegrit de-atâta rău.
Ce trecut, să pierzi odată...,
Să fii scos din cer pe poartă...,
Să nu poţi privi în sus,
Către chipul lui Isus!
Către îngeri, către stele,
Spre lumini ce vin din ele!
Către pajiştea de flori
În diversele culori,
Către chipuri de copii
Îmbrăcaţi în sfinte ii.
Ce tristeţe-ntunecată,
Ce nu piere niciodată!
O arsură, o durere,
Ce nu află mângâiere.
Dincolo e cânt şi joc,
Iar în el un jar, un foc.
Printre îngeri, miei, fecioare,
E o sfântă Născătoare,
O icoană, rugăciune,
O adâncă plecăciune
În lăcaş de închinare,
E o sfântă repetare:
Ave, ave, o, Marie!
Slavă, slavă, slavă ţie.
Pr. Eugen Budău
