Până acum au trecut prin Poarta Sfântă de la "Sfântul Petru" jumătate de milion de pelerini
Martori ai speranţei
"Speranţă" şi "reconciliere"; dar şi "iertare", "credinţă" şi "renaştere". Sunt cuvintele cele mai rostite de mulţii reprezentanţi din asociaţii, grupuri, comunităţi, mişcări care continuă să ajungă la Roma pentru a celebra Jubileul.
La numai două săptămâni de la deschiderea sa solemnă - face cunoscut un comunicat al Dicasterului pentru Evanghelizare - deja jumătate de milion de pelerini, provenind din toată lumea, au trecut prin Poarta Sfântă de la bazilica vaticană. Italia, Europa şi America sunt zonele geografice deocamdată cele mai reprezentate şi peste şapte mii sunt candidaturile venite din toate colţurile planetei pentru a participa la eveniment ca voluntari. "Este vorba de un început foarte semnificativ - comentează arhiepiscopul Rino Fisichella, pro-prefect al Dicasterului organizator - cu o mare afluenţă de popor."
Şi pentru a veni în întâmpinarea fluxului de pelerini în creştere, sâmbăta viitoare se va desfăşura o audienţă jubiliară în afară de obişnuita audienţă generală de miercuri. Întâlniri asemănătoare vor avea loc şi în lunile următoare până la încheierea Anului Sfânt.
În afară de asta, sunt sute, continuă nota, grupurile de credincioşi care au făcut pelerinajul plecând de la noua Piazza Pia, cu crucea Jubileului în frunte şi mergând în rugăciune de-a lungul Via della Conciliazione, până când ajung la "Sfântul Petru". Între ele, mişcarea "tra Noi", al cărui asistent spiritual, don Roberto Luciano, preot orionin, explică: "A veni în Cetatea eternă în primele zile ale anului, de la 2 la 6 ianuarie, este pentru noi o cutumă care se reînnoieşte cu o haină cu totul specială în zorii Anului Sfânt."
Fondată în 1952 de don Sebastiano Plutino - şi el preot al "Fiilor Divinei Providenţe" întemeiaţi de Sfântul Alois Orione -, care a preluat apelul lui Pius al XII-lea pentru o lume mai bună, mişcarea propune un stil de viaţă care, prin primirea aproapelui nevoiaş de trăit în fiecare ambient şi situaţie, să creeze fraternitate şi comuniune într-o societate mai dreaptă şi angajată respectând demnitatea persoanelor şi a popoarelor. "Anul acesta - continuă călugărul - au venit cu noi în Urbe circa 150 de tineri din toată Italia, dar şi din Capul Verde şi din Perú. Au între 15 şi 18 ani şi pentru primul lor Jubileu desfăşurăm parcursuri de formare despre istorie şi semnificaţia evenimentului, pe care îi vom însoţi tot anul."
Zilele de rămânere sunt ritmate şi de momente de adoraţie şi de rugăciune, implicându-i şi pe oaspeţii din casa familie din Via Machiavelli, femei în prevalenţă imigrate care au nevoie de o şedere temporară din diferite motive. Grupul roman al mişcării se reuneşte de mulţi ani în acest sediu în prima sâmbătă din lună, pentru un moment de fraternitate care începe cu rugăciunea şi continuă în elaborarea unei teme aleasă de fiecare dată.
O întâlnire care în perioada jubiliară asumă o valoare profundă, precizează don Luciano: "A trece prin Poarta Sfântă cu aceste persoane înseamnă a mărturisi milostivirea lui Dumnezeu care nu ne judecă şi ne ajută să reîncepem, să ne renaştem în depăşirea greşelilor noastre."
Dar programul nu se opreşte aici, clarifică asistentul spiritual. "În timpul adunării noastre, bazat pe «Vise şi aşteptări», sunt prevăzute întâlniri în care această temă va fi dezvoltată în raport cu conceptul de «speranţă». Într-una dintre ele se vorbeşte de vise întrerupte cu un avocat care lucrează în închisori, care prezintă istorii de deţinuţi care, în celula rece a penitenciarului, nu au pierdut credinţa în răscumpărare"; dar şi de vise realizate: "Am invitat la unul dintre mitinguri pe episcopul emerit de Ascoli Piceno, orioninul Giovanni D'Ercole, care relatează despre noua comunitate inaugurată la Rabat, în Maroc, rod al anilor petrecuţi în statul african ca însoţitor spiritual al preoţilor în dialogul cu islamul."
Despre "speranţă pentru un viitor" de pace şi despre "redescoperirea îmbrăţişării lui Isus şi a Mariei" vorbeşte şi Giuseppe, reprezentant al "Tineretului Arzător Marian", mişcare care are obiectivul de a se baza pe tineri ca să crească în ei devoţiunea faţă de Rozariu, faţă de cuvântul lui Dumnezeu, faţă de Spovadă, faţă de Euharistie, faţă de papa şi faţă de Biserică, redescoperind Spovada ca experienţă de bucurie şi Euharistia ca experienţă de cer şi înviere.
"Acest an jubiliar pe care am voit să-l omagiem cu pelerinajul de sâmbăta trecută, 4 ianuarie - spune el -, coincide cu a cincizecea aniversare a întemeierii, petrecută la Torino în Bazilica "Sfânta Maria Ajutătoare" în timpul unei veghi de rugăciune condusă în mai 1975 de salezianul don Carlo De Ambrogio".
Adjectivul "arzător", mai bine decât oricare altul, explică entuziasmul care i-a însoţit pe tinerii din mişcare în parcursul jubiliar. "Provin din toată peninsula italiană - adaugă purtătorul de cuvânt al grupului - şi aici la Roma participă la «cenacole» de reculegere şi rugăciune pentru a simţi şi mai aproape de sine mesajul de reconciliere şi iertare de răspândit la aproapele, acel mesaj care este unul dintre cele mai bucuroase pe care Jubileul ni-l trimite nouă tuturor."
Rosario Capomasi
(După L'Osservatore Romano, 7 ianuarie 2025)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu