Madrid: Întâlnirea preoţilor voluntari din "Opera Mariei"

Întâlnirea anuală a reprezentanţilor preoţilor voluntari din Opera Mariei a avut loc în perioada 23-26 august 2016, la Madrid, Spania. Au fost prezenţi 65 preoţi din 35 ţări din Europa şi de pe celelalte continente. Din România au participat pr. Iosif Dămătăr, paroh de Valea Mare şi pr. Istvan Bogdan, de la Oradea. A fost o ocazie potrivită pentru "aggiornare" şi schimb de experienţă, pentru reînnoirea spirituală a noastră şi a comunităţilor pe care le păstorim.

În cele patru zile de şedere la centrul de spiritualitate "Luminosa" de lângă Madrid am aprofundat tema anului: "Unitatea în Anul Milostivirii". S-a prezentat "Opera Mariei" astăzi, cu necesitatea de urma îndemnurile papei Francisc: A ieşi împreună bine pregătiţi. S-a vorbit de necesitatea formării zonale şi locale. În special reprezentanţii celorlalte continente au cerut ajutorul de la Centrul Mişcării de la Roma pentru formarea celor care doresc să devină voluntari interni ai Operei Mariei.

Fiind şi o întâlnire consultativă s-a propus o înbunătăţire a regulamentului preoţilor voluntari pentru a se adpta situaţiilor actuale şi diferitelor culturi existente în lumea întreagă. S-a vorbit despre diversele ramuri ale Mişcării: persoane consacrate şi laici; copii (gen 3 şi gen 4), tineri (gen 2) şi adulţi (familii noi), care trebuie asistate de preoţii voluntari.

S-a propus ca o dată la doi ani să aibă loc întâlnirea mondială la Roma, iar în anul următor întâlnirea să aibă lo pe continente şi pe zone pentru a putea participa cât mai mulţi preoţi şi diaconi, care fac parte din mişcare.

Întorşi în ţară ne-am întâlnit în ziua de 1 septembrie la casa "Gaudium et spes" de la Traian un număr de cinci preoţi, membri şi simpatizanţi ai "Operei Mariei" de limbă română pentru a afla noutăţile de la Madrid şi pentru a continua formarea noastră în spiritul Mişcării.

Chiara Lubich obişnuia să spună: "Ori de câte ori suntem întrebaţi cum ar putea fi definită spiritualitatea nostră şi care este diferenţa dintre darul generos pe care Dumnezeu l-a făcut mişcării nostre şi alte daruri cu care a înfrumuseţat şi îmbogăţit Biserica, astăzi şi de-a lungul secolelor, nu ezităm să o spunem: unitatea".

Pentru cei care doresc să cunoască "Opera Mariei" vom reveni cu detalii când vor fi alte momente de formare şi de comuniune.

Pr. Iosif Dămătăr

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 23-26 august: Madrid: Întâlnirea preoţilor voluntari în "Opera Mariei"