În perioada 13-15 iulie 2018, a avut loc la Colegiul Tehnic "Danubiana" din Roman, Mariapolis-ul anual, organizat de Opera Preasfintei Fecioarei Maria (Mişcarea Focolarelor) din România. Tema acestei întâlniri a fost: "Ca Fecioara Maria, să-l dăm lumii pe Isus". Participanţii au fost din Dieceza de Iaşi, dar şi din multe locuri din ţară: Bucureşti, Biertan, Cluj-Napoca, Armeni, Miercurea Ciuc, Baia Mare, Constanţa, Brăila etc., cât şi oaspeţi din străinătate, şi de diferite confesiuni: ortodocşi, greco-catolici şi romano-catolici.

A fost un timp scurt, dar intens trăit şi, cum au spus participanţii, un timp de calitate. Am avut parte de mici scenete cu momente din viaţa Chiarei Lubich, meditaţii, Liturghii, discuţii în grupuri mici, nelipsitele experienţe, jocuri pentru cei mici, dar şi cei mari, dansuri, o vizită la castelul Sturdza din Miclăuşeni. În prima seara cei aproximativ 200 de participanţii au celebrat Liturghia împreună cu comunitatea din Butea şi au servit masa în curtea surorilor prezente în aceasta comunitate, care ne-au înconjurat cu iubirea lor.

În meditaţiile acestor zile, Chiara Lubich ne-a reamintit momentele importante din viaţa Fecioarei Maria văzute prin prisma spiritualităţii unităţii - momente pe care le trăieşte într-un fel sau altul fiecare creştin - şi din care am învăţat: să primim vestea cea bună în viaţa noastră, să ducem idealul şi carisma mai departe cu bucurie, să-l "naştem" pe Isus în mijlocul nostru, să acceptăm sabia contrarietăţilor când îl prezentăm pe Isus lumii, să ştim să-l pierdem pe Isus pentru a-l regăsi în fratele, să ştim să rămânem cu fidelitate sub cruce asemenea Fecioarei Maria.

Am învăţat, de asemenea, că Maria este şi modelul acţiunilor sociale şi am fost invitaţi să descoperim punctele "gri" din comunităţile noastre şi modurile posibile de a le schimba, începând de la noi, folosind un proiect interesant "Şase etape pentru un obiectiv".

Preasfinţitul Aurel Percă ne-a bucurat prin prezenţă şi mesajul său de încurajare transmis participanţilor la această întâlnire. Familiile au descoperit frumuseţea enciclicei "Amoris laetitia" şi mare asemănare dintre scrierile Chiarei şi acest document pentru familiile din ziua de azi.

Într-un alt moment pr. Iosif Dămătăr ne-a prezentat cartea Nimeni nu are o iubire mai mare, scrisă de pr. Pal József Csaba, despre viaţa pr. Orbán László şi mărturiile celor care l-au cunoscut.

În ultima zi am descoperit că Fecioara Maria, prima laică din lume care l-a urmat pe Isus, este modelul tuturor: al feciorelnicilor, al celor căsătoriţi, al mamelor, al fiicelor, al celor rămaşi văduvi.

Marele joc al viciilor şi virtuţilor i-a implicat atât pe cei mici, cât şi pe cei mari, care au descoperit la final, după ce toate viciile au fost convertite, un mesaj important: Iubirea este regina tuturor virtuţilor. Adolescenţii au experimentat la propriu ce înseamnă să fii în întuneric, să trăieşti fără ajutorul celor din jur, pentru a putea aprecia mai mult prezenta şi iubirea lui Dumnezeu în viaţa lor.

La serata finală a fost o atmosferă specială şi o bucurie generală şi datorită oaspetelui special Mirco Castello, care ne-a încântat pentru lecţiile sale de dans şi coregrafie, dar care ne-a atins profund şi prin experienţa sa de viaţă. El este de părere că prin dans se creează o atmosferă de familie, şi într-adevăr s-a simţit aceasta.

Tinerii si asistenţii lor ne-au comunicat, de asemenea, pregătirile care se fac pentru Genfest România care va avea loc la Borzont, între 3 şi 5 septembrie 2018, şi ne-au provocat pe toţi să lansăm idei pentru promovarea acestui eveniment naţional ca o replică la Genfest care a avut loc la Manila pentru tinerii din Mişcarea Focolarelor şi nu numai, în aceste zile de iulie.

Mulţumim binefăcătorilor, mai ales domnului director al Colegiul Tehnic "Danubiana", gazda noastră şi tuturor celor care au contribuit la reuşita acestei activităţi.

Prezentăm şi câteva impresii ale participanţilor:

  • "Mariapolis este un loc special, un adevărat paradis pământesc, unde persoane de toate vârstele, comunică, se împrietenesc şi cel mai important împart zâmbete şi multă dragoste".

  • "A fost interesantă ideea discuţiilor pe comunităţi şi descoperirea punctelor «gri» din localităţile noastre. Am înţeles nevoia de schimbare pe care o presupun acestea, dar şi faptul că noi chiar putem face diferenţa acolo unde ne aflăm".

  • "În acest timp scurt am învăţat o mulţime de lucruri frumoase; lecţii de viaţă, dar mi-am făcut şi foarte mulţi prieteni, am cunoscut persoane extraordinare. Îţi mulţumesc, Doamne, pentru că am văzut că tu lucrezi prin oameni".

  • "Sunt la al patrulea Mariapolis. De fiecare dată, după fiecare Mariapolis am plecat acasă mai bogată din punct de vedere spiritual. În acest Mariapolis experienţa lui Mirco m-a impresionat profund. După meditaţia din dimineaţa aceasta, în discuţiile de grup am primit un răspuns la întrebările mele din ultimul an legate de viaţa mea şi cum pot fie eu Maria. Am înţeles că pentru familia mea trebuie să fac un pas înapoi, aşa cum a făcut şi Maria, ori de câte ori a simţit că aşa vrea Isus. Smerenia Mariei va fi pentru mine un model de viaţă, pe care vreau să-l pun în practică de azi înainte".

Iuliana Petruţ

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 13-15 iulie: Roman: Mariapolis 2018