Întâlnirea preoţilor voluntari din "Opera Mariei" din Europa Orientală şi Occidentală

În perioada 16-19 februarie 2016, un grup de opt preoţi din România (trei din Dieceza de Iaşi şi cinci din alte dieceze), am participat la zilele de reculegere şi formare anuală în cadrul Mişcării Focolarelor, care au avut loc la Castel Gandolfo (lângă Roma) şi ne-am bucurat să putem întâlni aproximativ 100 de preoţi voluntari din doisprezece ţări din Europa şi alte continente. S-a propus deja din anul 2015 ca o dată la doi ani să fie şi o asemenea întâlnire zonală, pentru a se actualiza "Opera Mariei" în teritoriu, după necesităţile zonale.

În cele trei zile de reculegere am aprofundat ca temă centrală: "Unitatea: Carisma noastră. Dar - angajare - scop". Alte subiecte aprofundate au fost: "Opera Mariei în Biserică şi în lumea de azi"; "Cum să construim relaţii sănătoase cu semenii noştri?" şi "Cum trăim realitatea lui Isus abandonat?" S-a prezentat şi tema despre "Pactul din anul 1949" şi "Paradisul" văzut de Chiara Lubich în anul 1949.

Ne-am bucurat în ultima zi de prezenţa copreşedintelui Operei Mariei, Jesus Moran, care ne-a încurajat să trăim carisma unităţii prin dialogul cu toţi cei pe care îi întâlnim, să trăim zilnic din cuvântul vieţii şi să-i facem prezenţi pe Isus şi Maria pentru creştinii mileniului trei.

În aceste zile de har am avut ocazia să ne încărcăm bateriile pe plan spiritual pentru acest timp sfânt al Postului Mare şi să aprofundăm tema milostivirii şi a unităţii, pentru o Biserică mai vie şi mai unită, în dialog cu fiecare om de pe acest pământ.

Trecând, cu această ocazie, şi prin poarta sfântă a bazilicii "Sfântul Petru" din Roma am reînnoit iubirea faţă de Mântuitorul, care este poarta prin care trecem spre paradisul pregătit de Tatăl ceresc celor care cred în el şi doresc împlinirea rugăciunii lui Isus: "Ca toţi să fie una!"

Pr. Iosif Dămătăr

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 16-19 februarie: Întâlnirea preoţilor voluntari din "Opera Mariei" din Europa Orientală şi Occidentală