|
| © Vatican Media |
Logourile şi motourile călătoriei papei în sud-estul asiatic şi în Oceania
Au fost publicate în ziua de 8 mai 2024 de Sala de Presă a Sfântului Scaun logourile şi motourile călătoriei pe care Papa Francisc - primind invitaţia respectivilor şefi de stat şi a autorităţilor ecleziastice - o va face în Indonezia, Papua Noua Guinee, Timorul de Est şi Singapore de luni, 2 septembrie, până vineri, 13 septembrie 2024.
Îndeosebi - aşa cum a fost anunţat la 12 aprilie de directorul Sălii de Presă, Matteo Bruni - pontiful va merge la Jakarta de la 3 la 6 septembrie; la Port Moresby şi la Vanimo de la 6 la 9 septembrie; la Dili de la 9 la 11 septembrie şi la Singapore de la 11 la 13 septembrie.
Indonezia
Cu privire la vizita în Indonezia, logoul oficial prezintă ca element principal imaginea lui Francisc care binecuvântează în faţa emblemei "Garuda" aurită - acvila sacră, reprodusă în manieră de a aminti şi ţesătura tradiţională "batik" - având în interior harta ţării: un arhipelag caracterizat de o mare varietate de grupuri etnice şi sociale, limbi, culturi şi credinţe.
În logo este propus motoul vizitei papale: Faith, Fraternity, Compassion.
Papua Noua Guinee
Logoul vizitei în Papua Noua Guinee este caracterizat de trei elemente: crucea, în centru, este reprezentată cu culorile care amintesc răsăriturile şi apusurile din ţară.
Pe cruce este desenată "pasărea paradisului", element simbolic din Papua Noua Guinee. Şi, la stânga braţului vertical al crucii, este motoul călătoriei apostolice: Pray.
Timorul de Est
Logoul vizitei în Timorul de Est prezintă în centru imaginea lui Francisc care binecuvântează. În spatele său este globul pământesc, din care reiese în prim-plan tocmai profilul geografic al ţării.
Sus, în formă de arc, motoul vizitei: Que a vossa fé seja a vossa cultura. Este un îndemn şi o încurajare de a trăi credinţa în armonie cu cultura, conform tradiţiilor poporului timorez.
Singapore
În sfârşit, în logoul vizitei papei în Singapore este reprezentată o cruce stilizată, care se inspiră din steaua care i-a condus pe magi, din Euharistie şi din cele 5 stele de pe steagul ţării.
La stânga şi la dreapta crucii este motoul vizitei papale: Unity, Hope.
Cuvântul Unity exprimă comuniunea şi armonia între credincioşi, în Biserică şi în contextul societăţii şi al relaţiilor familiale. Şi Hope sugerează că această călătorie apostolică va fi un far de speranţă pentru creştinii din regiune, în special pentru cei care sunt discriminaţi şi persecutaţi.
(După L'Osservatore Romano, 8 mai 2024)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
