Koch: "Despre unele teme, posibile soluţii la nivel continental"
De Francesco Peloso
Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, cardinalul Kurt Koch, vorbeşte despre un Sinod în care se evidenţiază diferite personalităţi şi chestiuni diferite într-un schimb pozitiv; nu poate să existe, spune el, contradicţie între teologie şi pastoraţie care sunt legate între ele. "Mântuirea pe care Cristos a adus-o în lume este adresată poporului, în acest sens teologia trebuie să aibă o dimensiune pastorală foarte clară".
Cum merg lucrările, care este climatul general?
"În adunarea plenară climatul este foarte bun, văd că toţi vorbesc şi toţi ascultă, nu este mare discuţie despre metodologie, confruntarea continuă în cercuri şi impresia mea este că şi în cercurile mici merge foarte bine. Eu sunt în cercul de limbă germană, există mari şi diferite personalităţi şi există o bună atmosferă şi o bună discuţie".
Dezbaterea despre metodologia Sinodului este depăşită?
"Da, cred că da. Cred că este foarte pozitiv faptul că este mult timp pentru discuţia în cercurile mici, pentru că avem timp să discutăm şi nu numai să ascultăm intervenţiile în timpul zilei".
S-au evidenţiat sensibilităţi diferite, abordări diferite?
"Asta mi se pare natural deoarece chestiunile sunt în unele cazuri foarte dificile, complexe; astfel unul vede un aspect, un al doilea părinte sinodal subliniază un alt aspect, atunci se poate avea într-un prim moment impresia că asta constituie o contradicţie, dar dacă putem discuta problemele în profunzime observăm că lucrurile nu sunt neapărat în contrapoziţie, ci constituie două aspecte diferite şi trebuie să găsim o soluţie cu privire la temele puse".
Dualitatea dintre doctrină şi pastoraţie: există două curente de gândire în cadrul Sinodului care privilegiază una sau alta?
"Dar nu poate să existe contradicţie între aceste două aspecte. Nu există o teologie care să nu aibă o dimensiune pastorală şi nu există o pastoraţie care să nu aibă un fundament teologic. Noi nu putem face teologia într-o cameră închisă şi după aceea să spunem cum putem adresa asta poporului, pentru că mântuirea pe care Cristos a adus-o în lume este adresată poporului, în acest sens teologia trebuie să aibă o dimensiune pastorală foarte clară. Pentru aceasta nu putem crea o contradicţie între aceste două aspecte".
Unii părinţi sinodali au prospectat o soluţie care prevede o autonomie mai mare a episcopului, la nivel diecezan, în privinţa anumitor teme. Cum evaluaţi această ipoteză?
"Depinde de materie. Mă gândesc de exemplu la jurisdicţia căsătoriilor, la procesele de nulitate, a căror responsabilitate papa a dat-o episcopului diecezan; dar dacă e vorba de chestiuni care ating toată Biserica nu cred că acest lucru este posibil. Putem încuraja o a treia viziune: nu există numai Biserica universală sau episcopul din dieceza locală, se poate gândi şi la o comisie regională continentală, aceste nivele încă nu sunt bine dezvoltate şi cred că acest aspect este mult mai important decât a da orice responsabilitate episcopului diecezan. Pentru că există şi o comuniune între episcopi care trebuie să găsească o soluţie comună în aceeaşi regiune".
Şi acesta este un proces in fieri?
"Da, e clar".
Cum se va încheia Sinodul?
"Eu sper că putem să-i dăm papei un bun document final şi apoi el va fi cel care decide ce este de făcut, dar sunt sigur că Sfântul Părinte va face un lucru foarte bun".
(După Vatican Insider, 15 octombrie 2015)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu