Kenya: Experienţa campusului din Maikona prin ochii voluntarilor implicaţi
Campusul organizat în Maikona, Kenya, este meritul unei întregi dieceze implicate în viaţa misionară a Bisericii. Este meritul episcopilor, al preoţilor buni şi al credincioşilor care se roagă şi ne susţin. Dacă nu ar exista această aplecare misionară a Diecezei de Iaşi, grupul de voluntari ai Centrului Misionar Diecezan de Iaşi nu ar fi ajuns în Africa. Zilele frumoase trăite de cei peste 560 de copii şi 80 de tineri din Maikona, materialele oferite şi lucrurile învăţate sunt meritul tuturor membrilor Diecezei de Iaşi.
La final de campus toţi cei implicaţi au dorit să-şi exprime un gând personal cu privire la cele trăite în Maikona, Kenya, alături de copiii şi tinerii de aici:
Pr. Florin-Petru Sescu:
Au trecut mai bine de treisprezece ani de când PS Petru Gherghel, pe atunci episcop titular al Diecezei de Iaşi, şi ÎPS Aurel Percă, pe atunci episcop auxiliar al Diecezei de Iaşi, m-au numit responsabil al Oficiului pentru Misiuni şi director al Centrului Misionar Diecezan. Vreau să le mulţumesc lor şi actualilor episcopi PS Iosif Păuleţ, episcop al Diecezei de Iaşi, şi PS Petru Sescu, episcop auxiliar al Diecezei de Iaşi, pentru toată încrederea şi sprijinul acordat. Tot ceea ce s-a realizat până acum se datorează faptului că au ştiut să aibă mereu o inimă deschisă pentru misiuni şi i-au încurajat pe toţi să facă la fel.
Zilele acestea m-am gândit la toţi preoţii care de-a lungul anilor au ştiut să aibă un gând bun şi o intenţie aparte pentru misiuni. Susţinuţi de ei şi de credincioşii din parohii am reuşit să punem la punct multe aspecte ale misiunilor noastre, multe proiecte importante. Nu am uitat nici de binefăcătorii ştiuţi şi neştiuţi, de voluntari şi de oamenii implicaţi în activitatea Centrului Misionar Diecezan. Toţi sunt o parte importantă a acestor zile frumoase trăite alături de copiii şi tinerii din Maikona. Mă gândeam cât de frumos ar fi fost ca toţi cei pomeniţi mai sus să fi trăit şi ei aceeaşi bucurie trăită de mine în prezenţa celor mici, al căror chip se lumina când primeau o porţie de mâncare, o cană de ceai, un pachet de biscuiţi sau se jucau, dansau şi chiar se rugau. Bucuria de pe chipurile lor este meritul tuturor şi al misionarilor implicaţi. Acesta este sentimentul personal al zilelor trăite aici...
În final îi mulţumim din inimă pr. Cezar Chelaru-Dămoc pentru toată implicarea din misiune şi pentru faptul că ne-a primit şi găzduit în toate aceste zile.
Alexandru Pitirici:
Pentru mine, această experienţă a fost o provocare autentică, atât pe plan cultural, cât şi lingvistic, întrucât nu eram obişnuit să comunic într-o limbă pe care nu o stăpânesc pe deplin. Încă din prima zi de campus, când au început să sosească zeci şi zeci de copii din toate colţurile misiunii, temerile mele s-au risipit treptat. Zâmbetele lor curate au adus cu ele acel dar esenţial pe care adesea îl trecem cu vederea: bucuria lucrurilor simple.
Timpul petrecut cu copiii şi tinerii din Maikona şi din satele vecine a devenit pentru mine o sursă de energie şi motivaţie, reamintindu-mi cât de important este să ne dăruim celor mai mici şi mai fragili dintre noi, oriunde s-ar afla. Am trăit momente care m-au emoţionat profund şi m-au făcut să reflectez asupra a tot ceea ce am şi asupra rarităţii cu care reuşesc să preţuiesc aceste daruri. Prin simplitatea şi autenticitatea lor, aceşti copii mi-au oferit o lecţie de viaţă: să mă bucur mai des şi mai sincer de tot ceea ce am primit de la bunul Dumnezeu.
Ana Petrina:
Ceea ce m-a impresionat foarte mult este gingăşia pe care o vezi în privirile lor, zâmbetul cald şi docilitatea manifestată la fiecare pas. Aceşti copii se bucură din orice lucru mic pe care îl primesc şi nu fac pretenţii: o bomboană, un balon, un rozariu; iar atunci când se aşază la masă li se luminează chipurile. Un mic dejun zilnic, unde au primit biscuiţi şi ceai cald, şi un prânz, cu orez şi carne de capră, au însemnat foarte mult pentru ei.
De asemenea, am rămas surprinsă de modul în care copiii cântă şi se roagă şi îmi dau seama cât de mult contează educaţia pe care o primesc la Şcoala Misiunii, "Father Tablino Academy", şi cât de mult înseamnă formarea şi susţinerea unui catehet. Dumnezeu să aibă grijă de toţi misionarii şi să binecuvânteze munca lor!
Andrei Sescu:
Mă bucur că responsabilităţile mele au fost legate de logistică: sonorizare, materialele jocurilor şi surprinderea foto-video a tuturor momentelor. Acestea m-au ajutat să privesc din exterior şi să descopăr bucuria, energia şi dorinţa de a trăi ceva nou, atât în copii, cât şi în animatori. Fiecare zâmbet şi fiecare clipă de entuziasm au fost pentru mine dovada că munca depusă de la primele momente ale pregătirii - organizare, strângerea de fonduri, materiale etc - şi până la finalizarea drumului spre misiune a contat şi a dat roade. Toată implicarea noastră a avut un scop clar: bucuria copiilor. Bucuria din campus va rămâne o amintire vie şi preţioasă, atât pentru noi, cât şi pentru copiii din Maikona.
Antonia Blaj:
Vreau să transmit din toată inima mulţumirea şi recunoştinţa mea pentru oportunitatea de a face parte din acest proiect, alături de cei nouă colegi. Împreună am încercat, zi de zi, să oferim copiilor motive de bucurie, amintiri frumoase şi un exemplu de solidaritate şi dăruire. Am fost profund impresionată de implicarea şi devotamentul animatorilor locali care, prin entuziasmul şi energia lor, au contribuit semnificativ la buna desfăşurare a activităţilor. Le sunt recunoscătoare pentru sprijin şi pentru exemplul frumos pe care ni l-au oferit.
În ceea ce îi priveşte pe copii, aceştia ne-au primit cu atâta ospitalitate, căldură şi bucurie, încât ne-am simţit cu toţii ca într-o mare familie. Această atmosferă a transformat campusul într-o experienţă de neuitat, care va rămâne mereu în inimile noastre. Deşi la început a fost greu atât pentru noi, cât şi pentru ei, pentru că totul părea atât de străin şi copleşitor, pe măsură ce zilele treceau îi vedeam tot mai deschişi, mai curioşi şi mai bucuroşi de activităţile pe care le pregăteam pentru ei.
Privind înapoi, îmi dau seama că aceste momente, cu toate emoţiile şi provocările lor, ne-au adus mai aproape unii de alţii. Bucuria lor sinceră şi deschiderea cu care au primit fiecare activitate ne-au arătat că adevărata reuşită stă în conexiunile create şi în zâmbetele împărtăşite.
Camelia-Bianca Robu:
În urma acestui campus am rămas profund impresionată de felul în care s-a desfăşurat totul, de disponibilitatea şi deschiderea tinerilor care ne-au oferit sprijin, de numărul mare de copii prezenţi, dar şi de implicarea şi devotamentul lor în jocurile şi activităţile propuse. M-a bucurat în mod deosebit participarea lor la Liturghia de încheiere, care a răsunat cu putere prin vocile lor curate şi pline de emoţie. Energia copiilor din misiune a adus pe chipul meu entuziasm, bucurie şi o revărsare de pozitivitate care m-a făcut să retrăiesc, pentru câteva clipe, vârsta lor.
Filip Sescu:
Am plecat cu gândul ca voi vorbi eu despre Dumnezeu, dar mai mult au vorbit ei despre creatorul lumii. Mi-au rămas în gând două momente importante pe care le voi lua cu mine: 1) Unul este mesajul pe care ei îl folosesc la începutul activităţilor: God Is Good - All the time. All the time - God is Good and this is wonderfull (Dumnezeu este bun - Tot timpul. Tot timpul - Dumnezeu este bun şi acest lucru e minunat). Nimic nu este mai frumos decât să vezi în jurul tău creaţia lui Dumnezeu şi să remarci cât de frumoasă este, chiar şi aici în deşert. 2) Al doilea este cântecul de binecuvântare pe care îl fac unul faţă de celălalt. Primeşte-l pe cel de lângă tine ca o binecuvântare de la Domnul, poate nu din greşeală a apărut în drumul tău!
Campusul din Kenya a fost o retrăire a primului meu campus ca şi copil, unde entuziasmul şi dorinţa de explorare au diminuat frica şi teama de necunoscut. Aici copiii sunt simpli şi curioşi, dornici de a se dezvolta în armonie cu ceilalţi. Prin joc ne redescoperim, iar eu am văzut copilul din mine crescând odată cu ei. Când te uiţi în ochii lor, timpul se opreşte în loc încât să te întrebi: Eu ce pot face pentru a lăsa o lume mai bună în urma mea?
Ioana Blaj:
O perioadă lungă de timp credeam că această idee de a veni cu toţii în Kenya, Maikona, şi de a organiza un campus cu copiii de aici, este mai mult un vis la care puteam doar să sper. Însă, iată că am reuşit! Deşi a fost nevoie de multă muncă, ne-am organizat foarte bine şi am putut crea nişte amintiri de neuitat, sper eu, pentru copiii de aici. Mi-a făcut o mare plăcere să fiu implicată în organizarea jocurilor, să văd bucuria celor mici, dorinţa de a câştiga şi de a se distra. Nu a contat pentru ei că era prea cald sau că erau obosiţi, ci s-au arătat interesaţi de toate activităţile propuse de noi. Văzându-i cât de fericiţi erau, ce zâmbet larg purtau zi de zi când veneau la campus, mi-am dat seama că străduinţa noastră nu a fost în zadar, a meritat orice efort depus.
Pentru mine a fost o adevărată provocare. Mi-am depăşit limitele şi am ieşit din zona de confort. Începând de la faptul că a trebuit să plec într-o ţară care este atât de departe de casă, care are o cultură şi o mentalitate mult diferită faţă de a noastră. Nu ştiam cum mă voi descurca, cum mă voi înţelege cu cei de aici. Acum, privind în spate, sunt foarte mândră de mine şi de întreaga echipă. Am reuşit să facem acest campus unul memorabil, la care copiii se vor gândi mult timp de acum înainte şi sper că se vor bucura la fel de mult cum au făcut-o în aceste zile pe care le-au petrecut cu noi.
Iustina-Bianca Bulai:
"God is good, all the time! All the time, God is good!" Aceste cuvinte îmi vor aminti mereu cu drag de zilele petrecute cu tinerii şi copiii din Maikona în cadrul campusului. Deşi iniţial am pornit cu timiditate si reţinere în această călătorie, ulterior am realizat cât de recunoscătoare sunt pentru faptul că mă aflu aici, pentru faptul că am putut face parte din acest proiect.
Cunoscându-i pe tineri, am descoperit o comunitate frumoasă, dar care avea nevoie de impuls şi îndrumare pentru a putea realiza acest campus. În urma tuturor momentelor petrecute împreună, nu pot spune decât că sunt încântată de modul în care au evoluat animatorii în aceste zile. Am reuşit în acest fel să formăm un grup care a putut duce la bun sfârşit campusul alături de peste 560 de copii. Micul dejun, prânzul, strigătele de încântare ale copiilor, jocurile, dansurile, momentele de rugăciune împreună, participarea la Sfânta Liturghie, toate vor rămâne amintiri preţioase. Un moment care m-a emoţionat foarte tare a fost cel în care copiii au început să ne cânte un cântec prin care îi transmiţi binecuvântări aproapelui, spunându-ne numele fiecăruia dintre noi. Faptul că am făcut parte din departamentul de bansuri mi-a permis să pot vedea sclipirea din ochii copiilor şi energia acestora în momentele dedicate dansului, lucruri care mi-au umplut inima de bucurie şi recunoştinţă!
Mă bucur din suflet că am putut face parte din acest proiect. Sper ca prezenţa noastră aici şi ideile cu care am venit să-i ambiţioneze pe tineri să continue acest proiect şi în anii următori.
Martina Blaj:
Experienţa din Kenya a fost o adevărată aventură într-o lume aparte faţă de cea cu care am avut contact până acum. Am descoperit oameni capabili de mai mult, dar limitaţi în oportunităţi. Am văzut copii care ştiu să savureze un pachet de biscuiţi cu ceai, şi copii care abia acum au avut ocazia să înveţe şi alte jocuri în afară de fotbal şi volei. Am trăit printre oameni care cântă şi dansează din toată inima. Eu i-am învăţat câteva jocuri, dar ei m-au învăţat să nu îmi pierd speranţa şi să apreciez cu adevărat ceea ce am. Mi-au arătat ce frumos este să împarţi cu cei din jur şi cât de important este un zâmbet.
Sunt profund recunoscătoare pentru oportunitatea de a fi voluntar în cadrul acestui proiect, iar experienţa aceasta va fi cu siguranţă un pilon important în dezvoltarea mea.
Pr. Florin-Petru Sescu,
director al Centrului Misionar Diecezan de Iaşi
* * *
Clipuri video cu fiecare zi a campusului:
* * *
Kenya: Campus tematic pentru peste 630 de copii şi tineri din Maikona (19-24 august)
