Prima întâlnire interconfesională a comisiei Federaţiei Biblice Catolice şi a comisiei Societăţilor Biblice Unite, reunind 75 de specialişti, dintre care patru catolici, implicaţi în traducerile Bibliei în diferite ţări de pe glob, s-a desfăşurat în localitatea Kemer din Turcia, în perioada 6-11 martie 2016. Printre participanţi a fost şi pr. Eduard Patraşcu, din cadrul FBC, pentru secţiunea Europa.

Cu ocazia adunării generale a Federaţiei Biblice Catolice (FBC) care a avut loc anul trecut în iunie, se pusese problema de a încerca un fel de coordonare la nivel mondial a diferitelor iniţiative de traducere a Bibliei care se realizează în diferitele ţări de pe glob. Problemele sunt multiple şi de foarte mare amploare, pentru că există foarte multe organizaţii sau edituri care fac sau organizează traduceri ale Bibliei, îndeosebi în comunităţile protestante. Acesta a fost motivul pentru care adunarea generală a propus şi a adoptat anul trecut proiectul de a înfiinţa şi în Biserica Catolică o structură care să încerce acest lucru şi, mai ales, să poate întra în contact cu ceea ce comunităţile protestante au deja de mult timp, anume Societăţile Biblice Unite (SBU). Acest SBU este o structura internaţională care de mai bine de un secol reuneşte toate organizaţiile naţionale de promovare a Scripturii, inclusiv deci pe cele care se ocupă direct de traducerea şi revizuirea permanentă a Bibliei - https://www.unitedbiblesocieties.org/bible-societies.

Cât priveşte partea catolică, nu exista încă o astfel de structură în niciuna din instituţiile Bisericii. Comisia Pontificală Biblică nu are în componenţa sa un sector care să se ocupe direct de traducerile care se fac în lumea catolică; nici Federaţia Biblică Catolică (http://c-b-f.org), până anul trecut nu avea concret o structură care să încerce să aibă informaţii referitoare la această muncă de răspândire a Sfintei Scripturi. Oricum, de anul trecut acest lucru există; iar la finele lui 2015 s-a şi concretizat respectiva structură. Fapt pentru care, în momentul de faţă se încearcă adunarea de informaţii referitoare la traducerile existente şi, mai ales, la acele dieceze sau ţări unde Biblia încă nu este tradusă în limba poporului, asta chiar dacă Dei Verbum o cerea explicit acum deja mai bine de 50 de ani. Aşadar, în momentul de faţă, această structură a Federaţiei Biblice Catolice are următoarea structură: pr. Jan Stefanow, SVD, secretarul general al FBC, este coordonatorul comisiei şi responsabil pentru continentul american; pr. Yves Lucien Evaga, din Camerun, pentru Africa; pr. Ryanna Govindu, din India, împreună cu pr. Peter Madros, din Ţara Sfântă, pentru toată Asia şi subsemnatul, pentru Europa.

Se încearcă aşadar, într-o primă fază, adunarea de informaţii pentru ca să existe o centralizare a lor. Apoi, prin colaborarea cu cei din SBU, se doreşte crearea unei structuri la care să poate apela oricine doreşte să traducă Biblia. Este vorba de un suport referitor la metodologie, la bibliografie, la posibilităţile de tipărire şi difuzare a textelor etc. În lumea protestantă, această întrajutorare funcţionează de mult timp (chiar dacă nu peste tot încă), ei făcând anual zile de formare pentru traducători (anul acesta, de exemplu, pentru Europa, va fi în Irlanda, în octombrie). Pe lângă acest mare beneficiu, colaborarea FBC-SBU, bazându-se exclusiv pe textul sacru, poate aduce un aport considerabil în lucrarea ecumenică.

Pr. Eduard Patraşcu