Duminică, 5 octombrie, la sanctuarul marian de la Cacica, PS Petru Gherghel va celebra ziua vieţii consacrate la nivel diecezan şi va marca încheierea solemnă a Anului Rozariului, prilej cu care a adresat tuturor persoanelor consacrate din dieceză o scrisoare în care se spune că "în intenţia de a favoriza cunoaşterea reciprocă, împărtăşirea experienţelor proprii, a succeselor obţinute sau a dificultăţilor cu care vă confruntaţi, vă invităm pe toţi la un moment comun de rugăciune, verificare şi reflecţie, pentru ca apoi, întăriţi şi încurajaţi, să continuăm împreună programul pentru o evanghelizare nouă, adecvată necesităţilor locale şi timpului de faţă. Cacica va fi ocazie de a reînnoi "sentimentele de totală angajare şi de fidelitate deplină către Fiul Mariei şi către Biserică". În program sunt prevăzute celebrări, momente de rugăciune şi de adoraţie, precum şi momente de trăire împreună. La celebrare au fost invitaţi episcopul Piotr Libera, secretar al Conferinţei Episcopale Poloneze, şi Preasfinţitul Anton Coşa, episcop de Chişinău.

* * *

Programul întâlnirii

  • ora 09.00

    • Întâlnirea la intersecţia Cacica - Solca. Cei care pot s-o facă, este recomandat să vină pe jos în reculegere, rugăciune şi cântări, plecând de la linia de cale ferată.

  • ora 10.00

    • Sosirea Preasfinţitului Petru Gherghel, însoţit de episcopul Piotr Libera, secretar al Conferinţei Episcopale Poloneze, şi de Preasfinţitul Anton Coşa, episcop de Chişinău.

    • Plecarea spre bazilică, timp în care se va recita sfântul Rozariu; organizează Surorile Dominicane Madonna del Rosario din Siret.

  • ora 11.00

    • Sfânta Liturghie pontificala concelebrată

      • Predica: Episcopul Piotr Libera

      • Lecturi: Fraţii Şcolilor Creştine, Surorile "Sfintei Feţe"

      • Psalmul: Surorile Asumpţioniste.

      • Oferirea darurilor organizată de: Misionarele Patimii lui Isus, Fecioarele Consacrate, Slujitoarele Duhului Sfânt - Roman.

      • După sfânta Împărtăşanie se va face reînnoirea voturilor cu un text pregătit şi prezentat de către Surorile Providenţei, Surorile lui Isus Răscumpărătorul, Slujitoarele lui Cristos, Rege.

      • Programul cântărilor în cadrul sfintei Liturghii va fi întocmit de OFMConv.

  • ora 12.30

    • Prânzul comun (ca de obicei hrana rece la pachet).

    • Timp liber, rugăciune personală, ocazie de Spovadă.

  • ora 13.30

    • Congregaţia Surorilor "Sfântul Carol Borromeu" prezintă tema sinodală: Vocaţia la viaţa consacrată şi persoanele consacrate în slujirea diecezei

    • Reflecţii, intervenţii, completări.

    • Cuvântul episcopilor.

    • Scurtă pauză.

  • ora 16.00

    • Adoraţie

      • Organizează: Părinţii Orionini, Institutul Diecezan "Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot", Institutul Secular Sfânta Tereza", Maestre Pie Venerini, Surorile Misionare Franciscane de Assisi.

Nota bene:

  • Rugăm să aduceţi "Colecţia de cântece bisericeşti".

  • Ocazie de Spovadă între orele 8.00-13.30

Nos cum prole pia benedicat Virgo Maria!

Pr. dr. Alois Fechet, vicar episcopal